LIFE

Mică enciclopedie a plantelor de apartament, cu 31 soiuri comune și cum să le îngrijești corect

publicat pe 19 mai 2021

    Ca să „însuflețești” orice amenajare e suficient să pui și câteva plante de apartament pe ici-colo. Aduc și culoare, și un pic de viață într-o încăpere. Însă sunt atât de multe soiuri în magazine, încât e foarte posibil să te copleșească de-a dreptul variantele de la raft. Așa că te ajutăm să te decizi cu o mică enciclopedie cu cele mai comune plante și pretențiile lor de îngrijire.

    Plante verzi de apartament / plante nepretențioase / plante cu frunze mari / plante cu flori / cum alegi ghivecele în funcție de plante / cum alegi pământul / pași pentru replantare / sfaturi pentru udarea plantelor în ghiveci

    Există persoane care au întregi colecții de plante de apartament, cu zeci, chiar sute de ghivece cu specimene pe care le îngrijesc ca la carte și le oferă cele mai bune condiții. Scriem despre ele într-un serial editorial numit „Plantele din interior” și cu fiecare nou episod parcă ne vine să adăugăm încă o plăntuță în coșul de cumpărături. Însă dacă am învățat un lucru după fiecare filmare, acela este că fiecare soi în parte are nevoie de atenție, grijă și condiții specifice ca să prospere. Și dacă ești la începutul colecției tale și ți-ar prinde bine câteva sfaturi, am adunat mai jos informații despre peste 30 specii de plante.

    Cât de des să le uzi, de câtă lumină au nevoie, ce umiditate ar trebui să le asiguri și alte informații esențiale descoperi mai jos, într-o listă împărțită pe categorii pe care ar fi bine să o ai aproape de fiecare dată când ajungi la rafturile cu plante de apartament.

    31 soiuri de plante de apartament, pe categorii

    Plante verzi de apartament

    1. Licheni stabilizați

    plante de apartament licheni stabilizati
    Cum lichenii stabilizați nu sunt plante vii, au nevoie de alte condiții ca să se păstreze în cea mai bună stare cât mai mult timp

    Super la modă în ultimul timp datorită popularizării designului biofil sunt lichenii stabilizați. Par artificiali, pentru că pot fi montați sub formă de tablouri și alte decorațiuni, dar sunt de fapt plante naturale crescute special pentru decorațiuni interioare. Nu sunt vii, ci trec printr-un proces complex de pregătire prin care seva lor naturală este înlocuită cu o substanță pe bază de glicerină și astfel își păstrează aspectul pe care l-au avut la recoltare între cinci și șapte ani. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să le asiguri anumite condiții.

    Mai exact, trebuie să te asiguri întotdeauna că umiditatea aerului din încăpere se încadrează între 40 și 70 la sută. De asemenea, nu e indicat să le ții în apropierea unor surse de căldură sau aer rece cum ar fi un calorifer sau un aer condiționat, și nici la soare, căci se deshidratează rapid. Marele avantaj este că nu e nevoie să le uzi și le poți așeza într-un loc unde nu bate chiar și deloc lumina naturală.

    2. Plante aeriene Tillandsia

    Soiurile de plante aeriene sunt printre cele mai populare plante decorative de apartament, căci par aproape artificiale datorită faptului că trăiesc în aer, fără ghiveci și pământ, atât sunt de inedite. Iar cele mai comune plante aeriene sunt speciile Tillandsia, originare din America de Sud și Centrală, și majoritatea au cam aceleași nevoi: lumină indirectă sau directă dimineața devreme ori după-amiaza, când razele soarelui nu sunt atât de puternice încât să le ardă. Preferă o temperatură de peste patru grade Celsius, iar pentru udare le poți pulveriza sau scufunda într-un bol de două ori pe săptămână.

    Da, faptul că plantele aeriene nu necesită udare e doar un mit, deci să nu omiți acest aspect. Însă ai grijă să eviți, totuși, supraudarea, căci duce la putrezire. Dacă apar pete maronii pe plantă, înseamnă că ai udat-o prea mult.

    3. Pothos

    pothos
    Pothos e o plantă ușor de întreținut, iar când îi merge bine crește de nu se mai oprește

    Pothos e o plantă ușor de întreținut și care se extinde destul de rapid. Are frunze verzi, mici sau cel mult medii ca dimensiune și rezistă bine chiar și la lumină scăzută. Le place să li se usuce pământul complet între udări, dar ai grijă să nu le uiți prea mult uscate, scrie The Spruce. În orice caz, nu e o dramă dacă se întâmplă să uiți să o uzi, căci vei observa cum frunzele se pleoștesc sau chiar încep să se strângă de la margini spre mijloc și atunci încă mai poți salva planta de la moarte.

    4. Ficus bonsai Gingseng

    ficus bonsai
    Bonsaiul Ginseng are cerințe minime de îngrijire și este rezistent la boli și dăunători

    Ficusul bonsai Gingseng este un soi de bonsai un pic mai greu de omorât decât frații lui ceva mia sensibili. Are cerințe de îngrijire la care te poți adapta destul de ușor. Preferă să stea la loc luminos, deci îl poți lăsa chiar lângă fereastră, pe pervaz, chiar și în plin soare. Preferă un amestec de pământ cu nisip, pentru o scurgere bună a apei. Pe care, apropo, îi place să o primească de fiecare dată când pământul devine uscat la suprafață. Iar atât timp cât temperatura din casă se menține la peste 15 grade Celsius, ai toate șansele să crești un bonsai frumos și sănătos.

    5. Feriga Boston

    plante de apartament feriga
    Frunzele ferigăi care atârnă o vor tenta pe pisicăuță, dar nu sunt toxice

    Feriga Boston face parte din categoria de plante de apartament non-toxice pentru pisici și este cunoscută pentru frunzele sale stufoase care pot fi folosite pentru decorarea unui spațiu gol. Preferă lumină multă, dar indirectă, deci să nu o lași în soare. Rezistă și la temperaturile mai scăzute din casă din timpul iernii și îi place un mediu umed. Pentru că adoră apa, are nevoie să fie udată regulat, astfel încât pământul să fie mereu reavăn.

    6. Palmier Areca

    plante de interior palmier areca
    Palmierul Areca nu este foarte ușor de îngrijit, dar arată grozav în apartamente

    Și palmierul Areca este non-toxic pentru pisici și are nevoie de lumină multă și indirectă. La fel ca ferigii, îi priește să aibă solul mereu umed și plin de nutrienți. Frunzele lungi și numeroase pot avea un rol decorativ important în încăpere, așa că deși e pretențios ca îngrijire, merită efortul.

    7. Crassula Ovata

    crassula ovata
    Crassula ovata preferă să stea pe pervazul ferestrelor, la lumină

    Crassula ovata sau planta banilor este și ea o mare iubitoare de lumină și preferă chiar razele directe ale soarelui, scrie The Spruce. Și dacă la capitolul ăsta o rezolvi plasând-o pe un pervaz orientat către sud, la capitolul udare e nițel mai pretențioasă. Dacă îi pui prea puțină apă, i se vor pleoști frunzele, iar dacă îi pui prea multă, riști să-i putrezească rădăcinile. Cel mai bine e să o uzi imediat ce observi că i s-a uscat pământul. Dacă te decizi totuși să o cumperi, acordă multă atenție ritualului de udare până îl nimerești pe cel corect, ca apoi să nu mai stai cu stres.

    8. Haworthia

    plante de apartament verzi
    Având dimensiuni reduse, Haworthia este ideală într-un apartament mic

    Suculentele sunt plante de apartament populare pentru că există o mulțime de specii și nici nu sunt foarte pretențioase. Haworthia, de exemplu, cunoscută și sub numele de cactusul zebră, este non-toxică pentru pisici. Îi place lumina indirectă și, asemeni cactușilor, nu are nevoie de prea multă apă.

    Plante de apartament nepretențioase

    9. Bambus

    Bambus
    Bambusul e foarte ușor de îngrijit și te vei și atașa repede de el

    Dacă ți-ar plăcea să ai plante în casă, dar ai o relație complicată cu ele și mereu ajung uitate pe undeva, uscate și greu de reînviat, atunci bambusul norocos ar putea fi o alegere bună pentru tine. Este super ușor de îngrijit, căci are nevoie doar de o vază cu apă pe care să o mai schimbi din când în când. Nu există riscul de supraudare cu el și nici nu trebuie să-l pui în bătaia directă a razelor de soare, deci poate supraviețui foarte bine pe bibliotecă, departe de geam.

    10. Hypoestes phyllostachya

    plante de apartament colorate
    Coloritul jucăuș al plantei polka dot va anima colțul cu plante

    Cunoscută și sub numele de polka dot, planta Hypoestes phyllostachya are frunze roz cu picățele verzi. Nu este foarte pretențioasă și e perfectă pentru iubitorii de plante care locuiesc în case cu orientare către nord, căci nu-i place soarele direct. Ba chiar preferă lumina slabă. Cât despre udare, e indicat să-i pui apă atunci când simți că pământul s-a uscat și să folosești pământ și ghiveci cu drenaj bun. P.S: și nici nu e toxică pentru pisici.

    11. ZZ Plant

    plante de apartament nepretentioase
    Pe numele ei oficial Zamioculcas zamiifolia, planta ZZ provine din Africa de Est

    Zamioculcas sau ZZ Plant e o plantă cu reputație de „regină” a plantelor indestructibilă. Tolerează și seceta, și lumina slabă și chiar și umiditatea scăzută. O poți uda o singură dată pe lună și îi va merge de minune. Ideal e să lași primii 3-4 centimetri ai pământului din ghiveci să se usuce înainte să îi pui apă.

    12. Sansevieria trifasciata

    Limba soacrei
    Limba soacrei poate rezista și o lună fără să fie udată

    Probabil o cunoști sub denumirea populară de limba soacrei – Sansevieria trifasciata e una dintre cele mai rezistente plante de apartament. Prosperă și în lumină directă, și în condiții de luminozitate scăzută și, dacă e nevoie, rezistă și la secetă. Deci nu o vei omorî atât de simplu, chiar și dacă uiți să o uzi pentru perioade lungi de timp. În general, e recomandat să lași solul să se usuce înainte să-i pui apă – iarna e suficient o dată sau de două ori pe lună.

    13. Chlorophytum comosum

    Planta păianjen se udă moderat

    Frunzele ei lungi și subțiri se aseamănă cu picioarele unei insecte, de aici îi vine și denumirea populară de „plantă paianjen”, însă i se mai spune și voalul miresei sau crinul verde. Denumirea științifică e ceva mai complicat de pronunțat – Chlorophytum comosum – însă complicat nu e cuvântul potrivit să-i descrie cerințele de îngrijire. Singura ei pretenție este să nu fie așezată direct în bătaia razelor de soare. În rest, e suficient să o uzi constant vara, astfel încât pământul ei să fie mereu umed, iar iarna cu cât o uzi mai rar, cu atât mai bine.

    14. Dracaena

    plante de apartament dracena
    Dracena rezistă foarte bine la umbră

    E asemănătoare cu planta păianjen, însă nu la fel de mică – Dracaena pare să-i fie soră mai mare. Una la fel de ușor de întreținut, căci nu are nevoie de prea multă lumină și se adaptează în orice tip de mediu. Îi place doar să aibă mereu pământul umed și să „locuiască” într-un ghiveci cu drenaj bun.

    15. Aloe vera

    plante de interior aloe vera
    Aloe Vera poate supraviețui mult timp fără apă

    Probabil nu e prima dată când auzi ă plantele suculente sunt nepretențioase, iar Aloe Vera e cel mai bun exemplu. Are nevoie de multă lumină, însă nu se întâmplă nimic dacă o uzi mai rar, căci poate supraviețui o perioadă mai lungă de tip fără apă datorită frunzelor sale „cărnoase”.

    16. Aspidistra

    plante de interior rezistente aspidistra elatior 2
    Pana Cocoșului necesită îngrijire modică

    Pana cocoșului, cum îi spune din popor, are frunze fusiforme cărora le priește cel mai bine să nu stea în bătaia soarelui. Atât timp cât se află undeva în preajma unei ferestre, va supraviețui, deci nu e nicio problemă dacă nu mai ai loc pe pervaz. Vara îi place să o uzi regulat, iar iarna numai când simți că solul ei e uscat la atingere. Și asta-i tot.

    Plante cu frunze mari

    17. Codiaeum

    plante de apartament cu frunze mari codiaeum
    Codiaeum este una dintre cele mai des folosite plante pentru interior,

    Frunzele late, texturate și cu un colorit special ale plantei Codiaeum, cunoscută și cu numele de croton, pot avea o mare valoare decorativă. Plaseaz-o undeva la soare, căci are origini tropicale și îi priesc mediile luminoase. Lasă pământul să se usuce în profunzime între două udări și îi va merge bine la tine acasă.

    18. Alocasia

    alocasia planta elefant
    Alocasia se dezvoltă foarte bine în locuri luminoase

    Frunzele sale în formă de inimă ajung la dimensiuni destul de mari, ceea ce o fac o plantă decorativă ideală pentru living sau chiar dormitor. Alocasia preferă lumina indirectă, așa că nu o pune lângă pervaz, ci ferește-o de razele soarelui. Ideal ar fi să o uzi regulat vara, astfel încât să aibă pământul mereu umed, iar din octombrie să rărești udările.

    19. Strelitzia Nicolai

    plante de apartament cu frunze mari strelitzia nicolai
    Strelitzia Nicolai, denumită popular și planta pasărea-paradisului

    Planta pasărea-paradisului, denumită științific Strelitzia Nicolai, poate crește până la 180 centimetri în înălțime. Îi place lumina directă, deci o poți „abandona” undeva lângă geam, unde știi că bate soarele, ca să crească cât mai armonios. Asigură-te că are mereu solul umed, dar nu o lăsa să stea în apă – deci folosește un ghiveci cu scurgere și scapă mereu de apa din farfurie.

    20. Ficus lyrata

    ficus lyrata falsul smochin
    Ficus Lyrata Este pretențios, dar poate ajunge la înălțimi de până la 180 centimetri dacă îl îngrijești corespunzător

    Super popular în ultima vreme pe Instagram, mai ales în fotografiile cu amenajări interioare, Ficusul lyrata sau falsul smochin este una din acele plante de apartament pe care îți dorești să le vezi, dar nu să le și îngrijești tu. Îi place lumina, dar nu soarele direct – de fapt, dacă dai de unul pretențios, mai bine îi asiguri soare direct doar parțial. Dar dacă reușești să-i ghicești rutina perfectă de îngrijire la tine acasă, poate ajunge la înălțimi de până la 180 centimetri.

    21. Dieffenbachia

    plante mari de apartament dieffenbachia
    Dieffenbachia poate completa ușor o amenajare

    Adesea întâlnită în birouri, dar potrivită și printre alte plante de apartament, Dieffenbachia este o plantă cu frunze mari și interesant colorate. Și nici nu e foarte pretențioasă: îi priește lumina indirectă și trebuie să o uzi doar când constați că pământul de la suprafață este uscat.

    22. Monstera deliciosa

    monstera deliciosa philodendron cu frunza rupta
    Monstera Deliciosa este o plantă de apartament mare care poate crește până la dimensiuni neașteptate

    Sigur ai văzut-o de o mulțime de ori, căci e faimoasă pe internet: Monstera deliciosa, cunoscută și drept philodendronul cu frunză ruptă, chiar e o plantă greu de ucis. Îi plac camerele luminoase, însă poate supraviețui bine-mersi și în cele mai umbrite. Se adaptează ușor condițiilor și are nevoie doar de udare moderată – dar dacă uiți din când în când să o uzi, nu-i o tragedie.

    23. Trachycarpus fortunei

    plante de apartament cu frunze mari trachycarpus fortunei
    Palmierul moară de vânt se remarcă prin frunze înguste și lungi

    Un palmier pe care oricine îl poate avea în casă, Trachycarpus fortunei adoră căldura. Îl poți ține pe balcon dacă preferi, pe timpul verii, iar iarna îl poți muta în casă. Datorită frunzelor sale lungi și înguste i se mai spune și palmierul moară de vânt.

    24. Calathea stromanthe

    plante cu frunze lungi calathea triostar
    Calathea Stromanthe este genul de plantă care fascinează prin funzele lungi și cu o cromatică intrigantă

    Dacă îți plac și frunzele mari, dar și culorile, Calathea stromanthe e planta care îți va îndeplini pretențiile. Este numită popular planta păun tocmai datorită foliajului său interesant. Însă ai grijă, căci are condiții de îngrijire destul de stricte. Trebuie plantată în substrat aerisit, prin care apa să se poată scurge ușor. Cel mai bine e să o pui în lumină indirectă și să o uzi numai cu apă filtrată. A, și să nu uiți să o fertilizezi odată la două-trei săptămâni (da, așa de pretențioasă e).

    Plante de apartament cu flori

    25. Kalanchoe

    Plantă Kalanchoe
    Este o suculentă încărcată de flori care are nevoie de puțină atenție din partea ta

    Frunzele ca frunzele, dar parcă cea mai mare valoare decorativă o au florile. Dacă ești în căutare de plante de apartament cu flori, dar care să și reziste condițiilor de pe balcon, Kalanchoe e alegerea cea mai bună. E super rezistentă, e înrudită cu suculentele și nu o deranjează nici temperaturile ridicate, dar nici cele mai joase. Singura pretenție pe care o are e să nu o uzi în exces – pune-i apă doar când simți că pământul din ghiveci s-a uscat.

    26. Spathiphyllum wallisii

    Crinul păcii
    Crinului păcii îi place mult lumina, dar se poate adapta și la semiumbră

    Cunoscută drept crinul păcii, planta Spathiphyllum Wallisii face niște flori albe, înalte. Se spune că e o plantă purificatoare, iar „munca” ei trebuie întreținută cu un pic mai multă apă în sol decât în cazul altor plante. Cel mai bine e să o uzi de două ori pe săptămână vara și o singură dată iarna. Îi place mult lumina, dar se poate adapta și la semiumbră, însă în niciun caz nu e recomandat să o lași în bătaia directă a soarelui.

    27. Orhideea

    cum se udă orhideele udarea
    Lasă orhideea sub jetul de apă în jur de 8 minute, până se hidratează ca lumea rădăcinile

    Nu-i cale de mijloc cu orhideea, ori o urăști din tot sufletul pentru că la tine nu-i merge bine, ori o iubești și îți vine să cumperi 10 de bine ce o duce. E o plantă atipică din punct de vedere al îngrijirii, pentru că trebuie să le lași rădăcinile să respire și să nu le lași niciodată să băltească în apă. O poți lăsa sub jetul de apă de la chiuvetă în jur de 8 minute ca să se hidrateze complet rădăcinile, și apoi să o scoți.

    28. Violeta de Parma

    plante de apartament violete africane
    Pune ghiveciul cu violete în soare direct, fiindcă iubește lumina puternică

    Violetele de Parma, cunoscute și drept violete africane, sunt adesea confundate cu Gloxinia din cauza florilor lor mici și delicate. Se simt cel mai bine în lumină directă, în spații calde cu umiditate ridicată.

    29. Gloxinia

    plante de interior
    Gloxinia este confundată adesea cu violeta africană

    Gloxinia, pe de altă parte, prferă lumina indirectă, dar intensă. Are nevoie de un sol mereu umed ca să prospere și o temperatură de aproximativ 21 grade Celsius, deci nu-i recomandat să o scoți pe balcon.

    30. Poinsettia

    craciunita poinsettia
    Crăciunița are nevoie de multă lumină ca să prospere, dar de puțină ca să înflorească

    Dacă nu știai numele științific al Crăciuniței până acum, el este Poinsettia și e originară din Mexic. Tocmai de asta are nevoie de un spațiu luminos și călduros să prospere. Însă nu o expune direct la soare și nici la curenți de aer rece – mai pe scurt, nu o pune pe pervaz. Pune-i apă doar când solul e uscat aproape de tot, căci dacă o uzi excesiv, riști să-și piardă frunzele. De obicei, începe să înflorească atunci când zilele devin mai scurte, dar o poți stimula dacă o plasezi într-o cameră întunecată timp de șase săptămâni, câte 12 ore în fiecare zi.

    31. Guzmania

    Guzmania replantare
    Ghiveciul în care stă o guzmania matură trebuie să fie foarte stabil ca să nu se răstoarne, ea fiind o plantă greoaie

    Și Guzmania este o plantă ce preferă atmosfera tropicală, dar se adaptează bine în apartament. Preferă să o uzi rar, iar florile pe care le face când e bine îngrijită pot rezista chiar și trei luni. Atât timp cât are parte de lumină indirectă și temperaturi de peste 12 grade Celsius, va fi în regulă.

    Cum alegi ghivece potrivite pentru plantele tale

    După ce ți-ai ales arsenalul de plante de apartament pe care să le adaugi în colecția ta, ar trebui să te îndrepți spre raftul cu ghivece și să alegi unele potrivite. Iar aspectul lor nu e cel mai important lucru. Iată de ce criterii ar trebui să ții cont.

    ghivece plante apartament
    Nu alege ghivecele strict după aspectul lor

    În funcție de expunerea la soare și căldură. Dacă ghiveciul va sta în plin soare pe vreme de caniculă, e indicat să alegi unul dintr-un material care nu este poros, ca să nu se usuce prea repede substratul dinăuntru. Evită teracota și alege ceva sintetic, cum ar fi rășina.

    În funcție de rutina de udare a plantelor (și a ta). Dacă știi că nu poți menține o rutină constantă de udare a plantelor, atunci ar fi bine să iei un ghiveci cu farfurie sau tăviță. Acolo vei turna apa, pentru ca planta să-și ia rezervele după propriile nevoi, chiar și atunci când tu uiți să o uzi. Iar piatra și betonul sunt materiale care mențin bine temperatura și umezeala substratului. La fel și lemnul, deci te poți orienta și în funcție de asta când ajungi la raft.

    În funcție de mobilitatea de care ai nevoie. Dacă ai plante care rezistă bine pe balcon sau terasă vara, dar trebuie mutate înăuntru pe timpul toamnei și iernii, ia un ghiveci ușor de mutat. Deci nu unul foarte greu și voluminos cum ar fi unul din beton. Alege, mai bine, unul din plastic, rășină sau fibră de sticlă.

    În funcție de înălțimea plantei. Dacă ai o plantă care crește binișor în înălțime, vei avea nevoie de un ghiveci care să-i poată oferi suportul necesar. Cele din metal sunt mai grele și pot stabiliza cu succes o plantă înaltă. Și nici nu se usucă rapid subtratul în ele, dar ai grijă că se încing, deci să nu le lași în soare.

    Cum alegi pământul pentru plante

    Acum că ai ales ghivece, e timpul să vorbim despre substrat, căci e crucial pentru sănătatea plantelor tale. „Atunci când creștem plante în interior, este important să reproducem habitatul natural al fiecărei specii în parte”, spune Ioana Marin, arhitect peisagist la Studio Fluid. Și iată cum să faci asta cu opțiunile din comerț.

    Pământul de flori universal conține turbă, perlit și puțină scoarță sau fibră de cocos. Acest amestec asigură un susbtrat aerisit și care poate menține umiditatea pentru mai mult timp. Însă doar pentru că scrie „universal” pe pungă nu înseamnă neapărat că se potrivește pentru toate plantele. Majoritatea îl agreează, dar nu și cactușii, de exemplu. „Dacă folosești pământ universal la cactuși, suculente și orhidee, acesta va menține un nivel de umiditate la nivelul rădăcinilor”, explică Ioana, ceea ce poate duce la putrezirea lor.

    Așa că mai bine alegi pământ special pentru cactuși și suculente când e cazul. E amestecat în așa fel încât să nu rețină apa și să fie bine aerat, iar unele variante din comerț sunt îmbogățite cu granule de argilă. Nu uita că aceste plante pot supraviețui chiar și secetei, deci nu le trebuie foarte multă umiditate.

    Pământul pentru orhidee e format din scoarță de copac și conține și nutrienți, microorganisme, enzime și minerale care să le ajută să crească armonios. În plus, le asigură orhideelor o mai mare rezistență la bacterii și mucegai și previne deteriorarea rădăcinilor.

    Pământul din curtea casei nu e indicat să fie folosit drept subtrat pentru plantele din ghiveci. Poate părea o opțiune ieftină și rapidă, dar poate distruge multe plante de apartament din cauza potențialei infestări cu dăunători. În plus, atenționează Ioana, „în multe spații exterioare substratul este foarte tasat, amestecat cu moloz și diferite resturi de la construcții”, deci nu e tocmai nutritiv.

    Pași pentru replantare

    Cel mai probabil vei avea tentația să muți planta din ghiveciul pe care îl avea în magazin în unul nou imediat ce ai ajuns cu ea acasă. Totuși, plantele sunt stresate de schimbările de mediu, așa că mai bine ai face dacă ai lăsa-o să se acomodeze în ghiveciul din magazin la noile ei condiții: apartamentul tău. Iar după ce trec câteva săptămâni și constați că are nevoie să o replantezi, o poți face foarte simplu.

    Replantare plante de apartament
    Scutură pământul vechi de pe rădăcini

    În primul rând, ca să te asiguri că e momentul poitrivit, verifică-i rădăcinile. Dacă ies prin găurile de pe fundurile ghiveciului, clar e momentul să o muți. Și dacă e primăvară sau vară, atunci e timpul ideal. Majoritatea plantelor preferă să fie replantate în perioada de creștere.

    Apoi, pune pământ în ghiveciul mai mare pe care l-ai pregătit. Așază pe fundul său un strat care să ocupe aproximativ un sfert din înălțimea ghiveciului.

    Scoate planta cu atenție din ghiveci și încearcă să nu-i distrugi rădăcinile. Recomandarea Sorinei Neaga, posesoare a peste 160 de plante de interior, e să o ridici din ghiveciul vechi prin mișcări circulare, fără să tragi dintr-o dată.

    Scutură pământul vechi de pe rădăcini și asigură-te că planta e sănătoasă. Dacă are rădăcini putrezite, închise la culoare, ar fi bine să le tai până unde începe partea sănătoasă. În plus, nu arunca chiar tot pământul vechi de pe ele, e bine să îi păstrezi puțin din mediul familiar ei.

    Și la final, poziționează planta în mijlocul ghiveciului nou și adaugă pământ în jurul ei, pe care să îl tasezi ușor la final. Nu presa prea tare, ca să nu compactezi prea tare substratul și să oprești apa din a se scurge din ghiveci. Și lasă câțiva centimetri între buza ghiveciului și stratul de pământ, ca apa să nu dea afară când uzi planta. Ceea ce, apropo, e indicat să faci imediat după mutare.

    Sfaturi pentru udarea plantelor în ghiveci

    Dacă ai ales pământul și ghiveciul potrivit, mai trebuie doar să-ți perfecționezi tehnica de udare a plantelor. Conform The Spruce, există și acolo câteva particularități.

    udare plante
    Cel mai bun moment al zilei pentru udarea plantelor este dimineața

    Cel mai bun moment al zilei este dimineața pentru udarea plantelor. În mijlocul zilei, soarele e prea puternic și poate arde planta. Iar seara nu e neapărat contraindicat să le uzi, doar că există posibilitatea ca apa să rămână peste noapte pestre frunze și să ducă la mucegăirea lor – pe timpul zilei se evaporă mai rapid.

    Udă plantele în profunzime, nu doar la suprafață. Ideal ar fi să le pui suficientă apă cât să ajungă să se scurgă prin găurile de la baza ghiveciului, așa știi că ajunge peste tot la rădăcini. În plus, metoda asta de udare încurajează creșterea rădăcinilor cât mai adânc în pământ, lucru benefic pentru plante. Altfel, dacă le uzi superficial, rădăcinile se vor concentra în partea superioară a ghiveciului, unde pot fi afectate de secetă.

    Udă pământul, nu frunzele, căci unele plante se ard mai ușor sub razele soarelui dacă rămâne apă pe ele. Și pot face chiar și mucegai și alte boli din cauza udării pe suprafața frunzelor.

    Nu lăsa solul să se usuce complet. Chiar dacă unele plante preferă mai puțină apă, nu lăsa substratul să devină atât de uscat încât se întărește, căci nu va mai absorbi eficient apa. În plus, când se usucă complet, pământul se poate dezlipi de pe marginea ghiveciului, unde se creează un canal perfect prin care se poate scurge toată apa cu care uzi planta, fără să ajungă deloc la rădăcini.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments