CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE

20 lucruri la care bicarbonatul de sodiu este util în casă, de la curățenie până la proiecte DIY

publicat pe 28 iul. 2021

    Dacă ai vreun pliculeț cu bicarbonat de sodiu prin casă, păstrează-l ca pe o comoară. E bun la toate, nu doar la prăjituri, iar când spunem la toate, nu exagerăm. Te invităm să descoperi o mulțime de utilizări ale bicarbonatului de sodiu de care probabil nici nu știai.

    Curățarea arsurilor din oale și tigăi / curățarea frigiderului / curățarea aragazului / potențarea detergentului de vase / curățarea veselei din argint / îndepărtarea petelor de rugină de pe obiecte din metal / îndepărtarea mirosurilor din mașina de spălat vase / curățarea mașinii de spălat haine / curățarea hainelor murdare / îndepărtarea petelor galbene de la subraț / îndepărtarea petelor de ulei de pe haine / îndepărtarea mirosului de transpirație din haine / curățarea covorului cu bicarbonat de sodiu / îndepărtarea mirosurilor din covor / curățarea fierului de călcat / reîmprospătarea saltelei de pat / curățarea vasului de toaletă / curățarea suprafețelor delicate / îndepărtarea mucegaiului / extra textură în proiectele DIY

    Este o substanță ecologică, adică prietenoasă cu mediul, care poate înlocui cu succes anumite substanțe chimice dăunătoare și neplăcut mirositoare. E util mai ales dacă ai animale de casă pe care nu vrei să le expui la fel de fel de soluții cu potențial toxic pentru ele, dar e bun și pentru anumite proiecte DIY. Iată, mai precis, ce poți face cu puțin bicarbonat de sodiu și… un strop de magie.

    1. Bicarbonat de sodiu pentru curățarea arsurilor din oale și tigăi de oțel

    Pentru acele urme înnegrite din tigăile de oțel, ai nevoie doar de bicarbonat și puțină apă. Întâi, îndepărtează toate resturile de mâncare arsă din vas, apoi presară bicarbonat în el și adaugă apă peste el cât să acopere zonele arse. Adu compoziția la fierbere, iar apoi oprește focul și lasă soluția să se răcească. Potrivit The Spruce, acest lucru ar trebui să topească urmele de arsură și să le poți îndepărta apoi mult mai simplu cu un burete de vase. Dacă arsurile sunt încăpățânate, încearcă să lași vasul cu soluția răcită în el peste noapte și să încerci să-l cureți a doua zi de dimineață.

    bicarbonat de sodiu curatenie
    Poți spune adio urmelor de arsură de pe tigăi datorită bicarbonatului de sodiu

    Dacă vrei să adaugi și detergentul de vase în ecuație, poți renunța la apă și la fierbere și să amesteci bicarbonatul cu detergentul astfel încât să obții o pastă. Apoi aplici pasta pe arsuri și o lași câteva ore să acționeze, după care speli vasul cu partea abrazivă a buretelui.

    2. Curățarea frigiderului cu bicarbonat și apă

    Ca să elimini petele și mirosurile neplăcute din frigider, poți folosi o pastă din bicarbonat și apă. După ce scoți toate alimentele dinăuntru, ia pasta cu un burete și folosește-o pe toată suprafața interioară a frigiderului. E indicat să o lași să acționeze câteva minute, iar apoi să o ștergi cu o lavetă udă până îndepărtezi toate particulele de bicarbonat.

    3. Curățarea aragazului cu bicarbonat

    Față de murdăria din frigider, cea din aragaz e mult mai dificil de îndepărtat. E lipicioasă și uleioasă și parcă niciun detergent nu reușește să lase suprafețele perfect curate. Însă poți încerca curățarea aragazului cu bicarbonat, dacă nu știi ce să-i mai faci. Conform Apartment Therapy, trebuie doar să umpli pe jumătate o cană cu apă caldă, iar restul jumătății o completezi cu bicarbonat. Pune soluția obținută pe suprafața aragazului și las-o să acționeze câteva minute – cel puțin zece dacă petele sunt vechi. Apoi ar trebui să poți îndepărta cu ușurință reziduurile, cu un burete sau cu o lavetă moale. Dacă aragazul tău este făcut dintr-un material care se zgârie ușor, ai mai multă grijă la îndepărtarea pastei, pentru că bicarbonatul este abraziv.

    4. Potențarea eficienței detergentului de vase

    Tot în bucătărie, dintre mulțimea de utilizări ale bicarbonatului de sodiu, îl mai poți folosi și împreună cu detergentul de vase. Dacă ai lăsat farfuriile să stea câteva zile și acum mâncarea e foarte greu de îndepărtat, adaugă o linguriță de bicarbonat de sodiu în apa cu detergent și lasă-le la înmuiat în ea câteva minute. Bicarbonatul va lua din duritatea apei și va face detergentul mai eficient.

    5. Curățarea veselei din argint

    Dacă ai veselă sau tacâmuri vintage din argint pe care vrei să le readuci la zilele lor de glorie, le poți împrospăta cu bicarbonat. Conform The Happy House Cleaning, e indicat să folosești un vas din ceramică sau sticlă potrivit de pus pe foc, pe care să îl „căptușești” pe fund cu folie de aluminiu. Apoi toarnă apă peste toate și adaugă cam o lingură și jumătate de bicarbonat la fiecare trei litri și jumătate de apă. Adu totul la fierbere și pune vesela sau tacâmurile din argint înăuntru timp de 15 secunde, iar când le scoți vor arăta ca noi.

    6. Îndepărtarea petelor de rugină de pe obiecte din metal

    bicarbonat de sodiu pete rugina
    Nu arunca obiectele din metal cu rugină, le poți face ca noi cu bicarbonatul de sodiu

    Iar pentru tacâmurile din metal obișnuit, poți folosi bicarbonatul ca să scapi de rugină. Presară-l pe tacâm astfel încât să acopere în totalitate zonele afectate de rugină și lasă-l să acționeze cam o oră. Apoi curăță obiectul cu un burete abraziv sau cu o perie din metal, până îndepărtezi toată rugina. Clătește-l cu apă și la final ai grijă să-l usuci cu un prosop curat.

    7. Îndepărtarea mirosurilor neplăcute din mașina de spălat vase

    Mașina de spălat vase are și ea nevoie de întreținere, chiar dacă te-ai obișnuit să facă toată treaba pentru tine. Iar dacă la un moment dat simți mirosuri neplăcute venind dinăuntrul ei, poți scăpa de ele cu o jumătate de cană de bicarbonat. Îl presari pe fundul mașinii între spălări și va neutraliza orice „aromă”.

    8. Curățarea mașinii de spălat rufe

    Folosirea bicarbonatului de sodiu este recomandată și pentru mașina de spălat rufe. „Poți pune bicarbonat (jumătate de pahar) în compartimentul pentru detergent al mașinii de spălat, iar în interiorul cuvei, doi-trei litri de oțet, în funcție de capacitatea mașinii, și selectezi un program de spălare la 90⁰C”, spune Eduard Pascaru, Field Service Manager la Depanero. Asta ajută la îndepărtarea mirosurilor și bacteriilor, iar oțetul va dizolva depunerile de calcar.

    9. Curățarea hainelor murdare

    Dacă vrei să pui la spălat o tură de haine extra murdare și îți faci griji că nu va ieși murdăria din prima, poți adăuga o jumătate de cană de bicarbonat în recipientul cu detergent, împreună cu cantitatea obișnuită de detergent pe care o folosești. Bicarbonatul scade duritatea apei și va potența acțiunea detergentului, pentru haine mai curate și mai pufoase.

    10. Îndepărtarea petelor galbene de la subraț

    mirosurile din haine transpirație
    Transpirația face bine corpului, dar nu și hainelor

    Dacă ai pățit vreodată să rămâi cu hainele pătate la subraț din cauza deodorantului și a sărurilor eliminate prin transpirație care fac o reacție chimică împreună, le poți îndepărta foarte simplu. Amestecă o parte bicarbonat de sodiu, o parte suc de lămâie și o parte apă și aplică soluția obținută pe pete cu o perie moale. Apoi las-o să acționeze pentru 30 minute și apoi spală hainele ca de obicei.

    11. Îndepărtarea petelor de ulei de pe haine

    pete-de-ulei-pe-haine
    Poți folosi bicarbonatul pentru îndepărtarea petelor de ulei

    De obicei, când scapi câțiva stropi de ulei pe haine, știi că aceea va fi ultima oară când le porți. Dar nu e totul pierdut dacă te miști rapid. Imediat ce ai observat pata, presară puțin bicarbonat pe ea, astfel încât acesta să absoarbă grăsimea. Lasă-l să stea 15 minute, apoi îndepărtează-l cu aspiratorul pudra rămasă. Aplică un detergent lichid pe pată și freacă materialul cu o perie moale sau chiar cu degetele. Apoi pune haina în mașina de spălat și dacă nu iese din prima, repetă procesul.

    12. Îndepărtarea mirosului de transpirație din haine

    Petele nu sunt singurele care dau bătăi de cap chiar și după spălare. Unele haine pot părea curate, însă mirosul de transpirație își reface simțită prezența după o oră de purtare. Asta fiindcă bacteria care cauzează mirosul intră în contact cu căldura corpului și se reactivează. Ca să nu mai pățești asta,  amestecă o soluție din bicarbonat și apă călduță în care să lași hainele la înmuiat timp de 24 ore. Apoi, spală-le ca de obicei.

    13. Curățarea covorului cu bicarbonat de sodiu

    Bicarbonatul nu doar că ajută la îndepărtarea petelor de pe covor, dar și a mirosurilor. Și este foarte util în cazul în care se întâmplă mici accidente și nu ești gata să-l duci din nou la curățat integral. Toarnă puțin oțet pe pată, iar peste el o cantitate generoasă de bicarbonat. Apoi acoperă zona cu o farfurie și lasă să acționeze cam o zi-două, apoi dă cu aspiratorul.

    14. Îndepărtarea mirosurilor din covor cu bicarbonat și uleiuri esențiale

    Bicarbonatul de sodiu covor
    Eco, rapid și eficient, bicarbonatul de sodiu face minuni și pentru covor

    Conform Apartment Therapy, poți folosi bicarbonatul împreună cu uleiuri esențiale ca să îndepărtezi mirosurile din covor. Amestecă într-un bol aproximativ 500 grame de bicarbonat, cu câteva picături din uleiul preferat – cel de lavandă protejează și de molii – și presară compoziția pe întreaga suprafață a covorului. Las-o să stea preț de 15 minute, apoi dă cu aspiratorul.

    15. Curățarea fierului de călcat

    Ca să-ți cureți fierul de călcat cu bicarbonat, ai nevoie și de apă, un bol mic, o spatulă (opțional), o cârpă sau lavetă, bețișoare pentru urechi, apă distilată, oțet din vin alb (opțional), o cârpă sau un prosop vechi de bucătărie. Începi prin a amesteca apă cu bicarbonat de sodiu într-un bol mic până prinde consistența unei paste lichide, iar cu pasta formată acoperi baza metalică a fierului de călcat. Poți face asta cu o spatulă sau cu mâinile. Dacă fierul este foarte murdar, pune pastă din abundență și las-o să acționeze câteva minute. După ce ai șters pasta cu o lavetă sau cu o cârpă umedă, înmoaie un bețișor pentru urechi în oțet alb și rotește-l în fiecare gaură de pe baza fierului de călcat. Apoi, golește rezervorul de apă al fierului de călcat și pune în loc apă distilată sau un amestec din trei părți apă și o parte oțet. Dă drumul la fierul de călcat pe treapta maximă de căldură, apasă pe butonul de aburi și calcă o cârpă sau un prosop curat câteva minute, până când apa iese curată.

    16. Reîmprospătarea saltelei de pat

    O utilizatoare de TikTok, @mama_mila a descoperit că poți folosi această rețetă și pentru împrospătarea saltelei de pat. Mai întâi, o aspiri, după care amesteci bicarbonat de sodiu cu ulei esențial și aplici soluția pe saltea. Las-o să se îmbibe timp de câteva ore, iar la final aspiră din nou toată suprafața ei, ca să îndepărtezi granulele.

    17. Curățarea vasului de toaletă

    utilizări ale bicarbonatului de sodiu
    Scapi de mizerie și de mirosurile neplăcute din wc cu bicarbonat de sodiu

    După ce ai „plimbat” bicarbonatul din bucătărie, în living și în dormitor, e timpul să-l aduci și în baie. Îl poți folosi la curățarea vasului de toaletă, dacă vrei să renunți la detergenții chimici sau dacă pur și simplu ai rămas fără. Presară pudra în toaletă și las-o să acționeze câteva minute, iar apoi freacă vasul cu peria. Dacă te confrunți cu o murdărie mai rezistentă, adaugă și oțet.

    18. Curățarea suprafețelor delicate

    În ciuda faptului că este abraziv, bicarbonatul poate fi folosit și pentru curățarea suprafețelor delicate, cum ar fi chiuvetele din porțelan. Presară-l pe zona murdară și apoi pulverizează un amestec cu o parte apă și o parte oțet peste el. Substanțele vor reacționa între ele și se va crea o pastă cu spumă. Las-o să-și termine reacția, iar apoi freacă ușor zona cu o lavetă, și apoi clătește cu apă.

    19. Îndepărtarea mucegaiului cu bicarbonat de sodiu

    otet pentru mucegai
    Mucegaiul de pe pereți poate fi îndepărtat cu soluți din casă

    Una dintre cele mai cunoscute utilizări ale bicarbonatului de sodiu este îndepărtarea mucegaiului de pe pereți. Asta fiindcă acționează ca dezinfectant natural blând și are un pH ridicat ce înhibă înmulțirea și supraviețuirea mucegaiului. Adaugă o linguriță de bicarbonat într-o sticlă de jumătate de litru plină cu apă. Amestecă bine, apoi pulverizează amestecul pe zona cu mucegai. Lasă să acționeze câteva minute, iar apoi tapotează zona cu un burete ca să îndepărtezi urmele. Dar ai grijă să se fi dizolvat complet bicarbonatul în apă, ca soluția să nu fie abrazivă și să riști să îndepărtezi și vopseaua.

    20. Extra textură în proiectele DIY

    bicarbonat cu vopsea ceramica
    Amestecă bicarbonatul cu vopsea arcilică și vei obține textură de obiect ceramic

    Dacă cele mai multe utilizări ale bicarbonatului de sodiu se concentrează în jurul curățeniei, află că îl poți folosi și la proiecte do it yourself. L-am folosit noi în crearea acestor suporturi de lumânări din polistiren, vopsite cu vopsea acrilică. Pentru textură, Denisa a amestecat vopseaua cu puțin bicarbonat, iar aspectul final al suportului vopsit este de obiect ceramic datorită pudrei.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments