Plante

Tot ce trebuie să știi despre plantele aeriene: cât de des să le uzi și ce greșeli de îngrijire să nu faci

publicat pe 05 mai 2021

    Când vezi plante aeriene în fel de fel de aranjamente decorative sofisticate, aproape că nu-ți vine să crezi că sunt vii, așa-i? E o preconcepție des întâlnită, la fel și cea conform căreia nu trebuie să le uzi deloc ca să supraviețuiască. Adevărul e că au și ele câteva pretenții de îngrijire, așa că vorbim despre ele și desființăm toate miturile.

    În amenajările interioare, trendul botanic și-a făcut loc în toate stilurile de design interior. De la reprezentări grafice cu plante, cum ar fi tapetul, la mini-jungle în apartamente și pereți decorați cu licheni stabilizați, în ultima vreme încercăm să aducem natura în casă sub orice formă. Iar pandemia și carantina, care ne-au privat de plimbările dese în natură, nu au făcut decât să ne impulsioneze și mai mult să ne facem propriul colț viu și verde acasă.

    Fiecare trend vine la pachet și cu provocările de rigoare, iar includerea plantelor vii în amenajare nu este întotdeauna ușoară, fiindcă presupune cunoștințe despre ele, găsirea ghivecelor potrivite și a substratului ideal. Dar există și plante ca cele aeriene, pentru care nu-ți trebuie nici ghiveci și nici pământ și sunt mai ușor de îngrijit dacă urmezi câteva indicații. Ca să aflăm mai multe despre aceste plante care trăiesc și cresc în aer, am vorbit cu Ramona Bejan, fondatoarea studioului de design Aerium.

    Ramona a pus bazele Aerium în 2014, când a plecat dintr-o companie de farmaceutice unde lucra ca reprezentant medical. Cu studii universitare în biologie și o pasiune pentru tot ce e viu și pentru terarii, a ales să creeze produse decorative lucrate manual cu plante aeriene. „Asta cumva se leagă și de susținerea economiei țării, prin susținerea joburilor și a altor businessuri locale și artiști independenți, evitând astfel transporturi inutile sau costuri mici și îndoielnice, care în același timp reflectă volumele imense, calitatea și condițiile de muncă în care sunt realizate produsele din China”, spune ea.

    Ce sunt plantele aeriene

    Plantele aeriene amenajare
    Amenajare Arcub cu terarii Aerium, concept Marilena Oprescu – Saint Machine.

    „Plantele aeriene sunt originare din America de Sud și Centrală, iar arealul lor de răspândire variază de la 0 metri până în jurul a două mii de metri. Astfel, găsim specii de Tillandsia adaptate fie la păduri tropicale, zone deșertice sau cele stâncoase ale munților. Ele se fixează cu rădăcinile fie pe o piatră, pe copaci, pe cablurile de tensiune sau oriunde zboară sămânța plantelor. Dar nu sunt parazite, sunt plante epifite, la fel ca orhideele”, spune Ramona.

    Cele mai comune specii de plante sunt cele pe care a început să le comercializeze prin Aerium, și anume: Tillandsia Ionantha, Tillandsia Brachycaulos, Tillandsia Caput Medusae, Tillandsia Butzii, Tillansia Tricolor, Tillandsia Usneoides, Tillandsia Xerographica.

    Cum îngrijești plantele aeriene

    Plantele aeriene udare
    Poți uda plantele aeriene fie prin pulverizare, fie prin scufundare

    Plantele aeriene au nevoie de lumină indirectă sau directă dimineața devreme sau după-amiaza, când razele soarelui nu sunt atât de puternice încât să le ardă. Temperatura trebuie să fie peste patru grade Celsius, deci poți să le amplasezi și la exterior cât timp îți permite vremea.

    Deși nu sunt în ghivece și trăiesc în aer, au totuși nevoie de apă. Le poți pulveriza cu apă sau scufunda într-un bol de două ori pe săptămână. „Dar întotdeauna adaptăm în funcție de cum se comportă planta. Dacă își schimbă forma sau pierde din greutate, se pot uda mai des, sau le poți lăsa în apă mai mult timp, chiar și câteva ore dacă e nevoie. Când sunt prea deshidratate, le poți lăsa peste noapte în apă, dar recomand această tehnică pentru avansați, după ce deja te prinzi cum arată o plantă aeriană sănătoasă sau nu”, spune Ramona.

    Un alt lucru prin care se deosebesc plantele aeriene de restul este că nu au risc de dăunători. Singurul mod în care ai putea ucide aceste plante este prin supraudare, când ajung să putrezească. Asta se întâmplă atunci când le uzi prea mult sau nu se usucă cum trebuie. „Umiditatea extremă la baza plantei poate provoca fungi și bacterii, care combinate cu faptul că nu se usucă, provoacă moartea plantei”, spune ea.

    Spre deosebire de unele plante în ghiveci, poți să pleci în vacanță o săptămână-două fără griji că le vei găsi moarte. Ramona recomandă în cazul ăsta să le ții în apă câteva ore sau peste noapte, înainte să pleci. Procesul lor de uscare este mai îndelungat și nu vor muri niciodată brusc, în câteva zile, de la lipsa apei.

    Cum alegi plantele aeriene

    plantele aeriene alegere
    (Foto: Aerium)

    Așa cum verifici și plantele în ghiveci atunci când le cumperi, ca să te asiguri că sunt sănătoase și în cea mai bună formă, așa trebuie să faci și cu cele aeriene. Ramona recomandă, dacă ești la început cu plantele aeriene, să cauți pe internet poze cu planta sănătoasă și să faci comparația cu poza când te duci să o cumperi.

    „Există plante cu tricomi, niște structuri argintii care seamănă cu un pufuleț albicios, care e total normal și natural pentru ele, unele sunt mai pufoase decât altele. Oamenii când le vâd mai albicioase se gândesc că ar fi ceva în neregulă cu ele, dar de fapt asta e culoarea lor naturală; câteodată verde gri, bleu gri sau argintiu”, spune Ramona.

    Ea recomandă să ai grijă să nu aibă multe frunze întregi uscate. Cu toate astea, vârfurile mici uscate sunt de multe ori normale și este în regulă să cumperi o astfel de plantă. Un alt lucru pe care îl poți face este să rogi persoana de la florărie să pulverize planta cu puțină apă. Dacă în contact cu apa culoarea plantei devine vibrantă și vie, atunci este bine.

    Plantele aeriene care nu sunt sănătoase au un aspect mai „contorsionat” față de cum e forma lor de bază ca specie, și atunci înseamnă că suferă de deshidratare.

    Mituri și greșeli cu plantele aeriene

    plantele aeriene greșeli
    (Foto Aerium)

    Ca la orice alte plante, și în cazul celor aeriene poți face greșeli în procesul de îngrijire, iar cei care nu știu prea multe despre ele pot avea tot soiul de mituri și preconcepții despre ele. Ramona Bejan ne-a spus care sunt cele mai comune greșeli, ca să le poți evita, și de ce preconcepții s-a lovit de-a lungul timpului.

    Ce greșeli să eviți când ai plante aeriene

    • Supraudarea și subudarea. Subudarea duce la uscarea plantei în timp, iar supraudarea la putrezire. Fii atentă la condițiile pe care i le oferi și adaptează pe parcurs. În timp vei învăța procesul lor de udare ideal.
    • Apariția petelor maronii pe plantă. Ăsta e semn că planta a fost supraudată. Oamenii confundă asta cu lipsa de apă, cred că planta se usucă și o udă și mai mult, lucru care nu face decât să accelereze procesul de putrezire.
    • Poziționarea în soare puternic. Dacă ai fereastra casei pe sud și ai lumină puternică directă, nu amplasa planta aeriană în bătaia directă a razelor solare fiindcă frunzele se vor arde și se vor usca. Alege un loc în casă care are lumină indirectă.

    Preconcepții despre plantele aeriene

    • Unii oameni cred că plantele aeriene trăiesc pur și simplu fără niciun efort, ci doar din aer. În habitatul lor natural nu au într-adevăr nevoie de nimic, fiindcă natura le oferă tot ce au nevoie, lucru care nu se poate întâmpla în apartamente.
    • O altă preconcepție este că de fapt plantele aeriene nu sunt vii, ci artificiale.
    • Multă lume are impresia că plantele aeriene sunt foarte pretențioase, dar de fapt sunt foarte ușor de îngrijit odată ce le-ai înțeles.
    • O ultimă preconcepție, care se aplică și plantelor în pământ este așteptarea oamenilor ca ele să nu moară și eventual să trăiască o viață de om, lucru fals pentru orice tip de plantă. Longevitatea plantei depinde și de exemplar și de condițiile pe care le ai în casă.

    Foto: Aerium și Shutterstock

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments