De la specialiști

Tot ce trebuie să știi despre îngrijirea plantelor suculente

publicat pe 10 apr. 2020

    Când vrei să-ți faci o grădină în apartament, folosește plante suculente. Sunt perfecte pentru interior: nu sunt scumpe, sunt rezistente și prea puțin pretențioase, sunt colorate – deci perfecte pentru o poză pe Instagram – și ideale pentru cei mereu ocupați, deoarece nu trebuie să le uzi atât de des. Nu poți să dai greș cu ele. Chiar și așa, cum le îngrijești încât să reziste în apartament?

    Nu sunt așa de pretențioase, dar tot e nevoie să știi cum să le îngrijești corect. Așa că am identificat o serie de greșeli frecvente când vine vorba de plante suculente și ne-am consultat cu Irina Petrache, de la agenția de design floral pentru evenimente Jolie Joie, care ne-a oferit răspunsuri pentru cinci întrebări care ies la iveală atunci când ai grijă de micile plante. 

    Scurtă introducere: cele mai cunoscute plante suculente sunt Aloe Vera și Agave, iar cactușii, dacă nu știai, sunt o subcategorie a suculentelor. Alte suculente celebre sunt Coada măgarului (Sedum morganianum), Arborele de jad (Crassula ovata), Cactusul creion (Euphorbia tirucalli) și Urechelnița (Sempervivum), printre altele. 

    M

    Care e rutina de îngrijire potrivită pentru diferite plante suculente

    1. De câtă apă au nevoie plantele suculente? 

    „O parte din popularitatea plantelor suculente se datorează aspectului grăsan pe care îl au frunzele. În aceste frunze simpatice stă secretul udatului lor, căci o plantă din categoria suculente poate fi udată după ce pământul începe să se simtă și să se vadă că este uscat. Frunzele cărnoase înmagazinează suficient de multă apă ca să reziste chiar și două săptămâni”, ne explică Irina Petrache. 

    Însă, regula de bază pentru suculente este să le urmărești pentru că mediul în care trăiesc le influențează destul de mult, după cum explică Irina: „În unele apartamente este mai cald, în altele mai rece, în altele aerul e foarte uscat, iar în altele este curent (știu, curentul există doar în România, însă poate ții suculentele pe balcon sau pe terasă, unde sunt expuse la mai mult vânt). 

    Când o plantă suculentă își pierde din „pufoșenie” înseamnă că are nevoie de mai multă apă, iar dacă observi că frunzele încep să se îngălbenească, e semnul că au nevoie de mai puțină apă.

    „Un mic secret: pe timpul iernii poți să le uzi și la intervale de o lună”, mai zice ea. 

    2. Plantele suculente au nevoie de lumină? 

    Ideal ar fi să le lași să primească lumină minimum șase ore pe zi, dar există și câteva reguli. „Plantele suculente adoră lumina, însă nu neapărat lumina directă de la soare. Se dezvoltă excelent dacă primesc razele soarelui de dimineață în perioada de vară și se vor simți chiar răsfățate dacă pe timpul iernii sunt mutate lângă o fereastră ce primește soarele de după-amiază. Dacă observi că planta începe să își lungească tulpina și să nu mai arate ca pe Pinterest, ei, bine acesta e strigătul ei de ajutor: are nevoie de mai multă lumină! Pe de altă parte, dacă observi mici arsuri pe frunze, acesta e semnul că primește prea multă lumină”, sfătuiește Irina. 

    M

    3. Ce pământ se pune la plantele suculente?

    Da, plantele suculente au nevoie de pământ ca orice plantă, numai că amestecul specific lor trebuie să fie menționat pe ambalajul produsului, anume „pentru cactuși și suculente”. Irina Petrache ne oferă alt sfat prețios când vine vorba de suculente: „Plantelor din această categorie nu le place apa din abundență, de aceea o caracteristică importantă a pământului în care se simt bine este drenajul bun. Un truc ar fi ca, indiferent pentru ce marcă de pământ ai optat, dacă observi că apa nu se scurge prea bine din ghiveci, să adaugi puțin perlit. Acesta va drena pământul și va aerisi mai bine rădăcinile. Și nici ghiveciul nu este de neglijat: folosește ghivece care asigură un drenaj bun, adică cele care au fundul perforat”. 

    Câteva sugestii de producători de pământ: COMPO, POKON, AGRO sau orice are trecut pe ambalaj mențiunea „pentru cactuși și suculente”. 

    4. La ce temperatură trebuie ținută o plantă suculentă? 

    Temperatura la care trebuie să fie ținute suculentele reprezintă un factor imporant pentru dezvoltarea lor. „Suculentele se dezvoltă armonios dacă pe timpul nopții temperatura nu scade sub 10 grade, iar pe timpul zilei nu depășește 30 de grade”, zice Irina Petrache. 

    5.Cum îți faci propria grădină interioară cu plante suculente?

    Dacă vrei să îți faci o mini-grădină cu suculente în casă ai la dispoziție mai multe variante de sere perfecte pentru orice fel de design și decor. Irina recomandă, pentru un buget restrâns, sera SOKER de la Ikea, iar pentru un buget mai mare ai la dispoziție Minisera din stilă Greenhouse HK Living, de la The Home. 

    Tot ce trebuie să faci este să grupezi o mică varietate de suculente în ghivece mici, asortate, și să le aranjezi în interiorul serei. Vei obține un ansamblu simpatic, ușor de îngrijit și ușor de manevrat. Cel mai important aspect în realizarea unei mici grădini de apartament cu suculente este, pe lângă curajul de a experimenta, alegerea unui vas special. „Preferatele mele sunt vasele din sau cu aspect de ciment și trunchiurile de copac. Alegerea lor depinde foarte mult de felul amenajării spațiului în care vor fi folosite, de multe ori ele devenind un punct de interes în încăpere”, punctează Irina.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments