Obsesia lunii: aceste ghivece handmade îți vor face locuința și plantele să zâmbească
publicat pe 24 sept. 2021Praf de unicorni, puțină magie și o tehnică învățată de la spiriduși – așa ne-am imagina că se fac aceste ghivece handmade atât de vesel colorate, că ți-ar putea readuce la viață și cele mai amărâte plante. De fapt, adevărata magie din spatele lor este procesul de încercare și eroare prin care au trecut Corina și Mihnea, creatorii lor, ca să le aducă la forma aceasta.
The Modernium este o afacere născută în pandemie, mai exact în perioada izolării acasă. „Ideea ne-a venit în timpul carantinei din aprilie 2020, când ne-am apucat să redecorăm prin casă. Am observat că ghivecele plantelor nu erau în armonie cu stilul pe care l-am ales noi (boho-chic)”, își amintește Corina Mișu. Ea și partenerul ei, Mihnea Mocanu, erau hotărâți să cumpere niște ghivece mai vesele, mai colorate, dar n-au găsit decât variante din plastic la magazine.
Totul a început de la ceva ce le lipsea din casă
„Mihnea, fiind designer de produs și chiar în toiul lucrării de disertație, s-a gândit că am putea face chiar noi niște măști de ghivece. Și așa am început, strict pentru nevoia noastră”, povestește Corina. Ea este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, însă o pasionează arta și designul, așa că a fost o bună ocazie să-și suflece mânecile și să le bage până la cot în ciment și culori.
Prima etapă a fost documentarea. „Am citit pe internet care sunt proporțiile de apă și ciment și am realizat că fiecare are o tehnică și o rețetă diferită”, explică Corina. Așa că a fost nevoie de un proces presărat cu multe încercări până să găsească rețeta și tehnica potrivite, pentru că, spune ea, cimentul este un material imprevizibil.
Și dacă ar fi să dea un sfat celor care vor să înceapă să lucreze cu el, acela ar fi să respecte proporțiile indicate de apă și ciment. „Să nu pună «din ochi». Să nu lase obiectele să se usuce la soare. Să aibă foarte multă răbdare”, sfătuiește ea.
Crearea unui obiect din ciment durează între una și două săptămâni
Procesul nu e neapărat foarte migălos, dar durează destul de mult să faci aceste ghivece handmade. „Aici intervine răbdarea, întrucât turnarea și timpul de așteptare pentru uscarea completă durează în jur de o săptămână pentru formele mici și medii, și două săptămâni pentru cele mari”, spune Corina.
În timp ce Mihnea este partea care se ocupă de finisarea produselor și se asigură că ele îndeplinesc standardul de calitate, Corina e cea care experimentează cu nuanțele. Iar inspirația vine de peste tot din jurul lor. „Pentru culorile aprinse, ne-am inspirat din cromatica caselor de pe insulele Burano și Murano”, spune ea, menționând cele două insule italienești faimoase pentru arhitectura lor colorată.
Iar în cazul obiectelor în tonuri mai naturale, inspirația vine din natură, de la diverse roci și formațiuni minerale. Au ajuns la modelele pe care le au acum după multe teste, iar acum păstrează unitatea cromatică de fiecare dată când scot ceva nou.
Înființarea firmei a durat numai o lună
În momentul în care și-au dat seama că pot face o afacere din proiectele lor de ghivece handmade, a fost important pentru Corina și Mihnea să facă totul legal. Așa că au apelat la serviciile unei avocate ca să înființeze firma. „Tot procesul a decurs impecabil. Cred că a durat o lună. Am fi putut să mergem și singuri, dar nu am vrut să ne descurajeze birocrația, mai ales la început de drum”, explică ea.
Acum că au pus afacerea pe picioare și nu au numai ghivece handmade, ci și ilustrații ale Corinei sau altfel de obiecte, se gândesc să experimenteze și cu alte materiale. Vor să extindă gama de produse și să lucreze cu lut, ipsos, lemn, chiar și sârmă, pentru că vor ca The Modernium să înglobeze tot ce știu ei să facă.
Tips&tricks de la Corina și Mihnea dacă vrei să-ți înființezi propriul business cu obiecte handmade
- Alege-ți un material cu care îți face plăcere să lucrezi și învață constant cum îți poți îmbunătăți produsul.
- Regăsește-te în ceea ce creezi și nu urma trendurile. Fiecare produs trebuie să conțină o parte din tine, ceva unic care nu poate fi reprodus.
- Trebuie să ai neapărat forme legale, este important dacă vrei să te extinzi în viitor și ajută foarte mult în relația cu clienții.
- Cel mai important: nu renunța atunci când este greu și simți că nu funcționează. Atunci este momentul perfect să inovezi.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Ce pericole pentru sănătate prezintă gândacii de canalizare și cum poți scăpa de ei
Curățenia temeinică e sfântă și la fel și sigilarea crăpăturilor și găurilor.
-
Grădină
Cele mai frumoase flori de toamnă pentru casa și grădina ta
Nimic nu se compară cu o grădină plină de flori în pesajul de toamnă.
-
DESIGN INTERIOR
Cum alegi culorile potrivite pentru dormitor, în funcție de spațiul disponibil. Combinații ideale de nuanțe
Culorile potrivite influențează felul în care percepi camera.