LIFE

Rezoluții simple pentru 2024: 31 de idei pentru fiecare zi a lunii ianuarie

    Anul nou înseamnă un început fresh pentru toată lumea, iar mulți îl văd ca pe o modalitate ca să-și îmbunătățească viețile personale sau profesionale. Însă câteodată tindem să avem așteptări prea mari atât de la noul an, cât și de la noi înșine.

    Nu-i nimic în neregulă să vrei să țintești cât mai sus, dar dacă-ți începi anul cu obiective prea mărețe, riști să nu te ții de ele. Poate fi copleșitor să-ți spui că vei găti în fiecare zi acasă atunci când ești obișnuită să faci comandă sau să mănânci în oraș. Iar dacă n-ai alergat niciun kilometru până acum, să-ți pui ca scop un maraton poate fi rețeta perfectă pentru dezamăgire sau, mai rău, pentru accidentare.

    Sunt totuși unele lucruri pe care le poți face să te simți bine și împlinită care nu includ să-ți schimbi fiecare obicei al vieții peste noapte. Uite 31 de rezoluții simple propuse de Apartment Therapy pentru fiecare zi a lunii ianuarie, care te vor ajuta să te simți bine și să dezvolți obiceiuri pozitive care să se extindă pe tot parcursul anului 2024.

    1. Organizează-ți sertarul cu lenjerie

    Începe prin a renunța la tot ce nu porți. Îți va revoluționa viața și rutina de dimineață. Crede-ne.

    2. Sună un prieten săptămânal

    Organizează-ți calendarul pentru luna ianuarie și alege o zi în fiecare săptămână în care să stai de vorbă cu un prieten, fie la telefon, fie pe zoom, fie live, într-o scurtă plimbare prin parc. Fă din reconectarea cu oameni dragi o prioritate anul ăsta.

    3. Învață să gătești un nou fel de mâncare de la zero

    Să gătești un fel de mâncare de la zero e mai ușor decât ți-ai imagina, așa că rezervă-ți timp să înveți o nouă rețetă numai bună pentru impresionat invitații, sau pe tine însăți.

    4. Antrenează-te pentru un maraton de cinci kilometri indiferent de ce experiență ai

    Fie că îți place să alergi sau poate n-ai mai făcut-o de ani de zile, ia în considerare participarea la un maraton de cinci kilometri. E o modalitate bună să te conectezi cu cineva care ar vrea să alerge cu tine, și un scop relativ simplu de atins, care-ți va pune nu doar trupul, ci și mintea în mișcare.

    5. Program de citit pe un an

    rezoluții simple
    Poți include cititul în activitățile de relaxare

    Câte cărți vrei să citești anul ăsta? Nu trebuie să începi azi, dar încearcă să alegi un număr la care ai putea ajunge și încearcă să te ții de el. Alege cărți pe care le ai deja în bibliotecă și nu le-ai citit, sau ia-ți unele noi. Nu-ți place să citești? Atunci încearcă podcasturi sau cărți audio.

    6. Schimbă-ți o mică parte din programul zilnic

    Încearcă să-ți schimbi un pic rutina. Obișnuiești să bei cafea neagră? Tratează-te cu o cafea cu lapte proaspăt făcută la espressor. Faci sport seara? Încearcă să ieși dimineață la alergat. Uite așa mai bifezi din rezoluții simple pentru 2023.

    7. Fă cunoștință cu un vecin

    Fă un efort să faci cunoștință cu o persoană (sau o familie) care locuiește aproape de tine. Nu știi niciodată cum se poate lega o nouă prietenie sau cum poți să te implici în comunitatea în care locuiești.

    8. Economisește mărunțișul într-un loc

    Cred că toți ne-am rătăcit mărunțișul la un moment dat. Alege un loc din casă unde să începi să-ți pui mărunțișul. Vei fi surprinsă să vezi cât de mult se poate acumula pe parcursul unui an.

    9. Setează-ți un scop de economie lunară

    Fă-ți bugetul și alege un obiectiv de economisire lunară care ți se pare realist. Chiar dacă nu reușești să-l strângi în fiecare lună, dar doar faptul că te gândești la el este un bun exercițiu financiar.

    10. Fă-ți ordine în dulap

    rezoluții simple pentru 2021 organizare în dulap
    Folosește cutii și coșuri în dulapul pentru haine pentru o mai bună organizare

    Organizează-ți dulapul de sus în jos. Și dacă nu ai timp pentru asta, încearcă să pune-ți o cutie goală în dulap, în care să adaugi zilnic sau săptămânal hainele pe care nu le porți. Când se umple cutia, doneaz-o.

    11. Fă-ți o listă de lucruri de făcut pentru anul ăsta

    Fă o listă cu lucruri pe care vrei să le faci în 2023: notează restaurante pe care vrei să le încerci, locuri pe care vrei să vizitezi după ce se ridică restricțiile și cărți pe care vrei să le citești. Pune pe listă tot ce ai vrut să faci și nu ai reușit. Pune lista pe frigider și taie de pe ea lucrurile pe măsură ce le faci.

    12. Fă curat în căsuța de e-mail

    În funcție de cum îți tratezi căsuța de email (spre deosebire de mine care am mii de mesaje necitite) s-ar putea să fie un lucru rapid de făcut. Dar oricum te vei simți ca o persoană nouă la final. Fără clutter, și viața online e mai bună.

    13. Pune-ți remindere pe calendar

    Uită-te pe calendar și pune remindere la datele și întâlnirile importante. Asta include și ziua verișoarei de care o uiți mereu și orice alte repere pentru obiectivele pe care vrei să le atingi. Speri să poți strânge o anumită sumă de bani în șase luni? Marchează pe calendar exact când se împlinesc cele șase luni. Când deschizi calendarul te va impulsiona să te ții de rezoluții simple pentru 2023.

    14. Nu sări peste micul dejun

    Dacă nu prea îți faci micul dejun sau sari peste el, încearcă să găsești o rețetă care îți place și să observi cum masa de dimineață îți schimbă nivelul de energie. Tratează-te cu lucruri delicioase și sănătoase și bucură-te de un mic dejun făcut de tine.

    15. Încearcă un nou restaurant 

    Încearcă restaurantul ăla pe lângă care treci mereu, dar în care nu te-ai încumetat să intri. Momentan prin comandă online apoi, când se redeschid restaurantele fă-ți o rezervare să mănânci și acolo. S-ar putea să te surprindă și să-ți placă. Și testează un nou fel de mâncare.

    16. Fă ordine în sertarul cu… chestii

    rezoluții simple pentru 2021
    Separatoarele pentru sertar te vor ajuta să păstrezi ordinea

    Cu toții avem ACEL sertar în care punem de toate, de la poze și creme de mâini până la pixuri și agende. Rezervă-ți 20 de minute și fă ordine în sertar. Dacă te simți ambițioasă, cumpără-ți niște organizatoare pentru sertar ca să ai lucrurile în ordine mai mereu.

    17. Scrie în fiecare seară trei lucruri pentru care simți recunoștință

    Scrie la finalul fiecărei zi trei lucruri bune pentru care ești recunoscătoare și încearcă să te ții de obiceiul ăsta cât mai mult timp cu putință. Le poți scrie chiar și în notes pe telefon. Fiindcă le vei avea scrise, îți va fi mai ușor să te simți mulțumită de ce ai făcut și să închei fiecare zi pe un ton pozitiv.

    18. Verifică-ți contul bancar în fiecare zi

    Dacă nu faci deja asta, ar trebuie să începi. Îți va schimba total modul cum te raportezi la venitul și la economiile tale.

    19. Nu mai dormi cu telefonul lângă tine

    Schimbă locul încărcătorului, pune alarma și bagă-te la somn fără telefon lângă tine. Notează-ți cum și dacă ți se schimbă felul în care dormi odată ce nu mai ții telefonul lângă tine în timpul somnului.

    20. O carte pe lună

    Sau poți alege un podcast sau un film. Ideea e să alegi un lucru creativ din care să înveți lună de lună.

    21. Încearcă să stai în picioare la birou

    Ca să te mai dezmorțești în timp ce muncești, stai în picioare și nu pe scaun

    Știm cu toții că să stai jos este unul dintre cele mai rele lucruri pentru corpurile noastre și cu toate astea o facem mereu. Încearcă să stai o zi în picioare la birou în loc de pe scaun și vezi cum te simți.

    22. Fă o curățenie temeinică telefonului (interioară și exterioară)

    Șterge din telefon tot ce nu ai nevoie și nu folosești: poze, aplicații, mesaje etc. Apoi dezinfectează și curăță exteriorul.

    23. Alege un cuvânt-mantra pentru anul 2023

    Alege un singur cuvânt la care să te gândești constant pe parcursul anului 2023. Nu un obiectiv sau un reper, ci un cuvânt. Atenție, pasiune, putere, bunătate, iubire sau pace – toate sunt niște opțiuni bune.

    24. Scrie tot ce ai reușit să faci în ziua precedentă

    Rezervă-ți câteva minute azi ca să te gândești la tot ce ai reușit să faci ieri. Scrie totul și simte-te mândră de tine, indiferent de numărul lor. Genul ăsta de rezoluții simple pentru 2023 te ajută să te simți mai bine emoțional și să capeți încredere în forțele tale anul ăsta.

    25. Schimbă modul în care faci lista săptămânală cu lucruri de făcut

    dacă schimbi modul cum faci lista cu lucruri de făcut poate găsești o soluție să devii mai productivă

    Dacă obișnuiești să scrii fiecare lucru pe care îl ai de făcut pe în fiecare zi, încearcă să notezi doar task-urile pe cele importante. Ori invers, lucrurile mai mici și ușor de făcut. Poate vei descoperi un sistem mai eficient care va funcționa mai bine pentru tine.

    26. Urcă pe scări în loc să iei liftul și mergi pe jos la muncă

    Fii creativă când vine vorba de puțină mișcare. Renunță la lift și mergi mai mult pe jos. Încearcă să te ții de asta o dată sau de două ori pe săptămână și vei ajunge să ai mii de pași în plus la final de lună.

    27. Bea mai multă apă decât de obicei

    Sigur, vei merge mai des la baie, dar hidratarea este mereu o idee bună.

    28. Donează o sumă de bani

    Caută o organizație de caritate cu care să rezonezi și donează o sumă simbolică, care ți se pare potrivită. Să ajuți e mereu important.

    29. Mergi cu bicicleta undeva

    Oriunde! Să te plimbi cu bicicleta e distractiv, face bine planetei și te ajută să faci mai multă mișcare. Așa că ieși chiar azi la o plimbare cu bicicleta.

    30. Gătește fiecare masă timp de o zi (sau o săptămână)

    Dacă ești cunoscută ca fiind tipa care-și ia mereu mâncare semi-preparată sau face comandă, fă-ți un obicei să-ți pregătești fiecare masă dintr-o zi, sau dacă te simți ambițioasă fă asta timp de o săptămână.

    31. Notează 28 de mici rezoluții pentru februarie

    Acum fă din nou totul. Fă o listă pe zile cu scopuri mici pentru februarie și continuă să tai de pe lista cu rezoluții simple pentru 2023 pe măsură ce le faci.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Rezoluții simple pentru 2024: 31 de idei pentru fiecare zi a lunii ianuarie