Plante

10 plante cărora le priește toamna și care înfloresc la temperaturi scăzute

publicat pe 11 sept. 2023

    Când primele brize răcoroase de toamnă își fac simțită prezența după o vară caniculară, e momentul pentru grădinărit. Deși sunt nenumărate specii de plante care prosperă vara, există și plante de toamnă care se simt bine pe vreme mai răcoroasă.

    Aceste plante pot tolera temperaturi mai scăzute – în unele cazuri chiar le preferă – și-ți vor decora grădina până la primul îngheț. Așa că-ți prezentăm zece tipuri de plante de toamnă care sunt ideale pentru grădină la temperaturi mai scăzute, conform Apartment Therapy. 

    1. Plante de toamnă: Monarda

    Plante de toamnă monarda

    Monarda este o plantă care înflorește la finalul verii și este una dintre preferatele polenizatorilor. Este o plantă versatilă fiindcă poate crește foarte bine și în umbră parțială, dacă nu îi poți oferi soare direct. Diverse soiuri de monarda fac flori colorate în nuanțe de roșu, somon sau roz. Cresc cel mai bine atunci când sunt plantate în anotimpuri răcoroase, precum primăvara și toamna. 

    2. Heuchera

    Heuchera este o plantă iubită de grădinarii care adoră accente de culoare în colțurile umbrite ale grădinii. Nu crește mult în înălțime și produce flori în formă de clopoței pe tije înalte. O poți planta pe marginile grădinii sau într-un loc umed și cu umbră parțială. Florile sale înalte și frunzele colorate sunt alegeri ideale pentru buchete de flori. 

    3. Plante de toamnă: Petchoa

    Plante de toamnă petchoa

    Petchoa – un hibrid între petunii și calibrachoa – a prins popularitate printre grădinari în ultimii ani.  Este o plantă anuală care necesită minimă îngrijire și aduce o notă de culoare în grădină de la începutul până la finalul toamnei. O poți planta direct în grădină sau o poți ține în ghivece afară. Cel mai bine se simte în soare direct și are nevoie de el pentru înflorire abundentă.

    4. Sedum/Planta de gheață

    Sedum sau „planta de gheață” este o plantă erbacee perenă foarte rezistentă. Înflorește pe tot parcursul toamnei și nu necesită multă îngrijire. Sedum preferă soare direct și udări minime. Face față cu brio chiar și la perioade de secetă.

    În materie de design, poți folosi sedum ca să acoperi solul sau o poți planta în ghivece pentru a crea un efect de „draperie” fiindcă are tendința de a se revărsa peste marginile acestora.

    5. Echinaceea

    Plante toamnă echinaceea

    Există diverse soiuri de echinaceea, dar cel cu flori mov deschis e cel mai comun și mai ușor de recunoscut. Este o specie de plantă perenă care rezistă la secetă și pe care o poți folosi în scopuri medicinale, sub formă de ceai și tincturi. Crește în soare direct și nu are nevoie de multă apă – o udare ușoară pe săptămână este de ajuns.

    O poți folosi ca să oferi dimensiune paturilor de flori din grădină, fiindcă face flori de înălțimi diferite, între 45 și 76 centimetri. Majoritatea plantelor perene înfloresc pentru prima oară după mai mulți ani de la plantare în grădină, dar echinaceea face flori chiar din primul an.

    6. Plante de toamnă: Crizantema

    Crizantemele sunt unele dintre cele mai cunoscute flori, iar când florăriile încep să aducă o mulțime de ghivece cu crizanteme, știi că zilele călduroase de vară se sfârșesc și urmează cele răcoroase de toamnă.

    Există mai multe tipuri de crizanteme cu flori de diverse dimensiuni și culori, dar indiferent de soi sunt relativ ușor de crescut. Au nevoie de soare direct, sol bogat în nutrienți și o bună circulare a aerului.

    7. Celosia/Creasta Cocoșului

    Celosia argentea, cunoscută și sub numele popular de creasta cocoșului, este o plantă anuală cu flori colorate (de la galben deschis la roșu intens, portocaliu și roz) care arată ca un mănunchi de pene. Culorile sale nu sunt numai pentru grădină. Poți usca și păstra florile de celosia ca decorațiuni, fiindcă își păstrează culoarea cel puțin șase luni.

    Celosia preferă soare direct, așa că e important să-i găsești un loc în grădină unde va putea primi cel puțin opt ore de soare pe zi.

    8. Aster

    Dacă vrei o pată interesantă de culoare în grădină toamna, alege aster. Soiul „Bluebird” produce flori rezistente până la finalul anotimpului. Iar florile de albastru pal creează un contrast cu nuanțele obișnuite de toamnă precum maron, mahon și mov.

    Aster preferă soare direct și nu tolerează multă apă la rădăcini, deci asigură-te că o plantezi într-un sol cu drenare bună. Poate crește până la înălțimea de 1,2 metri, lucru care o face potrivită pentru zonele din grădină unde ai nevoie de dimensiune.

    9. Perovskia „Salvie rusească”

    Salvia rusească este o altă opțiune bună pentru o explozie de culoare în grădinile de toamnă. Este o plantă perenă deosebită prin florile sale delicate de un violet albăstrui prăfuit.

    Plantează salvia rusească în soare direct și va înflori toată vara și toată toamna. Este o plantă rezistentă atât în grădină, cât și în ghivece și tolerează bine seceta. Este, de asemenea, foarte iubită de polenizatori, precum albine și fluturi.

    10. Viola/Toporașul

    Viola (Toporașul), planta perenă din familia Violaceae, este un simbol floral al anotimpului rece. Este adesea confundată cu panseluțele.

    Florile sale sunt mici și delicate și au un parfum subtil. Planta preferă soare parțial și are nevoie de udări regulate. Sunt o mulțime de varietăți de viola, cu flori de diverse culori, dar cea mai spectaculoasă este soiul „Northern Lights”, cu centrul galben intens, înconjurat de un mov profund.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments