
7 trucuri care să te ajute la marea curățenie de după Revelion
publicat pe 03 ian. 2024Petrecerea de sărbători acasă este un moment minunat pe care-l împarți alături de cei dragi. Dar apoi vine momentul când se termină și trebuie să faci curățenia după petrecere, lucru care e adesea însoțit de mult stres.
Ca să te ajutăm să faci ordine și curățenie eficient în casă după petrecerea de sărbători, îți oferim următoarele trucuri de la The Spruce. Îți vor ușura munca și te vor scăpa de un stres inutil.
1. Curățenia după petrecerea de sărbători: cere ajutorul
Planifică în avans și cere ajutorul. Vorbește cu musafirii să rămână 15 minute după petrecere ca să te ajute la strângerea și aruncarea gunoiului.
Vei economisi timp și ți se va lua o greutate de pe umeri, ca gazdă. Nu este niciodată o idee rea să-i lași pe invitați să te ajute la curățenie, dacă sunt dispuși să o facă.
Să fii gazdă nu înseamnă că trebuie să faci totul singur. Oamenilor le place să participe și să ajute, iar mai multe mâini fac munca mai rapidă.
2. Plimbare cu sacul de gunoi
Odată ce petrecerea de sărbători s-a încheiat, începe procesul de curățenie cu un pas simplu, dar esențial: plimbă-te prin toată casa cu un sac de gunoi și strânge toate deșeurile.
Dacă găzduiești o petrecere de amploare, păstrează pur și simplu coșuri de gunoi pregătite în permanență la îndemână, astfel încât invitații să poată curăța după ei înșiși pe parcursul serii. Ideal ar fi să lași coșuri de gunoi în zonele cu trafic intens, cum ar fi bucătărie, hol și living-ul.
3. Pune vasele murdare într-o parte a bucătăriei
După ce ai strâns tot gunoiul și treci la lucruri precum vasele reutilizabile, pune-le pe o parte a bucătăriei, ca să poți să începi curățenia în cealaltă parte. Asta te va ajuta să nu te mai simți copleșită de un întreg blat plin de vase murdare și gunoi.
Și mai bine, golește mașina de spălat vase înainte de începerea petrecerii și pune farfuriile, bolurile și ustensilele direct în ea. Astfel, la final nu va trebui decât să dai drumul la ciclul de spălare.
4. Începe de sus în jos
Asta e o abordare pe care o recomandăm cu căldură de fiecare dată când faci curat. Înainte de a da cu mătura sau a aspira, curăță masa și blaturile ca firimiturile să cadă pe podea.
Vei economisi timp și energie fiindcă nu vei mai repeta aceleași sarcini de mai multe ori pentru celelalte treburi.
5. Stație de curățenie mobilă
Înainte de petrecere, pregătește pe un cărucior sau măsuță pe roți o stație de curățenie mobilă. Asta îți va ușura munca în timp ce vei trece dintr-o cameră în alta. Pune în cărucior elemente esențiale pentru curățenie, precum sticle cu pulverizator cu oțet și apă, un degresant universal sau un săpun de vase, perii, bureți și lavete din microfibră.
Îți recomandăm și să faci curățenia pe categorii și nu pe camere. Nu vei mai pierde timp schimbând consumabilele.
6. Grupează obiecte
Dacă ai adus accesorii de petrecere în bucătărie sau în living, dar în mod normal le ții depozitate în altă parte, începe să le strângi în zone sau coșuri desemnate.
De exemplu, dacă o grămadă de lucruri trebuie depozitate în boxă sau în subsol, pune-le într-un coș mare în timp ce faci ordine.
7. Curățenie post petrecere de Revelion: organizează decorul
Depozitează ornamentele și luminițele în propriile cutii, astfel încât să fie protejate. Aruncă-le pe cele sparte. De asemenea, etichetează fiecare recipient de depozitare ca să știi ce e în el.
Dacă aranjezi decorațiunile de Crăciun în mod similar în fiecare an, ai putea să treci pe etichetă și locul unde le folosești. Mai poți grupa decorațiunile și în funcție de nuanțe, ca să poți să stabilești cu ușurință tematica cromatică anul viitor.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cum să cureţi eficient caloriferele din fontă, aluminiu sau oțel
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
La câte grade se spală pernele și ce trebuie să știi dacă nu vrei să le duci la spălătorie
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cum poți să faci curățenie repede, înainte de un eveniment important: 4 pași care te ajută să te mobilizezi rapid
-
Sponsored
3 lucruri importante pentru a spăla fără griji țesăturile delicate din bumbac, lână, mătase și cașmir
Acum le poți purta cât de des vrei, fără să-ți faci griji că le distrugi.
-
LIFE
La bloc sau la casă? Ce e bine să știi înainte să faci alegerea. Avantajele și dezavantajele fiecărei variante
Alegerea ține de stilul tău de viață, de priorități, buget sau dorințe.
-
Apartamente cu 3 camere
Cum arată luxul minimal într-un apartament din Oradea în care obiectele decorative lipsesc cu desăvârșire
Fără tablouri, fără sculpturi sau accesorii decorative, însă cu multe finisaje premium integrate cu gust.