Ce trebuie să știi despre liliac, o floare care îți parfumează grădina în fiecare primăvară
publicat pe 19 apr. 2022Un arbust ornamental care poate crește până la șapte metri, al cărui miros este inconfundabil și imposibil de ignorat – așa am descrie un liliac, o floare care primăvara îți parfumează intens grădina. Află cum să-l îngrijești, astfel încât să înflorească an de an.
Syringa vulgaris se numește, de fapt, arbustul pe care îl știm drept liliac, o floare imposibil de ignorat atunci când i se deschid mugurii, primăvara târziu. Există mai multe soiuri, motiv pentru care unii lilieci fac flori mov, alții albe și alții rozalii. Și majoritatea sunt destul de ușor de îngrijit, crucial este să le aloci locul potrivit în grădina ta.
Unde să plantezi liliacul
Soarele este foarte important pentru liliac, așa că e indicat să-l plantezi undeva unde are expunere directă timp de cel puțin șase ore pe zi, conform The Spruce. Supraviețuiește și în zonele mai umbrite, însă nu va face la fel de multe flori dacă nu primește suficient soare.
Solul trebuie să fie argilos, cât de cât umed tot timpul, iar ca aciditate, undeva între neutru și alcalin. E important ca pământul să aibă o bună scurgere, pentru ca rădăcinile arbustului să nu riște să putrezească de la umiditatea excesivă.
Sfaturi de îngrijire pentru liliac, o floare nepretențioasă
E în regulă dacă uiți de liliac din când în când, fiindcă este o floare care poate tolera și seceta, însă nu pentru perioade lungi de timp. Ba chiar este indicat să suplimentezi cantitatea de apă pe timpul verii, în zilele cu temperaturi ridicate.
Cât despre îngrășământ, nici la acest capitol nu e cazul să te stresezi. Este recomandat să testezi solul înainte să adaugi orice fertilizanți, fiindcă în general șansele sunt mari să nu fie nevoie de nimic extra. Adaugă doar în cazul în care rezultatele arată că lipsesc anumiți nutrienți. Altfel, mai bine nu adaugi nimic, fiindcă un exces de nitrogen poate chiar să dăuneze plantei.
E important să și tunzi planta periodic, pentru ca liliacul tău să înflorească cât mai abundent an de an. Nu te teme, este un arbust care poate crește până la șapte metri înălțime, așa că ai de unde tăia. În general, acest procedeu se face la finalul perioadei de înflorire, care de obicei durează aproximativ trei-patru săptămâni. Îndepărtează crenguțele uscate și florile ofilite, iar dacă vrei să oprești planta din a deveni prea înaltă, taie crengile cu o grosime ce depășește cinci centimetri.
Cum se înmulțește liliacul
Procesul de înmulțire este destul de dificil pentru liliac, o floare a cărei propagare se face prin butași. Aceștia se iau din tufele nou crescute, la final de primăvară sau la începutul verii. E recomandat să iei mai mulți butași, pentru mai multe șanse de succes, și e important să îi recoltezi dimineața, pe vreme rece, când solul e umed și planta hidratată. Lungimea crenguțelor tăiate trebuie să fie de 10 – 15 centimetri, iar frunzele de la bază trebuie îndepărtate – acolo vor crește noile rădăcini. Apoi plantezi butașii într-un ghiveci în care adaugi hormoni de înrădăcinare și menții solul bine hidratat.
Liliacul se poate înmulți și prin pui, așa că dacă observi că răsar noi tufe în pământ, în apropierea arbustului-mamă, le poți scoate cu grijă și replanta în altă parte. Atenție la rădăcini, să nu le distrugi în timpul procesului. Atât timp cât ele sunt intacte, poți reloca puiul de liliac și ai grijă să îl uzi cu regularitate în perioada următoare, până „prinde”.
Pădurea de liliac din România
În cazul în care ai timp de un drum la mijloc de primăvară și vrei să vezi mai mult liliac în floare, poți vizita pădurea de liliac din apropierea platformei carstice Ponoare, la aproximativ șase kilometri de orașul Baia de Aramă din județul Mehedinți. Conform Adevărul, aceasta se întinde pe o suprafață de 20 hectare și este declarată monument natural de interes național.
Poți ajunge acolo pe poteca marcată turistic care pornește din Valea Prislopului, unde ajungi dacă urmezi firul apei din comuna Ponoare, urcând pe Dosul Mare. Pe traseu mai poți vedea și moara Crăcucenilor și bisericuța de sub Stei.
Cea mai bună perioadă de vizitat pădurea este începutul lunii mai, când este plină de liliac și o altă floare numită frăsinică.
-
Sponsored
Gătești rapid și sănătos cu grătarele electrice NINJA. Potrivite pentru orice ocazie (P)
Pentru mulți dintre noi, ideea de a avea un „cheat day” în timpul unei diete este tentantă. Dar ce ai spune dacă ai putea transforma acea zi de răsfăț într-o […]
-
hotnews
Casă cu etaj sau fără? Ce trebuie să știi înainte de a face alegerea
Sunt o mulțime de factori care dictează alegerea uneia sau alteia.
-
UTILE
Cu ce se curăță geamurile cel mai bine ca să fie curate lună. Trucuri și ingrediente banale care le scapă de pete
Important e să le cureți cum trebuie.