10 metode prin care să previi formarea condensului în casă, pe perioada iernii
publicat pe 08 dec. 2023Condensul îți poate afecta atât structura casei prin umezeală și mucegai, cât și sănătatea fizică. Se formează în locuință atunci când aerul cald ia contact cu suprafețele reci sau când nivelul de umiditate este prea ridicat. E apa din aer care se adună sub formă de picături pe suprafețele reci atunci când aerul umed intră în contact cu acestea.
Condensul este mai frecvent iarna când în casă este pornit sistemul de încălzire dimineața și noaptea. Ca să fii pregătită și să-ți protejezi casa pe perioada sezonului rece îți prezentăm 10 metode care te vor învăța cum să scapi de condens și să-l previi.
1. Cum să scapi de condens: îmbunătățește ventilația
Îmbunătățirea ventilației este piatra de temelie când vine vorba despre controlul condensului. Deschide în mod regulat ferestrele ca să permiți intrarea aerului proaspăt, în special în zonele predispuse la umiditate, cum ar fi în băi și-n bucătării. Asigură-te că ai guri de aerisire și hotă deasupra aragazului.
Truc: Când gătești, pune capacul peste oală, pentru a reduce acumularea de umiditate în aer. De asemenea, după ce termini de gătit, mai lasă pornită hota încă 15 minute.
2. Închide ușile la baie și la bucătărie
Cele mai mari surse de vapori de apă din casă, care creează condensul pe ferestre, sunt bucătăriile și băile. Când gătești sau când faci duș, ține ușile închise la bucătărie și baie. Asfel previi ca umezeala din aer să ajungă în încăperi mai reci unde se va forma automat condensul atunci când atinge o suprafață rece.
3. Cum să scapi de condens: folosește dezumidificator
Dezumidificatoarele joacă un rol important în menținerea unui aer echilibrat în casă, mai ales dacă nivelul de umiditate e crescut. Nu numai că extrag excesul de umiditate, dar oferă și un nivel suplimentar de confort prin prevenirea mirosurilor de mucegai.
Îți recomandăm să pui dezumidificatorul în mod strategic în zonele cu niveluri ridicate de umiditate ca să ai rezultate optime.
4. Monitorizează nivelurile de umiditate din casă
Nivelul optim de umiditate în locuință trebuie să fie între 30 și 50%, pe care îl poți măsură cu ajutorul unui higrometru. Monitorizează nivelurile de umiditate și ajustează ventilația și dezumidificarea în funcție de acestea. Este o abordare proactivă care te ajută să întâmpini și să previi potențialele probleme de condensare.
5. Verifică punctele slabe din izolația casei
O modalitate bună de a-ți proteja locuința de condens este să ai locuința bine izolată. Acordă atenție la potențialele puncte slabe, precum ferestrele, pereții care dau spre exterior și acoperișul și folosește materiale izolatoare de calitate.
Nu numai că o izolație bună ajută la reglarea temperaturilor din interior, și faci și economie la factura de căldură, ci și minimizează șansele de formare a condensului pe suprafețe.
6. Instalează ventilatoare
Zonele cu umiditate ridicată, precum băile și bucătăriile, necesită o ventilare adecvată suplimentară. Ventilatoarele elimină eficient aerul umed și previn formarea condensului pe pereți și tavane.
Dacă nu ai geam la baie este crucial să ai un sistem de ventilare pornit atunci când faci duș sau speli la mașină. La fel ca în cazul hotei de bucătărie, lasă ventilatorul pornit încă 15 minute după ce ai terminat dușul.
7. Usucă hainele afară
Dacă e posibil, usucă hainele afară pentru a reduce la minimum umiditatea din interior. Dacă nu stai la casă și nu poți să usuci hainele în curte, pune-le pe balcon sau în baie cu geamul deschis și ușa închisă. Hainele ude eliberează umezeală în aer și contribuie la formarea condensului.
8. Ține mobila la distanță de pereți
Maximizează fluxul de aer în locuință prin păstrarea mobilierului la câțiva centimetri de pereții exteriori. Astfel favorizezi o mai bună circulație a aerului și reduci probabilitatea formării condensului în spatele sau pe suprafețele din apropierea pereților.
9. Folosește materiale care absorb umiditatea
Folosește în mod strategic materiale care absorb umezeala. Pachete de silicagel și cristalele care absord umiditatea pot fi puse în dulapuri și spații închise pentru a absorbi în mod activ excesul de umiditate și astfel reduc condițiile favorabile condensării.
10. Nu umple dulapurile
Nu umple dulapurile de haine sau cele din bucătărie. Lipsa ventilației și umezeala prinsă în dulapuri pline până la refuz reprezintă un teren propice pentru formarea mucegaiul, fiindcă aerul nu poate circula bine în interiorul lor.
Dacă observi un ușor miros de mucegai sau stătut în dulapuri, este un semn sigur că e prea plin. În cazul ăsta, e important să golești dulapul, să-l cureți și să-l aerisești bine și să pui mai puține lucruri în el. Ajută, de asemenea, să faci o aerisire săptămânală a dulapurilor.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Ce pericole pentru sănătate prezintă gândacii de canalizare și cum poți scăpa de ei
Curățenia temeinică e sfântă și la fel și sigilarea crăpăturilor și găurilor.
-
Grădină
Cele mai frumoase flori de toamnă pentru casa și grădina ta
Nimic nu se compară cu o grădină plină de flori în pesajul de toamnă.
-
DESIGN INTERIOR
Cum alegi culorile potrivite pentru dormitor, în funcție de spațiul disponibil. Combinații ideale de nuanțe
Culorile potrivite influențează felul în care percepi camera.