LIFE

Cum arată biroul de acasă pentru 11 arhitecți și designeri români

publicat pe 06 apr. 2020

    De pe canapea, din bucătărie, de pe balcon sau chiar de pe salteaua de yoga. Când biroul ți se mută pe nepregătită masă acasă, nu-ți rămâne decât să improvizezi și să lucrezi din colțul în care te simți cel mai bine. Și cine se pricepe mai bine la improvizat? Designerii și arhitecții.

    Am vrut să vedem cum arată biroul specialiștilor, acum, că o bună parte dintre noi lucrăm de acasă, așa că am tras o privire în casele lor sau în spațiile în care i-a prins carantina.

    Plante, cărți și miros de cafea

    Înainte de pandemie, arhitecta Anca Constantin de la Alfa Invest lucra de acasă doar în cazul unor urgențe care necesitau un răspuns a doua zi, la prima oră. „Evitam lucrul de acasă și încercam pe cât posibil să ne facem cât mai utile orele de lucru la birou, așa cum cred că este și normal,” spune Anca.

    Alfa Invest Biroul de acasă
    Ordinea este foarte importantă pentru Anca.

    Biroul Alfa Invest de acasă este unul mic și plăcut, amplasat într-un spațiu bine gândit în contextul locuinței. Este separat de zonele de zi, pentru a avea intimitate, este luminos și are o atmosferă pozitivă, datorită verdelui adus de prezența plantelor.

    „Biroul este micuț, dar luminos și cuprinde cărți, flori și muzică în surdină care ajută enorm pentru o atmosferă de lucru. Aici obișnuiesc să stau deseori să citesc sau să îmi caut idei pentru o nouă lucrare, atunci când a doua zi la birou trebuie să știm direcția pe care plecăm cu respectivul proiect”, spune Anca.

    Alfa Invest Biroul de acasă - atmosfera seara
    Seara, lumina creează o atmosferă plăcută în biroul de acasă.

    În ceea ce privește regulile, cea mai importantă pentru ea este ordinea. „Nu pot să lucrez dacă pe birou și în birou lucrurile nu sunt puse așa cum trebuie, ordinea îmi lasă spațiul de lucru aerisit și loc de respirat.”

    Alfa Invest Biroul de acasă - zona care îi inspiră
    Colțul de inspirație – plante și tablouri.

    Pe Anca o ajută să se concentreze o cană de cafea bună: „mirosul ei mă relaxează și îmi creează o stare de bine; lumina caldă a soarelui de dimineață îmi dă un impuls pozitiv și, nu în ultimul rând, starea de bine mi-o dădeau colegele mele din echipă, Mihaela și Ioana. Acum lucrăm și comunicăm pe grup prin mijloacele media și suntem tot împreună. Recunosc că nu îmi place să lucrez singură!”

    Alfa Invest Biroul de acasă - perceptia in contextul casei
    Percepția în contextul casei: zona de birou, privită dinspre hol.

    Ca sfat pentru cei care își amenajează biroul, Anca recomandă: „Cred în ideea că alături de oameni frumoși poți să lucrezi oriunde, dar nu oricum. Din acest motiv, spațiul și zona de lucru trebuie să ne caracterizeze, să ne placă și să ne relaxeze într-un sens pozitiv.”

    Alb, negru și un strop de culoare

    Arhitecta Irina Radu de la iDecorate își descrie biroul de acasă ca unul „foarte simplu”. Lucra parțial de la el și înainte de declanșarea epidemiei.

    Biroul de acasă - arh. Irina Radu iDecorate
    Biroul Irinei e compus dintr-un blat din MDF pe picioare metalice – le-a ales datorită geometriei și finisajului negru. Tabloul rezemat de perete aduce un plus de culoare.

    A ales să poziționeze biroul în living, în partea opusă canapelei, ca să separe zonele și activitățile. Spațiul e unul simplu, deloc încărcat, culorile sunt prezente doar prin tabloul de lângă birou. Simplitatea o ajută să se concentreze și să creeze noi ambiente.

    „Sunt o persoană cu o memorie vizuală foarte dezvoltată și cu o imaginație și mai și, așadar mă ajută mult elementele vizuale, grafice: tablouri, culori,” explică Irina.

    Biroul de acasă - arh. Irina Radu iDecorate
    Biroul se potrivește foarte bine cu restul obiectelor de mobilier din living – cum totul în jur e alb, a accesorizat scaunul din piele gri cu o blăniță roz.

     

    Birou amenajat în balcon, lângă Cișmigiu

    Arhitectul Alexandru Călin de la SpaceCasuals predă la Facultatea de Arhitectură din București de peste 15 ani. Înainte de autoizolare, avea zile în care continua lucrul de acasă, după cursuri.

    Birou în balcon - arh. Alexandru Călin Space Casuals
    Lumina naturală e cel mai bun accesoriu de birou

    „Din fericire, locuiesc cumva în apropiere, în zona Parcului Cișmigiu. Locul de lucru de acasă e destul de plăcut ca spațiu, apartamentul e orientat către o curte interioară liniștită, departe de aglomerație și trafic,” povestește Alexandru.

    Apartamentul nu are o suprafață foarte mare, așa că arhitectul a creat zona de lucru în balcon, separat de living printr-un corp de bibliotecă ce filtrează plăcut lumina către interior.

    Birou în balcon - arh. Alexandru Călin Space Casuals (1)
    Zona de lucru a lui Alexandru este o extindere a livingului. A împărțit balconul în zonă de conversații și birou.

    Arhitectul a ales acest loc după criterii funcționale: e cel mai potrivit în configurația apartamentului și e orientat către sud, având lumină naturală pe tot parcursul zilei. „Apoi e vorba și de priveliște, curtea e foarte frumoasă și liniștită, îți poți pune ușor ordine în gânduri și ai răgaz să cauți inspirație.”

    Faptul că biroul nu e prea mare îl ajută să țină lucrurile organizate: „Asta e important, arhitecții au uneori tendința să facă puțin haos și dezordine în jur atunci când lucrează. Ordinea mă ajută să rămân concentrat pe ce am de făcut. E practic un mic univers retras de la viața normală a casei. Am computerul, muzica, ceva cărți aproape, e un mediu foarte bun de lucru.”

    De când se află în autoizolare acasă, Alexandru revede serialul britanic „Poirot” – pe lângă intrigă și situațiile amuzante, e absolut fascinat de clădirile interbelice și set-up -ul interioarelor Art Deco din film. Își dorește un apartament în acest stil, „tot în zona centrului istoric, cu un birou pe măsură, cu uși din sticlă deschise spre salonul de zi, cu fotolii din piele, măsuță de conversație, un loc de fumat și de citit… pachetul complet”.

    O canapea pe care au loc toate cataloagele

    Înainte de această perioadă, arhitecta Cristiana Zgripcea lucra de acasă doar în weekend – „așa mă simțeam mai puțin vinovată față de familie și parcă reușeam să îmi păcălesc conștiința că-mi ofer timp liber, haha.”

    „Biroul” ei de acasă este canapeaua din living, pe care a ales-o pentru că e mai mare decât orice birou standard și îi permite să se întindă cu toate mostrele, listele și gustările.

    Cristiana Zgripcea canapea gri
    Când canapeaua ține loc de birou

    Cristiana a ales canapeaua după criterii de confort și spațiu – lucrează peste 10 ore pe zi, chiar și de acasă.

    „Activitatea noastră presupune coordonarea multor specialități, fiecare dintre ele cu paletarele, mostrele și cataloagele proprii. Dimensiunea spațiului de lucru este una importantă pentru mine, ca să le pot desfășura pe toate astfel încât să-mi creez moodboard-uri.”

    Ca stil de lucru, preferă liniștea: „nu lucrez cu muzică niciodată și am realizat că în weekend, când telefonul sună mult mai rar, sunt foarte foarte eficientă.” Acum, îi lipsesc șantierele care îi completau munca de birou și o deranjează rutina prelungită.

    „Cea mai mică și izolată cameră”

    Arhitecții Dana și Vlad Boștină de la ArhiDot au lucrat întotdeauna și de acasă – de obicei însă în weekenduri sau după program. Au ales pentru birou cea mai mică și izolată cameră, pe care o folosesc și pentru oaspeți. „Provocarea pentru biroul nostru de acasă a fost mereu faptul că aveam nevoie de două posturi de lucru, dar este și mult mai distractiv să lucrăm așa.”

    Biroul de acasă - ArhiDot (1)
    Liniștea îți poate fi oferită inclusiv de armonia vizuală, de paleta de culori sau de materialele folosite.

    Camera e una luminoasă și comodă, orientată către grădină, motiv pentru care e foarte liniștită. „Suntem înconjurați de lucruri dragi: tablouri desenate de Vlad și jucării de-ale copiilor”, povestesc arhitecții.

    În această perioadă, aleg diverse soluții ca să evite deplasările. „Lucratul la distanță nu este ceva nou pentru noi. Având multe proiecte și șantiere în afara Bucureștiului, a trebuit să găsim alternative pentru a ne face prezentările, pentru a discuta cu beneficiarii și pentru a supraveghea șantierele,” povestesc arhitecții.

    Birou improvizat în bucătărie

    Designerul de interior Natalia Berezovskaia lucra și înainte de acasă, parțial, mai ales pentru blog. La birou desfășura partea de proiectare și întâlnirile cu clienții.

    Natalia Berezovskaia
    Orice masă se poate transforma în birou.

     

    „Dacă în fostul apartament ne-am organizat de la început un colț dedicat, la noul apartament am zis să nu mai facem greșeala de a lucra de acasă. De aceea, biroul meu improvizat este la bucătărie. Cum de acasă doar scriu pe laptop, nu mă deranjează statul aici. Și nu mă inspiră să mănânc mai mult 🙂 – ba din contră, să beau mai multe lichide”, spune Natalia.

    A ales bucătăria pentru că ea și soțul ei au decis de la început că nu vor să lucreze din living, iar în camera fetiței încă nu e cazul de un birou, pentru că e mică. Dacă e cald, lucrează și din curte. Pentru Natalia, e important să fie într-un spațiu retras ca să fie productivă. „Uneori, când sunt mult mai chill, stau pe canapea cu laptopul în brațe, îmi pun o muzică pe fundal și sunt foarte inspirată să creez”, menționează arhitecta. Între nemulțumirile legate de munca de acasă se numără lipsa socializării și faptul că se apucă în paralel de treburi casnice, ceea ce o oprește din lucru.

    Birou în pat și șantier pe balcon

    Fetele de la Miso Architects ne-au mărturisit că locuințele lor nu arată ca desprinse din reviste, contrar așteptărilor tuturor – zicala cu „pantofarul care nu are pantofi” se adeverește și în cazul lor.

    Arhitecta Sorana Leru nu lucra de acasă înainte de declanșarea pandemiei, ca să nu fie distrasă: „rufele din coș au reminder, alunele din dulap dau semnale laser și vecina de la patru bate în țeavă constant, să ne aducă aminte că locuim în comunitate,” spune Sorana.

    Biroul-de-acasă-Sorana-Leru_-Miso-Architects
    Această măsuță de la Jysk e numai bună și pentru lucrat, dar și pentru luat micul dejun în pat 🙂

    Odată cu perioada de izolare, s-a retras la Brașov, în apartamentul părinților, care nu era tocmai pregătit pentru asta. Biroul ei este deocamdată un pat și o măsuță de la JYSK, dar se bucură de o priveliște frumoasă și de aerul montan. Din patul confortabil, lucrează de la distanță împreună cu restul echipei – „fiecare și-a creat un loc de lucru, așa cum s-a putut adapta în astfel de vremuri.”

    Miso Architects Birou acasă (3)
    Dacă nu ai birou acasă, îți faci.

    Arhitecta Mihaela Lozovanu și-a mutat șantierul acasă, unde amenajează un colț de balcon „să devină birou directorial.”

    Colț zen yoga acasă
    Soluție 2 în 1: birou și colț de meditație

     

    Nicoleta Chicu este și arhitectă, și instructoare de yoga, așa că și-a conturat un colț zen al casei, de unde dă directive ferme pe șantier. Fetele de la Miso Architects și-au ales spațiul de lucru după posibilități și dispoziție, „încercând să îmbine utilul cu plăcutul și să atenueze durerile de spate care ne pasc pe toți cei care nu avem scaun ergonomic acasă, adică majoritatea.”

    Un colț din Timișoara

    Birou Timisoara
    Vederea spre curte îl ajută pe Sergiu să se destindă în micile pauze de lucru

    Arhitectul Sergiu Califar de la Pure-Mess Design lucrează zilele acestea de la biroul din Timișoara, o locație provizorie pe care o folosește când are în lucru proiecte din vestul țării. Biroul este un colț foarte funcțional, nu foarte generos, ce îl ajută să își desfășoare activitatea temporară aici.
    „Partea minunată a acestui colț față de București este că am o deschidere vitrată către o curte generoasă, lucru care mă ajută să mă destind în pauzele de lucru. Cu ocazia asta, poate încep să mă implic ușor, ușor în tainele grădinăritului 😊.”
    În București locuiește vis a vis de birou, așa că nu a fost nevoit să-și organizeze un colț de lucru acasă. Profită însă de această perioadă pentru a reamenaja biroul studioului Pure-Mess Design.

    Sperăm că birourile de acasă ale arhitecților și designerilor te vor inspira. Iată și câteva sfaturi pentru o relație mai bună cu tine și casa ta, în autoizolare.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments