Before&After

Before&after: amenajarea în timp record a unui apartament din Tulcea nerenovat din `99

Scafe cu spoturi în tavan, arcade rotunjite în loc de uși și ceramică cu brâu decorativ – sună cunoscut? Probabil pentru că toate erau în tendințe în anul 1999, ultima dată când a fost renovat acest apartament din Tulcea. Și asta a găsit designerul de interior la prima vizită de lucru.

Proprietarii spațiului cu două camere și 50 metri pătrați sunt doi tineri bunici de 58 și 62 ani. Și-au dorit o schimbare radicală pentru acest apartament din Tulcea cu aer demodat – un stil modern, minimalist chiar, care să reîmprospăteze ambientul și să-l facă primitor pentru copiii și nepoții lor.

Au lucrat cu un designer de interior la început de drum, Corina Burcea, care le-a îndeplinit dorința și a făcut totul în timp record, în aproximativ două luni și jumătate, cu bugetul de 17.000 euro pe care i l-au pus la dispoziție. În total au intrat câteva operațiuni costisitoare, dar foarte necesare: schimbarea instalației electrice, a celei sanitare, schimbarea termopanelor și a ușilor – inclusiv a celei de la intrare. Doar materialele de construcții au costat 4000 euro, iar manopera a mai scăzut 3000 euro din buget. Mobilierul, majoritatea realizat la comandă cu un furnizor local pentru a îndeplini nevoile de depozitare ale proprietarilor, a costat aproximativ 7500 euro. Iar cea mai mare provocare, spune Corina, a fost să respecte bugetul, fără să facă rabat la calitate.

A deschis complet bucătăria către hol și a transformat-o în spațiu de socializare

Acest apartament din Tulcea se află într-un bloc construit în 1977. La ultima renovare, bucătăria a fost deschisă către hol, însă nu complet, ci prin eliminarea ușii și înlocuirea ei cu o arcadă rotunjită, foarte la modă în 1999. Așa că prima mișcare a Corinei a fost extinderea completă a spațiului, pentru a răspunde nevoilor proprietarilor.

„Și-au dorit un apartament actual, luminos, cu o canapea confortabilă, cu un spațiu generos de dormit, televizoare în fiecare cameră, inclusiv în bucătărie, pentru că acolo petrec cel mai mult timp atunci când sunt acasă, cu o masă de minimum șase persoane”, povestește designerul.

Fiindcă bucătăria avea să fie zona unde proprietarii primesc invitații, Corina a mutat cuptorul, plita și frigiderul pe balcon, unde a concentrat locul pentru gătit. Astfel a păstrat mobilierul strict pentru depozitare și a inclus și un spațiu pentru televizor în corpurile superioare. Ca să păstreze continuitatea cu holul, a adus și acolo un corp de depozitare realizat la comandă cu un finisaj similar cu mobila de bucătărie, însă din PAL, pentru a se încadra în buget. Corpul are spații speciale pentru depozitarea aspiratorului și mesei și fierului de călcat, dar și pentru încălțăminte, haine și genți de voiaj, căci proprietarul este marinar și călătorește mult.

Livingul are o canapea modulară generoasă, bună și pentru dormit

O altă cerință a proprietarilor a fost ca în living să existe o canapea extensibilă, care să ofere suficient spațiu pentru dormit. Corina a ales una modulară, masivă, cumpărată de la Feydom, care atunci când se desface ajunge aproape de dimensiunile unui pat de 160 pe 200 centimetri. „Tapițeria este făcută dintr-un material foarte rezistent, așadar va face față provocărilor create de cele două nepoțele în vârstă de patru și șapte ani, care și-au exprimat regretul că pe canapeaua veche se puteau urca și țopăi și se temeau că aceste lucruri le vor fi interzise pe noul obiect”, povestește designerul.

Lângă ea, Corina a adus un lampadar din furnir natural făcut de Diana Buga, care nu doar că decorează colțul, ci contribuie și la o atmosferă caldă creată de lumina de accent. Designerul a mai adus încă trei corpuri de iluminat de accent și pe peretele opus, pe care proprietarii le numesc rândunele. Tot acolo se află și un leagăn și un fotoliu-balansoar, unde proprietarii își petrec majoritatea timpului acum, după renovare.

Dormitorul era încărcat cu mobilă veche și demodată

În amenajarea anterioară, patul era încadrat de corpuri mari de mobilier de depozitare demodate, care ocupau un întreg perete din dormitorul acestui apartament din Tulcea. Asta întuneca încăperea și o făcea să pară mult mai mică. Fiindcă a reușit să distribuie spațiile de depozitare în toată casa, Corina a reușit să elibereze spațiul de mobilier și să rămână la un singur dressing modern.

A păstrat finisajele în nuanțe neutre, pentru ca proprietarii să poată împrospăta amenajarea simplu și fără prea mari cheltuieli, ori de câte ori vor simți nevoia. Așa că principalele accente de culoare sunt aduse prin draperii și alte accesorii textile.

Transformarea băii a avut cel mai mare impact vizual pentru proprietari

before after renovare baie apartament tulcea
Designerul a eliminat cada din fontă și a pus în locul ei un duș walk-in încăpător

Deși nu era vizibil deteriorată, proprietarii au simțit nevoia să schimbe ceramica instalată la renovarea din 1999 în acest apartament din Tulcea. Plăcile mari albastre și albe separate de un brâu decorativ au fost înlocuite cu unele moderne, cu aspect de beton aparent. În plus, designerul a ales să folosească gresie și faianță doar în zonele cu umiditate crescută, iar în rest să finiseze pereții cu lavabilă albă, ceea ce a deschis încăperea și a făcut-o să pară mai mare.

Dar cea mai mare schimbare a fost eliminarea căzii din fontă și instalarea unui duș walk-in generos în locul ei, de 90 pe 170 centimetri. Conform proprietarilor, renovarea băii a avut cel mai mare impact vizual pentru ei.

Lucrările au demarat la începutul lunii aprilie 2021 și s-au terminat la jumătatea lunii iunie, așa că renovarea acestui apartament din Tulcea s-a desfășurat în timp record.

Tips&tricks pentru amenajare de la Corina Burcea

„Mulți consideră că minimalismul este despre a avea cât mai puține obiecte. În practică, însă, dincolo de eliminarea obiectelor neesențiale, acest stil implică multe spații de depozitare”, spune Corina. În amenajarea ei, a lucrat cu mult mobilier pe comandă, făcut cu linii drepte și fără mânere la vedere, pe toată înălțimea camerelor. Astfel, a obținut un look „curat” al amenajării, fără prea multe obiecte vizibile care să încarce spațiul inutil. Poți aplica acest truc și în amenajarea ta, dacă vrei un aspect ordonat al camerelor.

Designerul a creat o bază care să rămână actuală pe parcursul anilor, cu finisaje în culori neutre, care nu se demodează ușor. „Accentele de culoare, care provin din elemente decorative precum perdele, draperii, decorațiuni se pot schimba cu ușurință oricând, împrospătând spațiul la nevoie, cu costuri și eforturi minime”, spune Corina. Dacă respecți această „regulă”, poți schimba amenajarea periodic, fără lucrări de renovare, moloz și costuri exorbitante.

Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail contact@lovedeco.ro și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de Corina Burcea.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
ULTIMELE ARTICOLE
icon

VIDEO Liziera de lac: cum arată o casă smart de lângă București, înconjura...