Shopping: 12 modele de pereți despărțitori din lemn cu prețuri pentru orice tip de buget
publicat pe 12 apr. 2021Când vrei să desparți livingul de birou sau de hol, ori poate chiar dormitorul de dressing, soluția cea mai la îndemână e să folosești pereți despărțitori din lemn. Și dacă nu ai găsit încă un model potrivit pentru amenajarea ta, venim noi cu câteva propuneri.
Dacă există un lucru care s-a schimbat în felul în care ne amenajăm casele de când cu pandemia, acela e delimitarea spațiilor. Designerii și arhitecții spun că statul acasă a creat nevoia unei separări clare între spațiile în care ne petrecem timpul liber și cele în care lucrăm, în defavoarea open space-urilor.
Iar dacă ai apucat deja să-ți dărâmi pereții dintre living și hol, ori pur și simplu ai nevoie să-ți delimitezi biroul din living, atunci vei avea nevoie de pereți despărțitori din lemn. Indiferent dacă ai un buget mai mic sau mai mare, am căutat noi câteva variante pentru orice amenajare și orice buzunar. Iată-le mai jos.
Pereți despărțitori din lemn pentru buget mic
1. Paravan wenge
Potrivit și într-o amenajare modernă, și într-una industrială, și poate chiar și într-un living amenajat în stil japandi, acest paravan wenge e o soluție potrivită de separare vizuală a unui spațiu. Are o înălțime de 178 centimetri, deci îl poți folosi să delimitezi biroul de zona de relaxare, căci nu vei vedea după el când stai jos. E făcut dintr-un cadru din lemn masiv cu zone de pergament asemănătoare cu niște ferestre. Și are un preț super accesibil.
2. Paravan decorativ pliabil Fern
În cazul în care vrei să împarți o încăpere în două zone clare, fără să știrbești din lumina naturală, atunci vei avea nevoie de pereți despărțitori din lemn cu decupaje. Cum e modelul Fern de la Vivre. E perfect pentru a pune o „barieră” între zona de dormit și cea de living dintr-o garsonieră, de exemplu, iar faptul că nu blochează complet privirea poate face spațiul să pară mai mare.
3. Paravan pliabil în stil japonez
În special potrivit într-o amenajare în stil japonez, poate chiar una japandi și cu siguranță și într-una scandinavă, așadar, acest paravan pliabil e super ușor de integrat în orice casă. Poate avea valoare decorativă și nu are un design pretențios. Cadrul e făcut din lemn masiv, iar zonele albe sunt acoperite cu hârtie din orez semitransparentă shoji, care lasă lumina să pătrundă.
4. Despărțitor de cameră Ethnic Composition
Dacă simți că ai o cameră plictisitoare, poți folosi pereți despărțitori din lemn ca să-i dai puțină savoare amenajării în timp ce delimitezi funcționalitățile diferite ale spațiului. Cum e modelul Ethnic Composition, care poate aduce o pată de culoare în decor. E făcut din lemn și alcătuit din trei panouri cu înălțimea e 172 centimetri.
5. Panou despărțitor din lemn de acacia
O opțiune mai puțin stridentă e panoul despărțitor de cameră de la vidaXL. E făcut din lemn masiv de acacia, tratat cu un finisaj de ulei care scoate în evidență fibra și culoarea naturală lemnului și îi dă rezistență. E potrivit și pentru interior, dar și pentru exterior.
6. Despărțitor de cameră Hera
Pentru amenajări art deco sau moderne, despărțitorul de cameră Hera ar putea fi exact elementul care lipsea din spațiu. Cadrul din lemn e vopsit negru, iar decupajele dinăuntrul său îi pot da valoarea unei piese-statement. Așază-l într-o încăpere în care nu ai nevoie de cine știe ce intimitate, pentru că se poate vedea prin el, ci doar puțină delimitare între anumite zone.
7. Paravan din bambus alb
Paravanul Matthew s-ar potrivi de minune într-un dormitor amenajat în stil boho. E făcut din lemn de bambus vopsit alb și are o înălțime de 175 centimetri. Nu asigură intimitate totală, pentru că e făcut din bețe legate între ele imperfect, însă avantajul este că lasă lumina să pătrundă.
Pereți despărțitori din lemn pentru buget mediu și mare
8. Separator de cameră Oxton Ixia
Dacă ești în căutare de ceva care aduce mai puțin cu paravanele de mai sus și mai mult cu pereți despărțitori din lemn, iar bugetul nu-i o problemă, modelul Oxton Ixia de la The Home ți s-ar putea părea potrivit. Este un separator ce imită riflajele instalate adesea de designeri și arhitecți în proiectele lor, pentru a separa anumite încăperi.
9. Paravan despărțitor din lemn gri închis
Pentru intimitate totală, alege un paravan cu panouri complet opace. Cum e cel de la Emobili.ro, făcut din lemn vopsit într-o nuanță întunecată de gri. Îl poți configura în funcție de dimensiunile spațiului în care vrei să-l așezi, cu patru, cinci sau șase panouri.
10. Paravan de cameră din lemn reciclat
Și paravanul din lemn reciclat de la vidaXL poate oferi intimitate totală, însă e mai degrabă potrivit într-o amenajare în stil shabby chic sau una rustică. E făcut din bârne, podele și grinzi de sprijin de la clădirile vechi demolate, deci sprijini și natura dacă alegi să-l cumperi. Printre tipurile de lemn folosite pentru fabricarea lui se numără pinul, tecul, fagul, stejarul, cedrul, lemnul de mango sau cel de salcâm, deci nu trebuie să-ți faci griji pentru rezistența lui în timp.
11. Perete din lemn de tec reciclat Romanteaka
O altă variantă de perete despărțitor din lemn reciclat este modelul Romanteaka de la Belanda. E mai degrabă potrivit în amenajări în stil boho sau contemporan, nu asigură același grad de intimitate ca modelul de mai sus, însă e potrivit pentru a separa vizual două zone. Și are o înălțime de 200 centimetri, deci se apropie de înălțimea standard a unei camere mai mult decât alte modele.
12. Separator de cameră Avaline Kave Home
Tot din lemn de tec e făcut și separatorul de cameră Avaline Kave Home, însă are un aspect mai finisat decât modelul anterior. Asigură același grad de transparență și folosește aceluiași scop: delimitarea vizuală a diferitelor zone din aceeași încăpere, cum ar fi un hol și un living open space.
Produsele din acest articol au fost selectate de echipa lovedeco.ro în mod independent, iar prețurile afișate sunt valabile la data publicării.
-
Apartamente cu 4 camere
Cum arată un apartament interbelic, de pe bulevardul Dacia din Capitală, renovat cu 30.000 euro
-
Apartamente cu 4 camere
Au renunțat la casă pentru un penthouse în centrul Iașiului, pe care l-au amenajat cu 300.000 euro
-
Sponsored
Creează o oază de relaxare cu o cadă baie freestanding (P)
-
Case
Au renovat o casă de chirpici din Jurilovca și au folosit aceleași materiale din care a fost construită
Cea mai drăguță casă de vacanță.
-
UTILE
Când se trece o persoană la întreținere. Ce se întâmplă dacă nu faci asta, conform legii
Nedeclararea unei persoane la întreținere poate avea consecințe serioase.
-
Sponsored
Ploom X Ora ïto: colaborarea care stârnește emoții și senzații
O fuziune perfectă între formă și funcționalitate.