Plante

5 pași esențiali pe care să-i urmezi în îngrijirea plantelor iarna

publicat pe 08 ian. 2024

    Plantele de apartament nu sunt imune la provocările din timpul iernii, chiar dacă trăiesc într-un climat cu temperatură controlată. Plantele de interior pot fi afectate de diverși factori stresanți din timpul iernii, inclusiv fluctuațiile de temperatură, aerul uscat și zilele scurte care reduc cantitatea de lumină pe care o primesc.

    Ca plantele tale să prospere în continuare e important să ai o grijă deosebită de ele în lunile reci ale anului. Iată pașii pe care trebuie să-i urmezi conform celor de la The Spruce. 

    Lucruri utile pentru îngrijirea plantelor iarna

    Speciile diferite de plante pot să aibă nevoi de îngrijire iarna foarte diferite, așa că informează-te înainte despre fiecare plantă. Sfaturile din acest articol reprezintă un bun ghid în general, dar nevoile precise ale unei amaryllis sau poinsettia, de exemplu, vor fi diferite de cele ale unui pothos care crește rapid sau ale unei plante de geranium în ghiveci pe care o aduci în casă pe timpul iernii.

    În general, încearcă să reproduci condițiile de iarnă din regiunile de unde sunt native speciile de plante. De exemplu, plantele care provin din jungla tropicală, unde diferența e mică în ceea ce privește condițiile din iarnă și vară, nu au aceeași perioadă latentă ca plantele din zonele mai temperate. Deși există unele reguli generale, ține minte că scopul este întotdeauna să reproduci habitatul natural al plantei din timpul iernii, atât cât poți.

    Uite de ce vei avea nevoie:

    Echipamente/unelte

    Materiale

    • Lumini de creștere suplimentare (dacă este nevoie)

    1. Îngrijirea plantelor iarna: ajustează rutina de udare

    Îngrijirea plantelor iarna udare

    Poate că sună contraintuitiv, dar majoritatea plantelor de interior au nevoie de mai puțină apă pe timpul iernii. Deși e adevărat că aerul iarna este mai uscat, plantele au o rată de creștere mai înceată în lunile de iarnă. Unele chiar intră complet în hibernare, în perioada latentă.

    În concluzie, plantele necesită mai puțină apă ca să se mențină hidratate, iar udarea excesivă poate duce la putrezirea rădăcinilor. Ține minte că plantele diferite au necesități de hidratare diferite. Cactușii și alte plante suculente s-ar putea să nu aibă deloc nevoie de udare, în timp ce unele plante tropicale vor necesita udare mai regulată.

    Substratul de la suprafață se poate usca mai rapid în lunile de iarnă, dar nu este un bun indicator că planta necesită apă. Testează cu degetul solul ca să vezi dacă e uscat la 5-7 centimetri de suprafață – atunci e momentul să uzi planta.

    Sfat: Nu folosi apă rece pentru udarea plantelor. Folosește apă la temperatura camerei ca să nu stresezi rădăcinile plantei. Apa de la chiuvetă poate deveni foarte rece iarna, așa că pune-o în sticle și las-o să se stea câteva ore la temperatura camerei până o folosești. Încălzirea apei gradual în acest fel permite, de asemenea, și clorului să se evapore.

    2. Modifică nivelurile de umiditate

    Îngrijirea plantelor iarna umiditate

    Nivelurile scăzute de umiditate pot fi cea mai mare provocare a plantelor iarna. Nivelul de umiditate în locuințele încălzite pot scădea cu 10 până la 20 la sută iarna, iar plantele preferă un nivel aproape de 50 la sută. Dacă ai un umidificator în casă, mută plantele într-un loc unde vor avea parte de beneficiile acestuia. Și dacă nu ai un umidificator, poți crește nivelul de umiditate în alte feluri.

    Începe prin a pune plantele în grupuri. Plantele eliberează în mod natural apă prin frunze atunci când transpiră, așa că, grupate, acea umezeală le va prii. Baia și bucătăria sunt cele mai bune camere pentru plante (dacă ai destulă lumină naturală) fiindcă absorb umezeala de la dușuri și la gătit.

    O altă opțiune este să pui plantele pe sau aproape de o tavă cu apă. Dar nu lăsa plantele să stea direct în apă. Pune pietricele pe tavă ca să ridici fundul ghiveciului deasupra nivelului apei din tavă. Pune ghivecele cu plante pe acele pietricele. Va crește nivelul de umiditate fără să le putrezească rădăcinile.

    Pulverizarea plantelor cu apă mai degrabă te face pe tine să te simți bine decât să aibă beneficii pentru ele. Pulverizarea cu apă oferă umiditate doar temporară plantelor. Ca să fie un proces eficient ar trebui să le pulverizezi de mai multe ori pe zi, fiindcă temperaturile din interior evaporă umiditatea rapid. Dacă ai numai câteva plante și crezi că poți să le pulverizezi de mai multe ori pe zi, atunci încearcă. E greu să supra-pulverizezi o plantă de interior. În verile umede, pulverizarea plantelor poate duce la probleme fungice, dar asta n-ar trebui să fie o problemă iarna.

    3. Îngrijirea plantelor iarna: atenție la temperatură

    Îngrijirea plantelor iarna temperatură

    Majoritatea plantelor, ca oamenii, sunt confortabile la temperaturi diurne între 18 și 24 de grade Celsius și temperaturi nocturne peste 10 grade Celsius. Ca să le oferi asta plantelor tale, ține-le departe de curent rece și surse de căldură precum calorifere, radiatoare, cuptoare și șeminee. Fluctuațiile de temperatură pot ucide plantele de interior la fel de ușor ca perioadele prelungite de căldură sau frig.

    4. Urmărește soarele

    Nu numai că iarna sunt mai puține ore de soare, dar razele intră în locuință și la un unghi mai mic. S-ar putea să fie nevoie să muți plantele într-un loc mai luminos sau chiar să adaugi iluminare suplimentară. Un loc bun este aproape de o fereastră pe sud sau vest, unde e însorit toată ziua. Ai totuși grijă să nu muți plantele prea aproape de o fereastră înghețată fiindcă nu le va prii curentul rece.

    Rotește ghivecele cu aproximativ ¼ oricând uzi plantele. Astfel te asiguri că toate părțile plantei primesc lumină și cresc uniform.

    Straturile de praf de pe frunzele plantelor pot, de asemenea, reduce cantitatea de lumină pe care o primesc. Șterge frunzele cu o cârpă umedă și plantele vor sintetiza mai bine lumina în timpul iernii.

    Sfat: Dacă locuiești într-un loc unde soarele e aproape absent iarna și plantele trebuie să-și ia majoritatea luminii din iluminare suplimentară, vor trebuie expuse la lumini de creștere pentru perioade mai lungi.

    Dacă o plantă are nevoie de șase ore de lumină solară directă, s-ar putea să aibă nevoie de 12 sau 14 ore de lumină suplimentară ca să obțină o cantitate egală de energie. Luminile de creștere sunt considerabil mai puțin intense decât soarele direct, așa că plantele au nevoie de o expunere mai lungă ca să obțină energia necesară.

    5. Îngrijirea plantelor iarna: dieta

    Majoritatea plantelor nu au nevoie de fertilizator iarna fiindcă nu cresc la fel de activ ca în anotimpurile calde. Dacă le fertilizezi acum nu faci decât să le perturbi ciclul natural, așa că stopează fertilizarea până la începutul primăverii. Când începi să vezi primele semne de creștere nouă sau frunzele existente par să devină mai verzi, începe fertilizarea ca să le ajuți în noul sezon de creștere.

    Unele plante tropicale, mai ales cele curgătoare și agățătoare, cresc destul de activ toată iarnă. Ele pot să fie fertilizate, dar cu o cantitate și frecvență mult reduse.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments