UTILE

Ce absoarbe umezeala în casă: 5 trucuri și soluții rapide

publicat pe 13 feb. 2025

    Umezeala excesivă din casă nu aduce beneficii. Ba din contră, poate să provoace probleme serioase, atât sănătății tale, cât și integrității casei. Trebuie să intervii cu soluții de control. Uite ce absoarbe umezeala din casă, la ce metode și trucuri sigure să apelezi și cum pot să fie anumite plante factori de decisivi în această situație. Află mai multe, din articol. 

    Umezeala în locuință poate să fie o problemă serioasă atunci când afectează starea de sănătate a locatarilor. Sau atunci când duce la apariția problematică a mucegaiului. 

    Situația trebuie gestionată eficient. Fie prin aplicarea anumitor metode care duc la controlul umidității în parametri optimi, fie prin folosirea unor plante care absorb practic apa în exces din aerul casei. 

    Detaliem tot ce trebuie să știi, în continuare. 

    Cauzele comune ale umezelii din casă

    mucegai in casa din cauza umezelii
    Din cauza umezelii din casă, în anumite locuri se poate dezvolta mucegaiul

    Umezeala poate apărea din diverse motive, printre care:

    • Ventilație insuficientă: Lipsa unei aerisiri adecvate împiedică evacuarea vaporilor de apă generați zilnic prin activități casnice precum gătitul, dușurile sau uscarea rufelor în interior.
    • Infiltrații de apă: Defecțiunile acoperișului, fisurile în pereți sau în fundații permit apei să pătrundă în structură, problemă care ridică nivelul de umiditate din interior. 
    • Izolație termică necorespunzătoare: O izolație slabă poate duce la formarea condensului pe suprafețele reci, favorizând astfel acumularea umezelii.
    • Scurgeri interne: Fără să realizezi, țevile sparte sau robinetele care picură contribuie la creșterea umidității în interior.

    Astfel, din cauza acestor probleme, cel mai mare pericol odată cu apariția umidității excesive la interior este dezvoltarea mucegaiului. Inhalarea sporilor de mucegai poate provoca alergii, astm și alte afecțiuni respiratorii. 

    În aceeași măsură, umezeala excesivă poate împiedica reglarea corectă a temperaturii corpului, ducând la disconfort și transpirație excesivă. 

    Totodată, umiditatea ridicată poate crea un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor și acarienilor. 

    Nu trebuie omis nici efectul asupra structurii casei. Umezeala poate deteriora pereții, tavanul și podelele, pete vizibile de apă și mucegai își vor face apariția, vopseaua se poate exfolia, iar structura totală a casei se va slăbi. 

    5 trucuri care ajută la absorbția umezelii

    dezumidificator umezeala din casa
    Un dezumidificator poate să elimine umezeala în exces din casă

    În primul rând, pentru a reduce nivelul de umiditate din casă, trebuie să asiguri circulația constantă a aerului prin deschiderea ferestrelor zilnic. Și prin utilizarea ventilatoarelor în zonele cu umiditate ridicată, precum băile și bucătăriile. 

    În al doilea rând, instalează dezumidificatoare pentru a extrage excesul de umiditate din aer și a menține astfel un nivel optim de umiditate cuprins între 40 și 60%. 

    În al treilea rând, evită să usuci hainele la interior, iar în lipsa altei soluții nu le pune la uscat pe calorifer. Acest proces eliberează cantități semnificative de umiditate în aer. 

    Folosește-te de materiale absorbante pentru a controla nivelul umidității din casă. Pune boluri cu sare grunjoasă sau cu cărbune activ în zonele cu umiditate mare. Sarea absoarbe umezeala din aer, iar cărbunele are proprietăți higroscopice și poate fi folosit pentru a reduce umiditatea și mirosurile neplăcute. 

    Nu în ultimul rând, verifică și repară imediat orice scurgere sau infiltrație de apă. 

    Cum să previi apariția mucegaiului în casă

    Mucegaiul reprezintă un pericol major asociat cu umiditatea excesivă. Pentru a preveni dezvoltarea acestuia încearcă să ții cont de aceste sfaturi: 

    Curățenie regulată: Curăță suprafețele predispuse la umezeală cu soluții antimucegai și asigură-te că zonele precum băile și bucătăriile sunt uscate și curate.

    Izolație adecvată: Asigură-te că locuința este bine izolată pentru a preveni formarea condensului pe suprafețele reci. 

    Materiale rezistente la apă: În zonele predispuse la umezeală în exces, utilizează materiale care nu rețin apa, precum faianța sau vopselele impermeabile. 

    Monitorizare constantă: Fii atent la semnele apariției mucegaiului, cum ar fi mirosurile neplăcute sau petele întunecate, și acționează prompt pentru le șterge. 

    Plante care absorb umiditatea

    palmier de areca umezeala casa
    Palmierul Areca poate menține nivelul umidității din casă la cote acceptabile

    Anumite plante de interior ajută la menținerea unui nivel optim de umiditate, unele specii chiar având capacitatea de a absorbi vaporii de apă din aer prin frunze. 

    Iată ce plante poți ține în casă pentru a controla umezeala excesivă: 

    Feriga Boston (Nephrolepis exaltata): Este una dintre cele mai eficiente plante în absorbția umidității. Frunzele sale lungi și dese absorb vaporii de apă din aer și mențin un climat interior mai uscat. Feriga Boston purifică aerul prin eliminarea toxinelor precum formaldehida și xilenul. Este ideală pentru camere cu umiditate ridicată. 

    Palmierul Areca (Dypsis lutescens): Această plantă are frunze mari și dese care captează și rețin umezeala din aer. Contribuie la îmbunătățirea calității aerului prin absorbția toxinelor. 

    Crinul păcii (Spathiphyllum): Planta este cunoscută pentru capacitatea sa de a regla umiditatea din casă. Mai mult, crinul îndepărtează compuși organici volatili precum benzenul și amoniacul, fiind ideală pentru dormitoare și birouri

    Iedera englezească (Hedera helix): Această plantă cățărătoare este foarte eficientă în reducerea umidității din interior și a sporilor de mucegai dezvoltați pe suprafețe. Ca beneficii suplimentare, purifică aerul și reduce alergenii din locuință, fiind ideală pentru persoanele cu alergii. 

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments