DESIGN EXTERIOR

13 balcoane închise și amenajate pentru relaxare, recreere, depozitare sau lucru

publicat pe 14 oct. 2021

    Oricât de multe avantaje ar avea un balcon deschis, dacă nu-l folosești ca atare în forma lui actuală, rămâne un spațiu irosit. Așa că mai bine te inspiri din aceste idei de închidere pentru balcon ca să-ți faci un plan pentru al tău și să amenajezi acolo un spațiu util în orice sezon.

    De la zonă de luat micul dejun, o mică încăpere pentru socializat cu prietenii, spațiu de lucrat de-acasă sau chiar refugiu de relaxare și citit scăldat în lumină naturală, iată câteva idei de închidere pentru balcon pe care le-am extras din casele despre care am scris până acum.

    1. Colț de relaxare cu panoramă asupra orașului

    Balconul este colțul preferat al proprietarei.
    Balconul e colțul de relaxare al proprietarei

    Un spațiu interior care face parte din exterior – așa am descrie balconul acestui apartament din Iași. Proprietarii au preferat să închidă cu un perete din sticlă balconul, ca să-l transforme într-un spațiu de relaxare. Au acoperit pardoseala cu plăci tip deck și au adus un fotoliu tip pară și un lampadar pentru citit. Au decorat cu câteva plante verzi și un poster cu harta lumii, însă nu a fost nevoie de mai mult, având în vedere panorama spectaculoasă pe care o ofertă geamul înalt cât peretele.

    2. Zonă de relaxare boho-chic cu multe plante

    Deși au decis să închidă balconul, proprietarii acestui apartament din zona Podu Roș din Iași au găsit o soluție să nu diminueze cantitatea de lumină naturală care pătrunde în living. Așa că au pus un perete din sticlă între încăpere și balcon, iar în spațiul proaspăt închis au amenajat o mică zonă de relaxare în stil boho-chic. Ratanul este elementul-cheie care face atmosfera boemă și primitoare, iar în combinație cu plantele verzi, creează un decor armonios.

    3. Birou pentru lucrat de acasă

    Birou în balcon - arh. Alexandru Călin Space Casuals
    Lumina naturală e cel mai bun accesoriu de birou

    Arhitectul Alexandru Călin de la SpaceCasuals predă la Facultatea de Arhitectură din București de peste 15 ani, însă are zile în care e nevoie să continue munca de acasă. Așa că și-a amenajat un birou pe balconul închis al apartamentului său din Zona Parcului Cișmigiu. Iar fiindcă e orientat către o curte interioară, departe de aglomerație și trafic, are parte de liniște suficientă pentru a lucra eficient acolo. Balconul vine în continuarea livingului, iar ca să separe cele două zone a montat un corp de bibliotecă.

    4. Loc de joacă și studiu pentru mezina familiei

    Când familia Teodorei Olariu a devenit mai numeroasă și a avut nevoie de mai mult loc pentru copil în apartamentul ei din Lupeni, Hunedoara, a decis că e cazul să improvizeze. A văzut mai multe idei de închidere pentru balcon pe internet și a decis să le pună în aplicare în logia de patru metri pătrați pe care o avea la dispoziție. Așa că a amenajat acolo un spațiu special dedicat fiicei sale adolescente, Sara. A încăput în el un divan pentru relaxare, dar și un mic birou de lucru, pe lângă câteva spații de depozitare.

    5. Zonă de luat micul dejun cu parchet din plută

    apartament bucuresti balcon parchet pluta
    Au amenajat simplu balconul și au folosit pardoseală din plută.

    Pentru amenajarea apartamentului lor din București, Aleka și Andrei au lucrat cu designerii de interior de la Zest Collective. Balconul închis l-au amenajat cu pardoseală din plută, pe care l-au „urcat” și pe peretele care dă spre exterior. Ceea ce i-a ajutat mult și la termoizolare, spune Aleka. Nu au avut idei excentrice de închidere pentru balcon, au vrut doar un spațiu în care să poată lua micul dejun sau să stea la o cafea, la soare. Așa că au mobilat simplu, cu o masă mică și două scaune.

    6. Cameră tehnică amenajată creativ, cu spații de depozitare

    idei inchidere balcon
    Ceramica cu plăci hexagonale a devenit atracția încăperii

    Chiar dacă ai planuri mari de a crea o oază de relaxare și recreere pe balcon, asta nu înseamnă că nu-l poți amenaja plăcut după ce îl închizi. De exemplu, proprietara acestui apartament din București folosește balconul închis drept cameră tehnică și are acolo și extra spațiu de depozitare, precum și plante în  ghiveci. Chiar dacă spațiul este destul de îngust, l-a amenajat cu gresie din plăci hexagonale, care a devenit protagonista încăperii și distrage de la centrala care ar putea fi considerată inestetică.

    7. Living extins cu loc de relaxare scăldat în lumină naturală

    Alte idei de închidere pentru balcon presupun integrarea acestuia la camera la care este conectat. De exemplu, Marina Ionescu a ales să extindă livingul apartamentului ei din București, ca să amenajeze acolo un colț de citit și relaxare scăldat în lumină naturală. A avut nevoie doar de un fotoliu galben, cu taburet pentru sprijinit picioarele, și o masă mică de colț pe care a pus un corp de iluminat.

    8. Mini zonă de discuții la cafea cu plante și tavan decorat cu pânză

    Când și-au renovat apartamentul cu două camere din Piața Revoluției, Anda și Ionuț Stan au decis să transforme balconul într-un spațiu pentru discuții la cafea care poate fi folosit indiferent de sezon. Au montat pe jos pardoseală tip deck, au prins în perete o masă semirotundă, care să ocupe mai puțin spațiu, și au cumpărat două scaune asortate. Tot pe pereți au mai pus și panouri din lemn de care au agățat ghivece cu plante verzi. Pentru decor, au agățat de tavan un material textil, pe care l-au prins în așa fel încât să formeze câteva falduri, la marginea cărora au accesorizat cu becuri luminoase.

    9. Dormitor extins în balcon și amenajat cu birou de lucru

    apartament de inchiriat dormitor
    În imediata apropiere a biroului a fost amplasată o oglindă

    Ca să mărească dormitorul acestui apartament din zona de nord a Bucureștiului, echipa de arhitecți Postolache Zahalca Arhitectura a spart peretele dinspre exterior și a înglobat balconul în încăpere. Astfel, camera a fost extinsă, iar în spațiul extra, echipa a amenajat un birou de lucru care beneficiază din plin de lumină naturală. În apropierea biroului, arhitecții au amplasat și o oglindă de pardoseală, care reflectă latura opusă a dormitorului și dă senzația de spațiu mai mare.

    10. Zonă de gătit cu plită și spații de depozitare

    poza balcon
    Zona de gătit se află acum pe balcon

    Proprietara acestui apartament cu două camere din Tulcea și-a dorit ca bucătăria să fie un spațiu dedicat întâlnirilor cu copiii și nepoții ei. Așa că designerul de interior Corina Burcea a amenajat-o cu masă de dining și mobilier de depozitare cu TV integrat, iar zona de gătit a mutat-o pe balcon, unde a instalat cuptorul, plita și frigiderul.

    11. Balcon alb impecabil cu masă și scaune pentru stat la cafea

    Before and after apartament Militari renovare Vim Studio (3)
    Balconul altădată înghesuit și neprietenos a devenit un spațiu de recreere, plin de lumină.

    Una dintre cele mai simple idei de închidere pentru balcon este să faci tot spațiul alb și să aduci acolo strictul necesar în materie de mobilier. Asta au făcut arhitecții de la Vim Studio, care au închis cu termopan pereții balconului acestui apartament cu două camere din Militari. Dacă la început spațiul părea înghesuit și întunecos, pereții albi și pardoseala deschisă la culoare l-au pus într-o lumină complet diferită.

    12. Balcon transformat în zonă de dining pentru o garsonieră

    idei inchidere balcon
    Pe locul fostului balcon a fost amenajată o mică zonă de dining. Foto: Arthur Zinz

    Această garsonieră din centrul Capitalei are numai 23 metri pătrați, așa că nu-i de mirare că arhitecta Anca Ivan de la Simetrica Design și arhitecta Virginia Dumitru au considerat oportun să închidă balconul. Nu l-au închis pur și simplu, ci l-au integrat în spațiul camerei și l-au amenajat ca zonă de luat masa. Proprietarii au vrut un concept care să atragă potențiali clienți pe AirBnb, așa că ideea de a crea o zonă de stat jos în apropierea ferestrelor a picat la fix.

    13. Balcoane închise și transformate în colțuri de citit

    Tot pentru extinderea camerelor au fost închise și balcoanele acestui apartament cu trei camere din zona Iancului, București. Arhitectele de la Acrea Design au folosit spațiul extra creat pentru a amenaja acolo colțuri de citit confortabile, unul cu un fotoliu mare, în stil clasic, altul cu un divan. Ca să mascheze grinzile rămase în urma spargerii peretelui, au folosit riflaje care se regăsesc și în restul amenajării.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments