20 dintre cele mai simple și de efect idei decorative pentru un Crăciun în stil scandinav
publicat pe 14 dec. 2023Decorul pentru Crăciun în stil scandinav este confortabil, cald și discret, antidotul perfect pentru excesele consumerismului de sărbători și ale vieții moderne. Ca să incluzi din stilul scandinav în decorul sărbătorilor de iarnă, pune accent pe simplitate și vei aduce acel vibe hygge în locuința ta.
Partea cea mai bună la decorul pentru Crăciun în stil scandinav este că poți folosi lucruri pe care le reciclezi sau le confecționezi singură. Inspiră-te din aceste idei de la The Spruce ca să petreci un Crăciun cât mai cozy la tine acasă.
1. Mai multe surse de lumină
Crează o atmosferă confortabilă prin combinarea mai multor surse de lumină ambientală. Acest șemineu de Crăciun are un amestec de lumânări stâlp și conice care încadrează o piesă centrală mare decorativă cu stea luminată cu LED-uri, care completează șemineul rustic din lemn natural și focul puternic.
2. Decor atmosferic în bibliotecă
Combină obiecte excentrice în tonuri neutre cu accente aurii și argintii pentru a crea o vignetă de Crăciun personalizată pe un raft sau în bibliotecă. Aici a fost folosit un portret de pisică cu ramă aurită, un jurnal literar cu tematică de iarnă, cochilii de melc, verdeață uscată și un mesaj de Crăciun pentru a crea o atmosferă festivă care completează decorul de cabană englezească.
3. Coroniță din turtă dulce
Dacă îți place să faci fursecuri de Crăciun, fă un lot suplimentar și transformă-l într-o coroniță decorativă atipică. Inspiră-te din coronița scandinavă din fursecuri de turtă dulce glazurate în formă de fulgi de zăpadă și stele pentru a decora ușile sau geamurile.
4. Brazi simpli cu suport din sac
Înfășoară baza unor brazi goi în pânză de iută și leagă-i cu sfoară pentru o atmosferă în stil scandinav. Păstrează brazii așa, fără îi mai decorezi.
5. Fulgi de nea din hârtie
Făcuți din niște simple pungi din hârtie cu doar o foarfecă și un pistol de lipit, acești fulgi de zăpadă uriași din hârtie dau un aer festiv ferestrelor pe tot parcursul sezonului de sărbători și sunt îndeajuns de neutri ca să-i păstrezi agățați până la primăvară.
6. Ghirlande pretutindeni
Folosește ghirlande verzi, naturale sau artificiale, pentru a delimita periferia camerei, cum ar fi în această cameră, care este mărginită de ghirlande de pin împodobite cu mici fructe de pădure albe pe șemineu și pe dulapul vintage.
7. Ghirlandă luminoasă
Agață o ghirlandă luminoasă deasupra patului pentru a crea un dormitor minimalist de inspirație scandinavă. Vopseaua cu aspect de cretă pe pereții cu panouri de lemn și lenjeria de pat simplă din in, în nuanțe reci de alb și gri deschis, completează look-ul scandinav.
8. Coroniță naturală din conuri
Folosește conuri de brad adunate din parcuri pentru a face o coroană de inspirație scandinavă. Lipește conurile pe o formă de coroniță din spumă, apoi leag-o cu două tonuri de panglică de catifea pentru a decora ușa holului. Poți lipi printre conuri fructe sau flori uscate.
9. Texturi cozy
Adăugă texturi confortabile, de la blană falsă la tricotaje groase și pufoase, pentru a insufla o atmosferă hygge în locuri neașteptate. Acest loc pentru lectură este ascuns în peretele de lângă scări, decorat cu textile pufoase în nuanțe moi de alb și gri. O mini coroană de flori decorată cu conuri de pin și lumini LED calde adaugă o notă finală.
10. Accent verde pentru ușă
Decorează-ți ușa de la intrare și holul cu elemente simple, de iarnă, pentru a crea un aspect coerent. Emily Henderson Design a atârnat un buchet rustic de verdeață pe ușa din față, a decorat oglinda din holul din față cu o crenguță de verdeață mixtă, a adăugat o pătură de blană falsă pe banca din față și a sprijinit o pereche de schiuri vintage în colț pentru un aer de Crăciun în stil scandinav modern.
11. Calendar de advent
Agață pe perete un calendar de advent de culoare neutră palidă, care servește și ca decor. Poți să-ți faci singură un calendar de advent mare și să atârni coronițe albe la ferestre. Brazii de Crăciun goi completează look-ul scandinav simplu.
12. Decorează cu lumânări simple
Decorează un brad micuț cu lumânări adevărate pentru a crea o atmosferă atemporală și nostalgică pentru un Crăciun în stil scandinav. Poți completa un aranjament romantic pentru o masă de două persoane, luminată de lumânări. Nu lăsa flăcările deschise nesupravegheate din motive de siguranță.
13. Stele rustice din crenguțe
Adaugă o notă rustică la ferestre pentru Crăciun cu stele DIY realizate cu crengi, cu ajutorul unui pistol de lipit.
14. Accente alb-negru
Păstrează o notă clasică cu accente de alb și negru pentru un Crăciun în stil scandinav. Plusează cu un covor din blană falsă pentru o notă caldă și cozy.
15. Decorează ramuri goale
Nimic nu spune Crăciun în stil scandinav ca o vază cu ramuri goale. Împodobește-le cu decorațiuni neutre din bile de hârtie realizate din folii de cupcake pentru o notă handmade accesibilă.
16. Masă cozy
Combină neutrul cu un decor cozy pentru prânzul de sărbători cu accente scandinave. Acoperă masa cu o față de masă din in crem, adăugă o față de masă albă și pufoasă în centru și pune niște copaci decorativi printre veselă. O vază de sticlă transparentă cu crenguțe de pin glazurate și lumânări în formă de casă completează decorul mesei.
17. Mini brad într-un coș
Decorează holul de la intrare cu un brad natural mic într-un coș din fibre naturale. Păstrează bradul gol sau decorează-l cât mai simplu.
18. Brad și ramuri cu vopsea albă
Bradul și coronițele cu vârfurile vopsite cu alb adaugă o notă scandinavă decorului. Albul pe verde evocă peisajele scandinave înzăpezite integrate în confortul locuinței încălzite.
19. O notă de roșu
Puloverele, ciorapii, șosetele și papucii tricotate în stil scandinav roșu și alb sunt un element de bază pentru sărbători. Poți introduce note de roșu într-un spațiu complet alb, folosind orice, de la fructe de pădure până la șirurile de mărgele din lemn vopsit în alb și roșu care decorează rafturile din lemn gros și deschis.
20. Stele luminoase afară
Decorează întrarea din casă pentru sărbători cu fulgi de zăpadă și stele luminoase pentru a crea o atmosferă în stil scandinav atât în exterior, cât și în interior.
-
DESIGN INTERIOR
Cum alegi un covor persan potrivit pentru casa ta. Sfaturi pentru curățare și întreținere
Îți spunem și cum recunoști un astfel de covor autentic.
-
DESIGN INTERIOR
Cum se pune tavanul fals? Uite cum să îl integrezi într-un design modern
Îți spunem ce ai de făcut, pas cu pas.
-
Case
O româncă și-a recondiționat singură mobilierul din casa de 680 metri pătrați, situată la marginea unei păduri de lângă Viena
Bucătăria locuinței, un fost grajd pentru cai, are un tavan vechi de 150 ani. Arhitectul care a construit casa a pornit de la acest tavan.