Plante

13 flori care aduc ghinion în casă

publicat pe 12 iul. 2024

    Se crede că unele flori pot să atragă ghinionul dacă sunt aduse în casă. Concepțiile sunt unele vechi și păstrate din generație în generație până în ziua de azi. Am întocmit o listă cu flori care aduc ghinion în casă și îți spunem de ce se crede încă acest lucru. Unele dintre ele sunt comune sau întâlnite în amenajările moderne. 

    Superstițiile și tradițiile vechi, transmise din generație în generație, dintr-o cultură în alta, reprezintă originea presupusului ghinion cu care unele flori vin la pachet. 

    Superstiții legate de flori

    De regulă, plantele ținute în casă aduc beneficii prin purificarea aerului și crearea unui mediu plăcut. În trecut, însă, plantele erau asociate cu energii negative, cu fenomene inexplicabile ori cu forțe misterioase care pot influența deținătorii lor. 

    Totodată, aceste credințe au fost influențate de folclor, religie, evenimente istorice și de observarea naturii. 

    Peste toate aceste credințe, mai nou au venit și ideile Feng Shui care pe lângă promovarea unui spațiu echilibrat energetic, propun și anumite accesorii care pot influența negativ spațiul. Iar printre acestea se regăsesc și anumite flori. 

    Nu toate florile sau plantele aduc ghinion dacă sunt ținute în casă. Aici ai o listă cuprinzătoare plante care aduc noroc, plus câteva sfaturi de îngrijire pentru fiecare.

    Ce flori aduc ghinion în casă 

    Chiar dacă nu există dovezi clare care să susțină aceste idei, superstițiile legate de ghinion continuă să influențeze modul în care percepem anumite flori sau plante. 

    De exemplu, forma sau culoarea unei plante, modul în care crește sau zona în care este găsită pot determina percepția asupra energiei pe care o aduce. 

    În continuare, iată o serie de flori care se consideră că aduc ghinion în casă. 

    1. Cactus

    flori care aduc ghinion in casa cactus
    Spinii cactusului pot genera tensiune în casă

    Despre cactus (Cactaceae) se crede că aduce ghinion în casă din cauza spinilor săi ascuțiți. Spinii pot genera tensiune și certuri în casă, o idee promovată și de concepțiile Feng Shui. De asemenea, cactusul este văzut drept un simbol a singurătății și stagnării. 

    Cactusul necesită multă lumină directă. Este important să îl așezi într-un loc unde poate primi suficient soare. Udarea se face rar, iar solul trebuie să fie bine drenat. 

    2. Iedera

    flori care aduc ghinion in casa iedera
    Pe lângă superstițiile legate de ghinion, iedera este și toxică

    Folclorul popular arată că iedera (Hedera helix) este asociată vampirismului energetic. Totodată, poate simboliza stagnare și dependență. 

    În plus, iedera este toxică. Contactul cu frunzele sale poate provoca alergii la nivelul ochilor, la nivelul pielii sau pe căile respiratorii. Pe de altă parte, iedera preferă locurile umbroase și umiditate constantă. Udarea trebuie să fie regulată, fără a lăsa solul să se usuce complet. 

    3. Floarea lunii

    flori care aduc ghinion in casa floarea lunii
    Se crede că floarea lunii înflorește seara grație prezenței unor spirite

    Înflorirea nocturnă a florii lunii (Epiphyllum oxypetalum) este văzută în unele culturi drept un semn al prezenței spiritelor. 

    Această floare are nevoie de lumină indirectă și de udare moderată. Solul trebuie să fie bine drenat și nu trebuie să rămână ud pentru perioade prea lungi. 

    4. Hortensia 

    flori care aduc ghinion in casa hortensie
    Se crede că hortensia are legătură cu schimbările nedorite

    Hortensia (Hydrangea) este percepută drept o plantă care reprezintă singurătatea. În unele culturi, cum este cazul culturii japoneze, hortensia are legătură cu trădarea și cu schimbarea. 

    Mai mult, ca îngrijire, hortensia este o plantă pretențioasă. Are nevoie de apă cu pH scăzut, pământul trebuie să fie fertil, iar plasarea ei se face în lumina directă a soarelui. Solul trebuie menținut umed, iar udarea se face de două ori pe săptămână. 

    5. Liliacul

    flori care aduc ghinion in casa liliac
    Liliacul este asociat uneori cu moartea, ceea ce îl transformă într-o plantă aducătoare de ghinion

    Asocierea liliacului (Syringa) în tradiția europeană cu moartea și cu înmormântările i-a atras imaginea nedorită cum că atrage ghinionul. 

    Liliacul preferă solurile bine drenate și expunerea parțială la soare. Udarea trebuie să fie făcută regulat. 

    6. Coronița lui Iisus

    flori care aduc ghinion in casa coronita lui iisus
    În ciuda numelui, coronița lui Iisus este asociată cu păcatul

    În ciuda numelui sugestiv, Coronița lui Iisus (Euphorbia Milii) face parte din categoria florilor care aduc ghinion dacă sunt ținute în casă. 

    Floarea are spini care se spune că simbolizează nervozitate și ridicarea tensiunii între membrii familiei. În cultura chineză, Coronița lui Iisus este asociată pericolului și păcatului. Totodată, se crede că atrage spiritele rele în casă. 

    Dacă este ingerată, floarea provoacă arsuri și iritații la nivelul pielii, precum și intoxicații acute. 

    Pe de altă parte, Coronița lui Iisus aduce beneficii dacă este plantată în grădină. Asta pentru că se crede că funcționează ca un soi de amuletă împotriva energiilor negative externe. 

    Florea preferă lumina directă, umiditatea la nivel normal și udarea o dată la o săptămână. 

    7. Monstera

    flori care aduc ghinion in casa monstera
    Chiar dacă este prezentă în multe decoruri de interior, se crede că Monstera atrage ghinionul în casă

    Una dintre plantele prezente în amenajările interioare moderne, Monstera (Monstera Deliciosa) este o plantă decorativă cu aspect spectaculos. 

    Se crede că Monstera își atrage toate energiile negative din casă și aduce ghinion. O altă concepție spune că frunzele sale perforate sunt asociate cu gândurile fragmentate și dezordinea. Mai mult, este un tip de plantă toxică. 

    Principalul sfat de îngrijire se leagă de menținerea unei umidități ridicate la nivelul frunzelor. Astfel că e indicat să pulverizezi apă la nivelul lor. 

    8. Limba soacrei

    flori care aduc ghinion in casa limba soacrei
    Limba soacrei atrage certuri nedorite în familie

    O altă plantă des întâlnită în casă, Limba soacrei (Sansevieria) atrage energiile negative, instigă certuri și tensiuni, stimulează nervozitatea și aduce ghinion. 

    Originea plantei este din Africa, fiind cunoscută și sub denumirile de coada știucii sau limba dracului. 

    Este o plantă care produce mult oxigen, preferă lumina din plin și udarea rară. 

    9. Crinul roșu

    flori care aduc ghinion in casa crin rosu
    Crinul roșu are o substanță toxică în componență, ceea ce a atras ideea de ghinion în jurul plantei

    Despre crinul roșu (Clivia Miniata) se crede că aduce ghinion din cauza unei substanțe pe care o conține. 

    Crinul înflorește de două ori pe ani, având flori foarte atrăgătoare, de culoare portocalie. Însă tocmai aceste flori sunt periculoase și toxice deoarece seva lor conține licorină. 

    Licorina este o substanță toxică de tip alcaloid cristalin, care dacă este consumată în proporții mari poate cauza stări de greață și chiar paralizie. Din acest motiv, crinul roșu are și denumirea populară de „fruct ispititor”.

    10. Orhideea 

    flori care aduc ghinion in casa orhidee
    Orhideea este o floare duală, care poate atrage și noroc, dar și ghinion

    În unele cazuri, orhideea (Orchidaceae) servește drept un bun cadou în cazul unor vizite. În ciuda aspectului plăcut, orhideea este văzută de ideile Feng Shui drept o floare duală, care poate să aducă fie noroc, fie ghinion. 

    Orhideea, potrivit concepției Feng Shui, are o capacitate mare de a reduce energia negativă și stresul dintr-o încăpere. În schimb, efectul este invers dacă orhideea este pusă în dormitor. 

    11. Garoafe 

    flori care aduc ghinion in casa garoafe
    Garoafele sunt asociate prezenței spiritelor rele

    Garoafele (Dianthus Caryophyllus) se oferă drept omagiu pentru persoanele care sunt mai sunt printre noi. De aceea, în multe culturi, inclusiv în cea românească, se crede că aducerea garoafelor în casă înseamnă atragerea spiritelor rele, a energiilor negative și a ghinionului. 

    Dintre toate, garoafele roșii sunt considerate mare aducătoare de ghinion. Dacă totuși vrei să ai garoafe în casă, alege-le pe cele de culoare roz sau alb. 

    12. Bumbac uscat  

    flori care aduc ghinion in casa bumbac uscat
    Bumbacul uscat atrage ghinion și sărăcia în casă

    Un element decorativ modern, bumbacul uscat (Gossypium herbaceum) intră în categoria plantelor care aduc ghinion deoarece adună mult praf și ajunge să atragă ghinionul și sărăcia. 

    13. Iris 

    flori care aduc ghinion in casa iris
    Un simbol al tristeții, irisul este aducător de ghinion dacă este ținut în casă

    În unele tradiții, irisul (Iris germanica) este considerat un simbol al doliului și al tristeții. Necesită lumină puternică și sol bine drenat. Udarea trebuie să fie moderată, lăsând solul să se usuce între udări. 

    Lasă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *