Cu ce se curăță rosturile de la gresie. Cele mai simple și eficiente soluții
publicat pe 15 nov. 2024Rosturile de la gresie se murdăresc foarte rapid și își pierd albul caracteristic dacă nu sunt curățate frecvent. Umiditatea și murdăria din baie sau din bucătărie contribuie la deteriorarea lor. Uite cu ce se curăță rosturile de la gresie ca să fie albe ca la început. Detalii și sfaturi de întreținere, în articol.
Rosturile dintre plăcile de gresie sunt expuse la murdărie și umezeală constantă, ceea ce poate duce la înnegrirea lor. Curățarea lor cu soluții potrivite devine necesară pentru păstrarea aspectului general plăcut al băii sau bucătăriei.
Detaliem în cele ce urmează cum și ce să cureți rosturile de la gresie. Venim și cu sfaturi care să te ajute să menții albul de odinioară al acestora.
Cauze comune care strică aspectul rosturilor de la gresie
Activitățile casnice zilnice, umiditatea în exces din baie sau din bucătărie sau mizeria rămasă în urma unei curățenii nepotrivite, toate pot contribui la deteriorarea aspectului rosturilor de la gresie.
Iată câteva cauze comune care strică aspectul rosturilor:
Umiditatea constantă: Rosturile din baie sunt extrem de poroase și absorb umezeala foarte ușor, ceea ce le face un loc prielnic pentru dezvoltarea mucegaiului. Treptat se degradează, capătă o culoare închisă și nu mai sigilează spațiile dintre plăci.
Mizeria acumulată: Bucățile mici de mizerie, praf și particule de alimente ori cele provenite de la produse de îngrijire pot ajunge ușor în rosturi, acumulându-se și dând un aspect murdar.
Produsele de curățare neadecvate: Folosirea unor produse de curățare agresive poate distruge structura rosturilor. Murdăria se va acumula astfel mult mai ușor între rosturi, iar apa va pătrunde foarte rapid.
Uleiuri și grăsimi: În bucătărie, grăsimea și uleiul provenite de la gătit se depun adesea în rosturi. Dacă nu sunt curățate imediat, depunerile devin greu de îndepărtat.
Cu ce se curăță rosturile de la gresie
Produsele dedicate din comerț reprezintă cea mai bună soluție pentru curățarea rosturile de la gresie. În general, acestea au în compoziție substanțe care dizolvă petele și murdăria, au prețuri accesibile, efectul fiind asemănător indiferent de brand.
Dacă vrei doar să albești rosturile de la gresie, atunci clorul este soluția potrivită. Pe lângă redarea albului rosturilor, clorul poate îndepărta și depunerile de mucegai. Se aplică direct pe rosturi și se freacă ușor, de preferat cu o periuță de dinți veche. După curățare, clătește cu apă și usucă rosturile cu o cârpă.
Atenție: clorul trebuie folosit cu precauție și doar în spații bine aerisite pentru că emană vapori toxici.
Soluție făcută în casă pentru curățat rosturile
Pentru curățarea rosturilor și pentru redarea albului poți să apelezi și la un amestec de ingrediente naturale pe care le ai deja prin casă.
O să ai nevoie de 4 linguri de bicarbonat de sodiu, 1 lingură de oțet, 1 lingură de zeamă de lămâie și de o cantitate suficientă de apă caldă.
Bicarbonatul este un agent de curățare delicat, ideal pentru a îndepărta murdăria fără să deterioreze rosturile. Oțetul are proprietăți antibacteriene, iar acidul din zeama de lămâie ajută la îndepărtarea petelor dificile și oferă un miros proaspăt.
Într-un bol mic, amestecă bicarbonatul cu oțetul și zeama de lămâie până obții o pastă groasă. Aplică pasta pe rosturi cu o perie și insistă pe zonele cu murdărie excesivă. Freacă doar circular, fără să pui prea mare presiune.
Lasă soluția să acționeze în jur de 15 minute pentru a dizolva murdăria în profunzime. Freacă din nou rosturile, apoi clătește cu apă caldă din plin.
Ghid de împrospătare a rosturilor pentru gresie
În cele din urmă, ți-am pregătit un scurt ghid cu sfaturi care să te ajute să ai mereu gresia și rosturile curate.
Curăță periodic: Pentru a menține rosturile curate, repetă procesul de curățare u soluția dorită cel puțin o dată pe lună.
Curățarea zilnică a gresiei: Șterge rapid cu o cârpă uscată zonele în care se adună apă sau mizerie, pentru a preveni pătrunderea acestora în rosturi.
Sigilarea rosturilor: După ce rosturile sunt complet uscate, aplică un sigilant special pentru rosturi. Acesta va ajuta la protejarea lor de murdărie și umezeală.
Ventilarea corespunzătoare: În special în baie, este esențial să asiguri o ventilație bună pentru a preveni acumularea de umezeală.
-
LIFE
Ce semnificație are bufnița în Feng Shui. Unde se pune această amuletă în locuință
Locul în care o pui în casă poate stimula și mai mult puterile amuletei.
-
LIFE
Ce semnificație are elefantul cu trompa în jos. E bine sau nu să ai acest simbol în casa ta?
Prezența lui în casă chiar poate canaliza energiile pozitive.
-
Case
Un cuplu de români și-a amenajat casa de lângă Londra cu mobilier gândit și construit pe cont propriu
Linii clasice și inspirație farmhouse.