ECO

10 moduri în care poți folosi bicarbonatul de sodiu la curățenie

publicat pe 11 aug. 2020

    Bicarbonatul de sodiu este mai mult decât un ingredient folosit la diverse rețete culinare. Este de asemenea și un produs eco eficient pentru curățarea locuinței. Cu ajutorul lui poți scăpa de mirosurile neplăcute, poate fi folosit ca înălbitor, ca substanță abrazivă și multe altele.

    Dacă vrei să faci curățenie într-un mod ecologic, , uite câteva soluții cu bicarbonat de sodiu de la The Spruce.

    1. Cum să cureți de arsură oalele și tigăile din oțel cu bicarbonatul de sodiu

    Poți spune adio urmelor de arsură de pe tigăi datorită bicarbonatului de sodiu

    Ni s-a întâmplat tuturor să ardem mâncarea și apoi să avem de-a face cu vasele murdare, greu de curățat. Metoda asta te va scăpa de chin într-un mod eco și ieftin, cu ajutorul bicarbonatului de sodiu. După ce ai scos mâncarea arsă din oală, pune apă cu bicarbonat în ea și adu-o la fierbere. Oprește focul și lasă soluția să se răcească. Urmele de arsură se vor topi, iar în cazul celor mai dificile, lasă oala cu soluția răcită peste noapte.

    O altă metodă este să faci o pastă din bicarbonat de sodiu și detergent de vase eco și să o lași pe fundul vasului câteva ore ca să acționeze. Apoi spală recipientul cu buretele până dispar petele. În timpul procesului de curățare mai poți adăuga puțin bicarbonat de sodiu dacă e nevoie.

    2. Potențează eficiența detergentului pentru vase

    Spală vasele cu detergent eco și cu bicarbonat de sodiu pentru eficiență maximă

    Dacă ai vase foarte murdare și apa de la chiuvetă este dură, să adaugi mai mai mult detergent nu e o soluție. Riști să nu rezolvi mare lucru și vasele să rămână pătate. În schimb, adaugă o linguriță de bicarbonat de sodiu în apa cu detergentul de vase. Va lua din duritatea apei și va potența eficiența detergentului. Există soluții cu bicarbonat de sodiu și pentru mâncarea întărită de pe vase.

    3. Cum să cureți covoarele și preșurile cu bicarbonat de sodiu

    Bicarbonatul de sodiu covor
    Eco, rapid și eficient, bicarbonatul de sodiu face minuni și pentru covor

    În loc să dai banii pe produsele de curățenie cu chimicale atunci când vrei să cureți petele de pe covor, alege alternativa eco cu bicarbonat. Îl va odoriza și curăța eficient. Pune puțin oțet pe pată și p peste ea o cantitate generoasă de bicarbonat de sodiu. Acoperă zona cu o farfurie și lasă compoziția să acționeze o zi-două, în funcție de pată. După ce a trecut timpul de acțiune, dă cu aspiratorul. Metoda asta este grozavă și pentru petele lăsate de animalele de companie.

    Dacă vrei să împrospătezi mirosului covoarelor sau să scapi de pete mai profunde cu ajutorul bicarbonatului de sodiu, urmează rețetele astea.

    4. Scapă de mirosurile neplăcute din mașina de spălat vase

    Dacă observi niște mirosuri neplăcute în mașina de spălat vase, bicarbonatul de sodiu este soluția rapidă și eco. Între spălări presară jumătate de cană de bicarbonat de sodiu pe fundul mașinii de spălat vase. Acesta va neutraliza mirosurile neplăcute.

    5. Ajutor de nădejde pentru hainele murdare

    Bucarbonatul de sodiu mașina de spălat
    Potențează eficiența detergentului cu bicarbonat de sodiu

    Hainele murdare au nevoie de un detergent puternic. Adaugă o jumătate sau o cană de bicarbonat de sodiu împreună cu detergentul. Acesta va potența efectul detergentului fiindcă va scădea duritatea apei, iar hainele tale vor fi mai curate și mai pufoase. În plus, vei scăpa mai ușor de mirosurile neplăcute de pe haine și încălțăminte. Bicarbonatul de sodiu îl poți folosi și ca să dezinfectezi mașina de spălat rufe.

    6. Curățarea frigiderului cu bicarbonat de sodiu

    Ia-ți la revedere de la mirosurile neplăcute din frigider

    După ce ai golit frigiderul, fă o pastă din bicarbonat de sodiu și apă. Aplică cu un burete compoziția rezultată pe toată suprafața interioară a frigiderului și las-o să acționeze câteva minute. Șterge cu o lavetă de microfibră udă până se curăță bine soluția. Acum ai un frigider curățat în mod ecologic și fără mirosuri neplăcute.

    7. Bicarbonat de sodiu pentru suprafețe delicate

    Dacă trebuie să cureți suprafețe delicate, cum ar fi chiuvetele din porțelan, presară bicarbonat pe zona murdară. Apoi pulverizează un amestec egal de apă și oțet peste bicarbonat. Se va crea o pastă acidulată, nu te speria. Cu o lavetă freacă ușor locul și apoi clătește cu apă. Dacă vrei să rămâi și cu un miros plăcut în cameră, adaugă câteva picături de ulei esențial în amestecul de apă cu oțet.

    8. Curățarea vasului de toaletă

    Scapi de mizerie și de mirosurile neplăcute din wc cu bicarbonat de sodiu

    Acum poți să renunți și la detergenții chimici pe care îi foloseai când spălai vasul de toaletă. Presară bicarbonat de sodiu în toaletă și lasă-l să acționeze câteva minute, apoi freacă vasul cu ajutorul periei. Dacă nu s-a curățat ca lumea, repetă procedeul, dar adaugă și oțet.

    9. Scapă natural de mucegai cu bicarbonat de sodiu

    Ca să scapi de mucegaiul de pe pereți fără să folosești produse chimice, dizolvă bicarbonat de sodiu într-o soluție de apă cu oțet. Pune amestecul într-un recipient cu pulverizator și aplică pe zonele cu mucegai. Lasă să acționeze câteva minute și apoi șterge locul cu o lavetă umedă. Bicarbonatul de sodiu este un dezinfectant natural foarte blând și va curăța mucegaiul fără să lase în urmă vreun miros neplăcut.

    10. Curățarea petelor de rugină de pe obiectele din metal

    Nu arunca obiectele din metal cu rugină, le poți face ca noi cu bicarbonatul de sodiu

    Ca să scapi de rugina acumulată pe un obiect de metal, spală-l și apoi scutură-l de apă. Presară bicarbonat de sodiu pe el, în așa fel încât să acopere în totalitate părțile cu rugină. Așteaptă aproximativ o oră și apoi curăță cu un burete abraziv sau cu o perie din metal, până scapi de rugină. Clătește bine obiectul cu apă și apoi usucă cu un prosop curat.

    Bicarbonatul de sodiu mai poate fi folosit cu succes pentru curățarea aragazului, a obiectelor din argint, a faianței din baie, a fierului de călcat, chiar și a canapelei.

     

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments