Bani

Cum să pui bani deoparte când chiria îți consumă cel mai mult din salariu

    Cum îți organizezi finanțele în cazul în care chiria îți consumă jumătate din venituri? Vorbim despre obiective, soluții și trucuri prin care să salvezi bani și decizii care îți pot aduce venituri suplimentare.

    La începutul lui 2020, prețul chiriei într-un apartament cu două camere în Capitală era în medie de 420 euro, la fel ca în Cluj-Napoca. Pe de altă parte, în Timișoara chiria era ceva mai mică, undeva la 350 euro. Însă prețurile depind în mare parte de de zonă, de bloc și de utilități. Spre finalul anului 2020 au mai scăzut cu aproximativ 10%.

    Salariul mediu net e puțin peste 3.000 de lei, iar euro crește, ceea ce favorizează și prețul ridicat al chiriilor. În felul ăsta, o chirie poate ajunge să mănânce jumătate din salariu și nu strică niște sfaturi pentru cum să pui bani deoparte.

    Am vorbit cu Roxana Bucur, planificator și consultant financiar și fondatoare a firmei Psihologia banilor, ca să dea câteva idei pentru cum să-ți faci un cont de economii când dai jumătate din venituri pe chirie.

    Trucuri la îndemână ca să pui bani deoparte

    În cazul în care chiria înseamnă mai mult de jumătate din veniturile pe care le realizezi, atunci ar fi cazul să găsești soluții prin care să mai scutești bani. E nevoie să îți faci o categorisire a ceea ce cheltui. „Adică să realizezi care sunt acele cheltuieli importante la care nu poți renunța. În funcție și de asta îți organizezi banii de chirie, dar și ce poți să pui deoparte”, subliniază Roxana Bucur.

    Separă și ține evidența lunar a cheltuielilor fixe și cheltuielilor opționale

    Cheltuieli fixe (chirie, rate, utilități, abonamente etc) versus cheltuieli suplimentare (ieșirile în oraș, vacanțele, cumpărarea de haine sau dezvoltarea personală prin diverse activități). „Stabilești de la început cât de costă fiecare astfel de activitate, care sunt costurile estimative pentru toate acestea pentru o perioadă de 6-12 luni. După ce stabilești, împarți costul total la cele 12 luni ale anului, să zicem, și începi să pui bani deoparte”, spune Roxana Bucur cum ar trebuie să procedezi ca să îți organizezi banii.

    Ajustează-ți cheltuielile mici într-un prag financiar rezonabil

    Două schimbări simple prin care îți poți regla finanțele: ajustezi abonamentul la telefonie mobilă să plătești doar cât ai nevoie, fără beneficii pe care nu le folosești și nu îți faci cumpărături zilnice de la magazinele mici, cu prețuri mai mari. Mai bine te duci la un hypermarket o dată pe săptămână și te aprovizionezi cu mai multe deodată. Nu o să reduci semnificativ banii pe care îi cheltui, dar o să mai poți să salvezi o parte pentru ce ai nevoie.

    Setează un obiectiv clar pentru banii pe care îi pui deoparte

    Te ajută să știi de la început ce vrei: îți organizezi finanțele ca să reduci cheltuielile sau ca să pui deoparte? Apoi, dacă vrei să pui deoparte, fă-ți un sistem de la care să nu te abați.

    O schemă care poate funcționa dacă te ții de ea, potrivit Roxanei Bucur, este următoarea: „Pui bani deoparte în funcția de ziua lunii. Azi e data de întâi a lunii? Pui un leu deoparte. Suntem pe data de șase? Pui șase lei deoparte. Și tot așa. E o metodă simplă și distractivă dacă reușești să salvezi bani în fiecare zi în felul ăsta”.

    Dar dacă la început îți e greu să pui deoparte în felul ăsta, atunci începe altfel: „Pune deoparte un leu pe zi până la ziua a zecea a lunii. Apoi, odată cu ziua a 11-a pune câte un leu în plus peste, în funcție de ultima cifră a numărului. Pe 12 pune deoparte doi lei! Și tot așa”, zice tot Roxana Bucur.

    „Dar mereu trebuie să ai un obiectiv. Oamenii mari sunt și ei niște copii. Jucăm jocul ăsta, dar o să ne și plictisim de el la un moment dat. Nu uita de obiectiv oricât de distractivă ar fi metoda prin care salvezi bani”, mai spune Roxana Bucur.

    Pune un prag pentru cheltuielile opționale și alege câte o prioritate lunar

    O altă metodă prin care organizezi finanțele personale în contextul unei chirii mari ar fi să ai grijă la cheltuielile extra. „Când ieși în oraș sigur nu îți iei doar un suc. Îți iei și un desert, poate alt suc și tot așa. De cele mai multe ori, banii se duc aici fără ca tu să îți dai seama”, zice Roxana.

    Ordonează cheltuielile pe priorități: trei luni pui deoparte pentru haine, apoi pentru cosmetice sau electrocasnice. Și întotdeauna păstrează un fond pentru cheltuieli neprevăzute.

    Fă bani cu lucrurile din casă pe care nu le mai folosești

    Dacă pandemia te-a forțat să stai în casă, iar chiria a rămas la fel de mare, atunci poate ar trebui să privești în jur și să vezi cum poți să faci bani. „Foarte multe persoane au început în pandemie să redecoreze, să schimbe mobila, dar au constat că se mai împiedică de unele lucruri de care nu au neapărat nevoie. Asta e o altă metodă prin care să îți organizezi finanțele. Poți să recondiționezi mobilă și să o vinzi, de exemplu. Sau poți să ajungi să faci o afacere din asta sau să faci totul în regim de freelancing. Dă o nouă folosință obiectelor vechi!”, sfătuiește Roxana Bucur.

    Astfel, ca să ai bani în cazul în care chiria înseamnă o parte semnificativă din veniturile tale, atunci poate ar trebui să mergi și în zona de pasiuni și de business. Să faci niște bani extra din skill-urile tale. Iar acum, mai mult ca oricând, te poți orienta către online, te gândești ce te pasionează și cum poți faci profit din asta.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Cum să pui bani deoparte când chiria îți consumă cel mai mult din salariu