ECO

Sfaturi utile pentru o casă eco-friendly 

publicat pe 14 oct. 2019

    O casă eco-friendly presupune fie panouri solare, materiale de construcții speciale sau tehnologii de smart living, fie economisirea resurselor, folosirea unor produse prietenoase cu mediul sau reciclarea. În felul acesta protejezi mediul și duci o viață mai eficientă financiar, pe termen lung.

    În iulie 2018, s-a topit un ghețar din Islanda, din cauza încălzirii globale. Specialiștii avertizează că mare parte din calota glaciară va avea aceeași soartă. Poți încetini efectele schimbărilor climatice cu pași mici, în propria casă.  

    Micșorează cantitatea de resurse pe care le folosești

    trucuri utile casa eco-friendly becuri
    Încearcă să nu irosești energia electrică. Foto: Pinterest

    Apa și energia (electrică și termică) sunt cele mai importante resurse pe care le folosești zilnic, iar economisirea sau eficientizarea lor nu necesită un efort foarte mare, ci doar mai multă atenție. Repară țevile, oprește robinetul în timp ce te speli pe dinți, instalează sisteme de măsurare și eficientizare – termostate care te ajută să reglezi căldura sau alege becuri LED în detrimentul celor incandescente.  

    Potrivit Energy Saver, o platformă coordonată de Departamentul de Eficiență Energetică și Energie Regenerabilă a SUA, becurile LED folosesc cu 75% mai puțină energie și durează de 25 de ori mai mult, față de cele clasice. Chiar și simplul gest de a stinge lumina atunci când ieși dintr-o cameră poate contribui la protejarea planetei.  

    Pe termen lung îți poți izola în interior și exterior casa cu materiale sustenabile, precum lână de oaie sau celuloză. În loc de vopselele și lacurile pe bază de compuși chimic, le poți folosi pe cele pe bază de apă, ecologice, sau cu un nivel al compușilor organici volatili aproape de zero.  

    Folosește tehnologia pentru o casă eco-friendly

    O casă eco-friendly înseamnă și smart living. Fii smart în privința economisirii resurselor și folosește tehnologia de ultima generație. În plus, opțiunile sunt acum din ce în ce mai diverse.  

    Înlocuiește prizele și prelungitoarele vechi cu unele inteligente, pe care le poți controla de la distanță, cu ajutorul telefonului mobil. Găsești o multitudine de produse, potrivite pentru casa ta în orice magazin specializat în IT&C, alături de consiliere de specialitate. Câteva exemple sunt: eMAG, evoMAG sau Altex. Și costă între 50 și 300 de lei, în funcție de brandul pe care îl alegi și de specificațiile tehnice. 

    Ia în calcul înlocuirea electronicelor și electrocasnicelor clasice cu unele pe care le poți programa să se oprească după o anumită perioadă de timp sau care, pur și simplu, consumă mai puțin. Informații despre cele mai eficiente branduri găsești pe Topten, resursă internațională independentă prezentă în peste 20 de țări din întreaga lume, inclusiv în România. Sau poți căuta pe aparatele electronice și electrocasnice etichetele care să îți indice consumul de energie. 

    Folosește produse din materiale reciclate și reciclabile

    trucuri utile casa eco-friendly
    Renunță la pungile din plastic. Foto: Pinterest

    Un raport al Agentiei de Mediu din Marea Britanie arată că pungile de hârtie trebuie reutilizate de trei ori pentru a compensa efectele asupra mediului, în timp ce pungile din bumbac refolosibile trebuie reutilizate de cel puțin 131 de ori. În România, Carrefour a introdus anul trecut punga 100% biodegradabila, creată pe baza polimerilor naturali din amidon de porumb, care poate fi refolosită și care se biodegradează în 3-6 luni. 

    În cazul în care dai o petrecere cu mulți invitați, după care nu vrei să speli vase, folosește veselă din materiale reciclate, 100% biodegradabile și compostabile, așa cum produce compania românească Biodeck.  

    Gătește inteligent

    Câteva trucuri care o să te ajute să consumi mai puțin și mai eficient:  

    • nu deschide ușa cuptorului, va consuma mai multă energie pentru a se reîncălzi; 
    • înlocuiește espressorul pe bază de capsule cu unul pe bază de cafea boabe sau măcinată (reduci cantitatea de aluminiu);  
    • investește într-un vas sub presiune care reduce semnificativ timpul de gătire, deci și cantitatea de energie; 
    • calculează mai bine cantitatea de alimente  de care ai nevoie, așa încât să nu fii nevoit să arunci; 
    • folosește cât mai rar cuptorul cu microunde – un studiu al Universitatii din Manchester arată că toate cuptoarele cu microunde folosite în țările UE generează o cantitate egală de dioxid de carbon cu cea emisă de aproximativ 7 milioane de mașini pe zi;

    Împrospătează aerul cu plante 

    trucuri casa eco-friendly plante
    Plantele purifică aerul. Foto: Pinterest

    Pentru un aer mai fresh și eco-friendly, îți poți crea un mic univers verde chiar în propriul apartament, cu doar câteva plante în ghiveci. Poți opta pentru plante pur decorative, pe care le poți completa cu Aloe Vera, plantă cu putere mare de purificare, sau cu Limba soacrei (Sansevieria trifasciata) care produce oxigen în timpul nopții. Nu uita nici de plantele aromatice, precum busuiocul, cimbrul, menta sau salvia, pe care le poți folosi și la gătit.  

    Foto: Unsplash

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments