DIY

15 decorațiuni handmade pentru Crăciun pe care le poți face super ușor acasă

    Globuri, beteală, instalații și nenumărate decorațiuni din comerț, știm că la ele mergi prima dată cu gândul când se apropie sărbătorile. Dar îți propunem câteva decorațiuni handmade pe care să le faci acasă împreună cu cei dragi.

    Creează decorațiuni eco de Crăciun acasă, la un cană de vin fiert, doar cu propriile mâini sau și cu ale familiei ori ale prietenilor apropiați. Ca să ai inspirație, am adunat din tolba de idei din online, 15 decorațiuni eco de Crăciun, ușor și rapid de făcut, și care îți vor garanta un decor de poveste.

    1. Ghirlandă din felii de portocală uscate

    p

    Poți usca în cuptor feliile de lămâie, lime sau portocale ca apoi să le folosești în decorațiuni DIY, fiindcă își intensifică culorile și devin translucide. Poți face o ghirlandă din ele sau le poți folosi ca ornamente în brad. Dacă le adaugi și batoane de scorțișoară vor emana și miros plăcut.

    Procesul în sine e ușor: alegi niște citrice frumoase și le tai în felii subțiri și egale ca grosime. Așază-le în tavă pe o hârtie de copt și coace în cuptor la o sută de grade Celsius timp de două ore. Apoi întoarce-le pe cealaltă parte și mai lasă-le la cuptor pentru încă două ore, sau până feliile sunt complet uscate. Lasă-le să se răcească și apoi înșiră feliile pe o sfoară, ca să faci o ghirlandă delicioasă și eco.

    2. Fotografii Polaroid în pomul de Crăciun

    p

    Cheia când faci decorațiuni eco de Crăciun este să te folosești și de lucruri de care n-ai bănui că ar avea o astfel de întrebuințare. A venit momentul să scoți teancul de fotografii Polaroid și să le găsești un loc în pomul de Crăciun. Fiindcă sărbătorile de anul ăsta nu vor mai fi pline de vizite și mulți dintre noi nu vom putea să ne vedem toți prietenii și rudele, putem să ne alinăm dorul cu fotografii pe post de decorațiuni. În plus, este o scuză bună să începi o nouă tradiție: fă o fotografie cu familia Crăciunul ăsta și pune-o în pom la anul.

    3. Comori adunate de pe plajă sau din natură

    p

    Dacă ai scoici de când ai fost la mare ultima oară sau pene și crenguțe, le poți folosi acum să decorezi bradul. Le poți picta și lipi împreună ca să decorezi pomul în stil marin. Te poți folosi de natură și dacă nu ai încă materiale. Fă o plimbare în cel mai apropiat parc și adună conuri de brad, rămurele din gardul viu și încearcă-ți creativitatea transformându-le în decorațiuni eco pentru Crăciun.

    4. Decorațiuni eco de Crăciun din hârtie

    p

    În loc să arunci hârtiile sau revistele, păstrează-le pentru decorațiuni eco de Crăciun. Dacă le vopsești și modelezi le poți folosi pentru împodobit bradul sau pentru ghirlande colorate. Ca să faci decorațiuni circulare, fă un evantai din bucata de hârtie și lipește colțurile împreună. Lipește o bucată de sfoară de spatele steluței rezultate și atârnă în pom. Alternativ poți lipi mai multe steluțe de o sfoară ca să faci o ghirlandă.

    5. Globuri de pom din becuri

    p

    În loc să cumperi globuri, scotocește prin cutia cu becuri de reciclat și decorează-le. Le poți vopsi sau le poți da cu lipici și cu sclipici. Pentru un efect de zăpadă înlocuiește sclipiciul cu vată sau confetti alb. Ca să-ți ușurezi munca, după ce dai becul cu lipici pe toată suprafața de sticlă, introdu-l cu totul într-un borcan cu materialul cu care vrei să-l acoperi. Leagă o bucată de sfoară de bază înainte sa le vopsești, ca să le usuci atârnate.

    6. Pom de Crăciun etajat din lemne

    p

    Partea cea mai faină la un brad din rafturi sau etajere e că îl faci și îl împodobești rapid, apoi îi schimbi ușor forma și îl poți folosi și în restul anului. Leagă crengile paralel una de alta cu sfoară, iar de cea mai mică o steluță și o bucată de sfoară sau sârmă cu care vei atârna în cui pomul creat. Apoi împodobește-l cu decorațiuni eco de Crăciun.

    7. Brad decorat cu flori uscate

    p

    Dacă ai păstrat și ai uscat florile pe care le-ai cumpărat sau primit de-a lungul anului, acum e momentul să le transformi în decorațiuni handmade pentru pomul de Crăciun. Adună mici mănunchiuri de flori și leagă-le cu sfoară sau cu sârmă de crengile pomului. Merg în special în amenajările boho și romantice.

    8. Set rustic de brazi pictați pe plăci de lemn

    p

    Dacă îți place stilul rustic, ia trei plăci din lemn de la mobila veche și pictează brazi de Crăciun cu vopsea acrilică albă. Leagă de partea superioară niște sfoară de cânepă. Poți sprijini decorațiunile sau le poți atârna. Noi credem că arată mai bine împreună ca set, rezemate de un perete.

    9. Decorațiune de perete cu ramuri de brad

    p

    Când mergi în parc adună câteva rarmuri mici de pin și un lemn. Leagă ramurile cu sfoară de lemn, atârnate în jos. Apoi leagă sfoară de un capăt și de altul al crengii și atârnă decorațiunea pe perete. Daca vrei să păstrezi decorațiunea după sărbători, înlocuiește ramurile de brad cu alte decorațiuni.

    10. Suport pentru lumânare cu material textil

    p

    Suporturile pentru lumânări sunt decorațiuni importante pentru Crăciun, îți împodobesc masa și rafturile. Și sunt ușor de făcut ca decorațiuni handmade pentru Crăciun, n-ai nevoie de multe materiale. Alege un borcan spălat și uscat. Taie o bucată de material și leag-o cu sfoară de cânepă în jurul borcanului (ca să nu alunece poți să o lipești de sticlă). Decorează funda din sfoară cu un mini con de brad și o ramură de pin. Pentru efect de zăpadă dă cu puțin vopsea albă. Pune lumânarea în borcan și bucură-te de lumina caldă.

    11. Decorațiuni handmade de Crăciun din coajă de portocală

    p

    Nu doar feliile de citrice pot fi folosite ca decorațiuni, ci și coaja lor, tăiată în diverse forme. Pentru mai multă precizie și rapiditate, taie coaja de portocală cu o formă pentru fursecuri. Cu un ac mai gros dă o gaură în vârf la fiecare și atârnă-le cu sfoară în pom sau în ghirlande.

    12. Steluțe de Crăciun din bețe

    p

    Celebra stea cu cinci colțuri, devenită simbol pentru sărbătorile de iarnă, este ușor de făcut. Leagă bețele între ele cu sfoară ca să formeze steaua. Poți adăuga și puțin lipici ca să te asiguri că nu se desface când ți-e lumea mai dragă. Folosește sfoară de diverse culori, iar la unele poți adăuga și material textil deasupra.

    13. Stea luminoasă din crenguțe

    p

    Uite același model de stea, numai că mai mare și cu luminițe. Alege crengi mai lungi și scoate scoarța de pe ele, ca să aibă o culoare mai deschisă. Alternativ le poți și vopsi. După ce ai legat crengile ca să formezi steaua, înfășoară o ghirlandă luminoasă pe structură. Decorează biblioteca cu ea, pomul de Crăciun sau atârnă pe perete.

    14. Lumânare în sac cu ramură de pin

    p

    Dacă ești pe fugă și nu ai timp de decorațiuni handmade mai migăloase, să decorezi rapid o lumânare e soluția ideală. Înfășoară în jurul ei o bucată de sac, adaugă o rămurică de conifere și leagă totul cu o sfoară de cânepă. În doar câteva minute ai o decorațiune de Crăciun cu aspect rustic.

    15. Buchete din ramuri de brad decorate

    p

    Ai chef să simți mirosul de brad proaspăt, dar nu vrei să cumperi unul tăiat și nici în ghiveci? Poți să obții efectul ăsta dacă aduni din piețele de brazi ramuri rupte care oricum ajung la gunoi. Pune-le sub formă de buchete în borcane sau vaze cu apă și decorează-le cu ornamente întocmai cum ai face cu un brad.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    15 decorațiuni handmade pentru Crăciun pe care le poți face super ușor acas�...