Skip to content
casa in flăcări cu fum negru care iese prin geam spart

Cum ia foc o casă. Cauzele incendiilor și pași pentru prevenirea lor

Un incendiu izbucnit într-o locuință pornește de la o neatenție aparent banală, cum ar fi o instalație electrică neglijată sau o greșeală în bucătărie. Tocmai pentru că flăcările se pot răspândi în doar câteva minute, iar fumul poate deveni periculos, prevenția și reacția corecte fac diferența dintre un incident minor și o tragedie. Află din articol cum ia foc o casă, ce alte cauze produc incendii și cum să previi o astfel de problemă. 

Puține evenimente sunt mai devastatoare pentru o familie decât un incendiu izbucnit în propria locuință. În doar câteva minute, o flacără aparent neînsemnată poate transforma o casă într-un spațiu imposibil de salvat, iar pericolul nu vine doar din foc, ci și din fumul dens și gazele toxice care se răspândesc cu o viteză surprinzătoare. 

Statisticile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) arată că incendiile din locuințe continuă să reprezinte una dintre cele mai frecvente intervenții ale pompierilor, iar cele mai multe dintre acestea sunt provocate de greșeli care ar putea fi prevenite.

Care sunt cele mai frecvente cauze ale incendiilor din casă

priza prelungitor scanteie incendiu
Prelungitoarele și prizele suprasolicitate de prea multe electronice și electrocasnice se încadrează între cauzele comune de declanșare a unui incendiu

Un incendiu reprezintă o ardere necontrolată care apare atunci când sunt îndeplinite simultan trei condiții: existența unui material combustibil, prezența unei surse de aprindere și oxigenul din aer. Acest principiu, cunoscut și sub denumirea de „triunghiul focului”, explică de ce aproape orice locuință poate deveni vulnerabilă dacă aceste trei elemente ajung să se întâlnească. Mobilierul, textilele, lemnul, hârtia sau obiectele din plastic reprezintă combustibilul, iar o simplă scânteie, o flacără sau o suprafață încinsă sunt suficiente pentru declanșarea arderii.

Odată izbucnit, incendiul produce temperaturi extrem de ridicate, fum toxic și gaze fierbinți care reduc rapid vizibilitatea și afectează respirația. În plus, căldura poate compromite structura clădirii, iar în lipsa unei intervenții rapide pagubele materiale devin foarte mari. 

Printre cele mai frecvente cauze ale incendiilor din locuințe se află instalațiile electrice defecte sau executate necorespunzător. În multe case există cabluri vechi, prize uzate, contacte imperfecte sau improvizații realizate în timp pentru a alimenta mai multe aparate. Aceste probleme duc la supraîncălzirea conductorilor și pot produce scurtcircuite. În practică, un conductor electric care se încălzește excesiv poate aprinde izolația cablurilor sau materialele inflamabile din apropiere. Pericolul este cu atât mai mare cu cât instalațiile electrice sunt ascunse în pereți, iar incendiul poate evolua o perioadă fără să fie observat, până când fumul începe să iasă din pereți sau focul ajunge în încăperi.

La fel de periculoasă este supraîncărcarea prizelor și a prelungitoarelor. În multe locuințe sunt conectate simultan aparate cu un consum foarte mare de energie, precum calorifere electrice, aeroterme, cuptoare cu microunde sau fier de călcat. Dacă toate funcționează în același timp prin intermediul aceluiași prelungitor, conductorii se încălzesc peste limitele pentru care au fost proiectați. În timp, izolația începe să se degradeze, iar o simplă scânteie poate aprinde obiectele aflate în apropiere.

Bucătăria rămâne unul dintre cele mai periculoase locuri din locuință atunci când vine vorba despre incendii. Astfel, gătitul nesupravegheat continuă să fie una dintre principalele cauze ale intervențiilor pompierilor. Uleiul încins poate ajunge la temperatura de autoaprindere dacă este uitat pe foc, iar în acel moment flăcările se ridică rapid și pot cuprinde hota, dulapurile suspendate sau perdelele. În multe situații, proprietarii încearcă instinctiv să stingă focul cu apă, însă această reacție nu face decât să agraveze incendiul.

În sezonul rece, sobele și șemineele reprezintă o altă sursă importantă de risc. Coșurile de fum necurățate acumulează în timp funingine și gudron, materiale care se pot aprinde la temperaturi foarte ridicate. Incendiul pornește în interiorul coșului și poate ajunge rapid la structura din lemn a acoperișului, motiv pentru care multe locuințe sunt afectate în primul rând la nivelul podului.

Nici aparatele electrice utilizate zilnic nu trebuie trecute cu vederea vizavi de pericolul declanșării unui incendiu în casă. Fierul de călcat uitat în priză, caloriferele electrice, aerotermele, uscătoarele de haine sau încărcătoarele deteriorate pot genera temperaturi suficient de mari încât să aprindă textilele sau mobilierul din apropiere. De asemenea, lumânările decorative, candelele și alte surse de foc deschis continuă să provoace incendii atunci când sunt lăsate nesupravegheate. Este suficient ca o perdea să fie mișcată de o briză de aer sau ca flacăra să ajungă în apropierea unor materiale inflamabile pentru ca focul să se extindă.

Nu în ultimul rând, fumatul în locuință rămâne și el o cauză importantă a incendiilor. Țigările nestinse complet pot aprinde canapele, saltele sau lenjerii de pat, iar numeroase incendii izbucnite pe timpul nopții sunt puse pe seama persoanelor care au adormit cu țigara aprinsă.

Cum se răspândește focul într-o locuință

O locuință modernă are în componență o cantitate foarte mare de materiale combustibile. Mobilierul din lemn sau PAL, perdelele, covoarele, textilele, obiectele decorative și materialele plastice oferă suficient combustibil pentru ca un incendiu să se dezvolte extrem de rapid. Din acest motiv, primele minute sunt decisive.

La început, focul afectează doar zona în care a izbucnit. Pe măsură ce temperatura crește, mobilierul și celelalte obiecte încep să degaje gaze inflamabile, iar acestea alimentează dezvoltarea incendiului. În același timp, fumul fierbinte urcă spre tavan și începe să umple încăperea. Vizibilitatea scade rapid, iar concentrația gazelor toxice crește până la niveluri periculoase pentru viață.

În cazul unui incendiu provocat de uleiul încins din bucătărie, de exemplu, focul începe în vasul de gătit și se extinde foarte repede către hotă. Grăsimea acumulată în filtrele hotei întreține arderea, iar flăcările ajung apoi la dulapurile suspendate și la mobilier. Dacă geamurile se sparg din cauza temperaturilor ridicate, oxigenul suplimentar din exterior accelerează dezvoltarea incendiului, iar întreaga bucătărie poate fi cuprinsă de flăcări într-un timp foarte scurt. 

Atenție: 

Într-o încăpere cuprinsă de flăcări se poate produce fenomenul numit flashover (aprindere generalizată). Acesta reprezintă momentul în care toate materialele combustibile din cameră se aprind aproape simultan, transformând întreaga încăpere într-un spațiu cuprins complet de flăcări. În funcție de condițiile existente, acest fenomen poate apărea în doar câteva minute. 

Astfel, în maxim 30 de secunde, o flacără de dimensiuni mici se poate transforma într-un incendiu major. 

Potrivit ghidurilor de prevenție puse la dispoziție de autoritățile române: 

  • o casă poate să fie cuprinsă de flăcări în maxim 5 minute; 
  • la nivelul podelei, incendiul poate genera o temperatură de 37 de grade, iar la nivelul ochilor de peste 300 de grade Celsius; 
  • inhalarea aerului fierbinte poate arde plămânii și poate topi hainele;
  • dincolo de arsuri, focul produce fum și gaze toxice care te fac dezorientat și pot produce moartea. 

Ce trebuie să faci dacă ia foc ceva în casă

femeie iese din casa in flăcări
Evacuarea ta și a celorlalte persoane din casă este prioritară

În momentul în care izbucnește un incendiu, prioritatea absolută este salvarea propriei persoane și a celorlalți ocupanți ai casei. Dacă focul este foarte mic și limitat, iar în locuință există un stingător potrivit și persoana știe cum să îl folosească, incendiul poate fi stins în faza incipientă. În toate celelalte situații, evacuarea trebuie să fie prima preocupare.

Toate persoanele aflate în casă trebuie avertizate imediat despre incendiu, iar serviciul de urgență 112 trebuie apelat fără întârziere. 

Dacă locuința începe să se umple cu fum, deplasarea trebuie făcută cât mai aproape de podea, deoarece aerul respirabil se găsește în partea inferioară a încăperii. Pe măsură ce oamenii părăsesc locuința, ușile camerelor ar trebui închise, deoarece acestea încetinesc propagarea focului și a fumului.

Animalele de companie pot fi evacuate doar dacă acest lucru se poate face rapid și fără expunerea oamenilor la pericole suplimentare. Dacă accesul către ele presupune traversarea unei camere cu fum dens sau flăcări, se recomandă să nu se revină în interior. După evacuare, pompierii trebuie informați dacă există persoane sau animale rămase în locuință.

La fel de important este să fie evitate reacțiile instinctive care pot agrava incendiul. Apa nu trebuie turnată niciodată peste uleiul încins care arde într-o tigaie, deoarece aceasta se transformă instantaneu în abur și proiectează uleiul în flăcări, provocând o explozie de foc. De asemenea, nu este recomandată deschiderea ușilor unei camere în care incendiul este deja dezvoltat, mai ales dacă mânerul este foarte fierbinte. Aerul proaspăt poate alimenta violent arderea și poate produce o propagare imediată a flăcărilor.

În timpul evacuării nu trebuie folosit liftul, iar întoarcerea în locuință pentru recuperarea documentelor, telefoanelor sau altor bunuri este una dintre cele mai periculoase decizii pe care o poate lua cineva. Viața are întotdeauna prioritate în fața bunurilor materiale.

Pași simpli pentru prevenirea unui incendiu

detector fum si foc in casa cuprinsă de flăcări
Detectoarele de fum pot să fie o investiție excelentă care să semnaleze un incediu în casă

Majoritatea incendiilor din locuințe pot fi prevenite prin măsuri simple, aplicate constant. Una dintre cele mai importante recomandări este verificarea periodică a instalației electrice de către un electrician autorizat. Prizele care se încălzesc, întrerupătoarele care scot scântei sau cablurile deteriorate nu trebuie lăsate neverificate, deoarece reprezintă semnale clare că instalația are nevoie de reparații. 

La fel de importantă este evitarea supraîncărcării prizelor și a prelungitoarelor. Aparatele cu un consum mare de energie ar trebui conectate direct în prize dedicate, iar improvizațiile electrice nu ar trebui folosite niciodată.

În bucătărie, prepararea alimentelor nu ar trebui lăsată nesupravegheată, mai ales atunci când se gătește în ulei. În sezonul rece, sobele și coșurile de fum trebuie curățate și verificate înainte de utilizare, pentru eliminarea depunerilor inflamabile care pot provoca incendii. 

O măsură extrem de benefică de prevenție ar fi și instalarea detectoarelor de fum în locuință. Aceste dispozitive pot semnala incendiul încă din primele momente, oferind timp suficient pentru evacuare și alertarea serviciilor de urgență. Totodată, este recomandat ca fiecare locuință să fie dotată cu cel puțin un stingător cu pulbere de tip ABC și, ideal, cu o pătură antifoc pentru incendiile izbucnite în bucătărie. La fel de important, toți membrii familiei ar trebui să știe unde sunt amplasate și cum se utilizează aceste echipamente.

La final, o măsură suplimentară de protecție este încheierea unei asigurări facultative a locuinței. În România, polița obligatorie PAD acoperă doar anumite riscuri naturale, precum cutremurele, inundațiile și alunecările de teren, însă nu despăgubește incendiile produse în interiorul locuinței. O asigurare facultativă poate acoperi atât clădirea, cât și bunurile din interior, reducând impactul financiar al unui astfel de eveniment.