LIFE

Ce culori și decorațiuni se potrivesc cel mai bine în casa ta, în funcție de zodie

    Casa este locul în care-ți petreci majoritatea timpului, dar și cel în care vii să te relaxezi și să te simți bine după o zi plină sau stresantă. Așa că designul ei ar trebui să vină în completarea personalității tale, iar dacă ai nevoie de surse de inspirație, de data asta venim cu niște idei un pic altfel, din perspectiva unei astroloage.

    Am stat de vorbă cu astroloaga Andreea Dincă despre designul ideal pentru tine, în funcție de zodie.

    Andreea a absolvit ASE-ul, iar după un master în managementul fondurilor structurale ale Uniunii Europene, a descoperit că astrologia este menirea ei. În 2014 a început să meargă la cursuri de numerologie, cristaloterapie, tarot, astrologie, terapie cu îngeri, dar și unele de dezvoltare spirituală și personală. Odată cu asta, ea a devenit astrolog-numerolog (acreditat și autorizat de Ministerul Muncii și Ministerul Educației), dar continuă să se perfecteze constant.

    Spune că astrologia nu este doar o meserie pentru ea, ci o chemare.

    Uite câteva idei despre amenajare care vor crea un ambient potrivit la tine acasă, în funcție de caracteristicile zodiei tale.

    Berbec

    Este primul semn al zodiacului, guvernat de planeta Marte, pentru care culoarea benefică este roșu. Ți se potrivesc nuanțele îndrăznețe, cum ar fi roz intens, portocaliu sau chiar auriu. Condus de Zeul Războiului, ai nevoia să ieși în evidență, de a avea ceva deosebit, cât și tendința de a te schimba odată cu trendurile.

    Ai nevoie de spațiu pentru a-ți invita prietenii în vizită, și nu ar surprinde pe nimeni dacă ai transfera o parte din obiceiurile tale în propria locuință. Poți opta pentru un perete roșu sau unul plin de fotografii din aventurile tale, deoarece Berbecii au spirit de aventură, multă energie și sunt însetați după adrenalină.
    Stilul de design care ți se potrivește: contemporan, modern.

    Berbecilor li se potrivesc nuanțele îndrăznețe și casele spațioase
    Berbecilor li se potrivesc nuanțele îndrăznețe și casele spațioase

    Taur

    Primul semn de Pământ, guvernat de planeta Venus, pentru care culoarea asociată este verde, dar și albastru, tonurile pământii, sau cele neutre de maro sau crem. Condus de planeta iubirii și frumuseții, adori luxul și ți-ar plăcea o casă ultra confortabilă, precum un SPA. Îți place să investești în spații care te poți relaxa și care să-ți încarce simțurile.

    Obiectele de lemn, lut, pietrele semiprețioase sau tablourile cu peisaje din natură pot fi opțiuni ideale pentru tine, dar și plantele luxuriante care îmbogățesc spațiul și-i oferă vitalitate. Ai un stil sofisticat, ești atentă la detalii, așa că vei da bani pe mobilier de calitate, cum ar fi o canapea extra cozy. Ai nevoie de calm, siguranță și stabilitate. Ar fi minunat să ai o casă aproape de natură, într-un loc liniștit.
    Stilul de design care ți se potrivește: scandinav, glam.

    Taurii sunt sofisticați și atenți la detalii. Foto: Unsplash

    Taurii sunt sofisticați și atenți la detalii. Foto: Unsplash

    Gemeni

    Primul semn de Aer, guvernat de planeta Mercur, pentru care galbenul este benefic. Evită culorile roșu și maro, dar optează cu încredere pentru verde lime, portocaliu, verde viridian, deoarece îți activează mintea. Ești un semn mutabil, ceea ce înseamnă că ești nehotărâtă și mereu ai nevoie să faci schimbări în casă, deoarece te plictisești repede.

    Nu ar fi surprizător pentru nimeni dacă spațiul în care locuiești ar fi o combinație între mai multe stiluri, ornat cu cele mai nou tehnologii sau gadgeturi. Chiar dacă adori combinațiile de culori și îți place să le schimbi des (mai des decât alte zodii), încearcă să ai acasă o bibliotecă, dar și camere luminoase și aerisite. Orice tehnologie de lux te va face să te simți înaintea timpurilor, așa că poți investi cu încredere în plăcerea asta.
    Stilul de design care ți se potrivește: tradițional, shabby chic.

    O bibliotecă inedită ar putea completa casa Gemenilor
    O bibliotecă inedită ar putea completa casa Gemenilor

    Rac

    Primul semn de Apă este guvernat de Lună și îi corespund culorile alb și argintiu. Mizează atât pe lavandă sau pastel, dar evită negru, albastru închis, gri sau maro, deoarece îți pot strica buna dispoziție. Ai nevoie de stabilitate, iar casa pentru tine înseamnă echilibru. Locuința ta trebuie să emane liniște, confort și să fie cât mai primitoare. Ai o plăcere deosebită pentru antichități și elementele tradiționale, așa că ar fi bine să le incluzi în design.

    Mobilierul alb, decorurile sclipitoare (argintii, în special), florile albe sau colorate îți vor completa starea de bine, la fel și fotografiile cu familia, albumele de amintiri sau diplomele din copilărie. Adori să gătești atât pentru tine, cât și pentru cei din jur, iar bucătăria poate fi un spațiu important în peisaj, unde să-ți strângi prietenii atunci când vin în vizită.
    Stilul de design care ți se potrivește: cozy, rustic.

    Locuința Racilor trebuie să emane liniște, confort și să fie cât mai primitoare
    Locuința Racilor trebuie să emane liniște, confort și să fie cât mai primitoare

    Leu

    Ești o zodie guvernată de Soare, îți place să fii în centrul atenție, așa că de ce nu și casa ta să fie la fel? Optează pentru portocaliu, dar joacă-te și cu nuanțe aurii, coniac, animal prints, galben, rugină sau turcoaz. Evită culorile închise, nu sunt pentru tine. Îți dorești să fii admirată și văzută, iar casa ta va străluci. Alege culori puternice, lemn, pentru a te pune cu picioarele pe pământ, o oglindă înaltă, cât și rafturi multe, pentru toate obiectele la care ții, de la cărți la poze.

    Dormitorul ar fi bine să aibă un vibe regal, cu scaune impunătoare din piele, dar foarte confortabile. Îți plac alegerile scumpe și îndrăznețe, dar mizezi pe eleganță. Ești un lider înnăscut, o persoană optimistă, încrezătoare, cu mult entuziasm și chef de viață, iar asta ar trebui să transferi și în propria locuință.

    Idealul ar fi o casă cu multe camere (unde pot sta peste noapte prietenii), dar și o terasă, unde să dai petreceri, alături de cei dragi. Alegerile pe care le faci în casă îți exprimă personalitatea, cum ar fi un living aerist, cozy, cu elemente de design inedite, extrem de atractiv pentru musafiri și nu numai.
    Stilul de design care ți se potrivește: regal, opulent, modern.

    Leii adoră alegerile scumpe și îndrăznețe, dar mizează pe eleganță
    Leii adoră alegerile scumpe și îndrăznețe, dar mizează pe eleganță

    Fecioară

    Ești un semn de Pământ, guvernat de Mercur, iar culoarea albastră este perfectă pentru tine (îți crește energia, încrederea, pacea și echilibrul), în timp ce ar fi bine să eviți nuanțele puternice, cum ar fi roșu aprins sau portocaliu. Ai nevoie de o fundație solidă și de stabilitate, dar ești orientată către detalii, așa că ar fi minunat să ai cât mai multe sertare și metode de organizare a obiectelor din casă.

    Ai nevoie de un spațiu practic, camere cu pereți albi (sau culori neutre), picturi cu natură în bucătărie sau tablă de scris liste, cât și podele din lemn care pot fi curățate ușor. Ești versatilă, prudentă și ai o abordare atentă și metodică asupra lucrurilor, motiv pentru care ai nevoie de obiecte și elemente practice, care să vină în ajutorul tău.
    Stilul de design care ți se potrivește: minimalist, armonios.

    Fecioarele au nevoie de spații organizate și practice
    Fecioarele au nevoie de spații organizate și practice

    Balanță

    Al doilea semn guvernat de Venus, ai nevoie să-ți găsești echilibrul și starea de armonie. Rozul și nuanțele pastelate (lavandă, bleu) aduc blândețe, calm, iubire, rafinament și strălucire personalității tale, iar astea se vor reflecta și în propria locuință. Ai nevoie de un spațiu complementar, liniștit, zen, unde elementele se completează unele pe altele, iar camerele nu sunt nici monotone, nici exagerat decorate.

    Îți place să investești în lucruri de calitate, așa că mizează pe oglinzi interesante, perne elegante, imprimeuri romantice, ba chiar vase și statui antice. Adori lucrurile clasice, care nu se vor demoda vreodată, cât și piese de mobilier care dau sentimentul de spațiu și nu te copleșesc.
    Stilul de design care ți se potrivește: romantic, clasic.

    Balanțele au nevoie de un spațiu zen, unde elementele se completează unele pe altele
    Balanțele au nevoie de un spațiu zen, unde elementele se completează unele pe altele

    Scorpion

    Ești o zodie guvernată de Marte și Pluto, iar culorile benefice pentru tine sunt roșu închis/sânge, prună, purpuriu, albastru și negru. Ești o persoană privată, introspectivă și misterioasă, iar asta se va vedea și în designul casei. Preferi locurile răcoroase, lumina difuză, lămpile romantice, dar nu zici pas nici la perdele sau draperii opace, prin care nu trece lumina.

    Ai nevoie de intimitate și ții mult la siguranță și confidențialitate. Te vor bucura lenjeriile deosebite, o abundență de perne confortabile, obiectele inedite, cât și texturile de blană, mătase sau lemn sau lumânările parfumate. O casă ideală pentru tine ar fi în mijlocul pădurii sau lângă un râu sau mare.
    Stilul de design care ți se potrivește: eclectic, industrial.

    Scorpionii preferă locurile răcoroase, lumina difuză și lămpile romantice
    Scorpionii preferă locurile răcoroase, lumina difuză și lămpile romantice

    Săgetător

    Nu petreci mult timp acasă, dar asta nu înseamnă că spațiul în care locuiești nu contează pentru tine. Zodie de Foc, guvernată de Jupiter, ai o predilecție pentru purpuriu, dar și pentru tonurile neutre, verde, roșu, turcoaz. Ești aventuroasă, nu-ți place să stai locului, iar un tiny house ar fi ideal pentru tine, mai ales dacă l-ai putea lua în toate călătoriile tale.

    Îți plac schimbările frecvente de acasă și ar fi bine să-ți ornezi spațiul cu toate obiectele pe care le-ai adus cu tine din vacanțe. Ești un spirit liber, optimist, entuziast și dinamic, iar locuința ta va veni în întâmpinare ta. Elemente jucăușe, colorate, un mix de tehnologie, artă, plante, cărți și amintiri.
    Stilul de design care ți se potrivește: boho-chic, rustic/tradițional.

    Săgetătorii adoră un spațiu plin de personalitate
    Săgetătorii adoră un spațiu plin de personalitate

    Capricorn

    Semn guvernat de planeta Saturn, pentru care nuanțele de maro, verde închis și gri sunt benefice, dar și verde smarald sau culorile neutre. Apreciezi munca și eficacitatea, iar treaba asta se va observa și în propria locuință. Deși nu vrei să-ți aduci job-ul acasă, de multe ori vei munci și de aici, așa că un birou masiv, cu sertare organizare ar fi ideal pentru tine.

    Casa este importantă pentru tine, dar o vrei aranjată practic și luminos. Alte elemente care-ți vor completa personalitatea sunt scaunele confortabile, dulapurile încăpătoare, dar și o masă mare, în jurul căreia să stai alături de prieteni sau familie. Tinzi spre un stil minimalist și un spațiu unde să te miști ușor.
    Stilul de design care ți se potrivește: scandinav, tradițional, practic.

    Capricornii adoră un spațiu organizat și luminos
    Capricornii adoră un spațiu organizat și luminos

    Vărsător

    Guvernat de Uranus și Saturn, îți sunt benefice culorile indigo, negru, verde-albastru deschis, turcoaz, argintiu, violet. Ești inventatorul zodiacului, iar casa ta în mod cert va întruni elemente din toate stiluri, fără să facă abatere de la noutăți tehnologice sau elemente confortabile, cum ar fi fotoliile cozy, un pat regesc sau o canapea în care să uiți de tot și de toate, unde să stai doar tu cu gândurile tale.

    Îți place să improvizezi, așa că pune accent pe corpurile de iluminat și accesoriile futuriste. Cel mai probabil, oamenii care vor veni la tine nu se vor plictisi nicio clipă vizual și vor descoperi tot felul de elemente care să le atragă atenția, de la biblioteca plină de cărți, tablouri și aminti, la bucătăria perfect echipată sau colecția de plante care întregesc locul.
    Stilul de design care ți se potrivește: futurist, eclectic, boem.

    Casa Vărsătorilor este întotdeauna plină de elemente inedite. Foto: Unsplash

    Casa Vărsătorilor este întotdeauna plină de elemente inedite. Foto: Unsplash

    Pești

    Ultimul semn al zodiacului, ești guvernat de Neptun și Jupiter, iar culorile tale sunt verde deschis, violet, piersică, dar și pasteluri și nuanțe calde. Obiectivul tău este de a avea un spațiu calm, care să exprime liniște atât pentru tine, cât și pentru cei care-i trec pragul. Peștii sunt seducători și visători, așa că ai nevoie de o casă din basme, cu inspirații romantice, tonuri calde care-ți amintesc de ocean sau mare.

    Mizează pe elemente și decoruri cu teme din natură, poate un acvariu. O casă lângă o apă ar fi un vis împlinit pentru tine, cu mobilă confortabilă, perne moi și păturici, toate într-un spațiu aerist, nu foarte aglomerat, în care să ai libertate de mișcare.
    Stilul de design care ți se potrivește: romantic, modern, contemporan.

    Peștii își doresc un spațiu calm, care să exprime liniște. Foto: Unsplash

    Peștii își doresc un spațiu calm, care să exprime liniște.

    Poți afla mai multe despre Andreea pe site-ul ei personal, dar și pe canalul ei de YouTube.

    În următorul articol vom vorbi și mai mult despre ce stil de design interior ți se potrivește cel mai bine în funcție de zodie.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Ce culori și decorațiuni se potrivesc cel mai bine în casa ta, în funcție d...