Un apartament din Dristor cu șemineu în living și pereți de accent în aproape fiecare cameră
publicat pe 10 mai 2020Culorile de pe pereți, decorațiunile alese cu grijă și șemineul din living au făcut dintr-un apartament al cărui scop primar urma să fie închirierea, un „acasă” ocazional pentru proprietară, care locuiește în Londra și revine cu drag în țară ori de câte ori are ocazia.
La începutul lunii mai, în 2019, Carmen Niță a cumpărat un apartament cu trei camere și 80 metri pătrați în complexul Day Residence din cartierul Dristor, București. Fiind o construcție nouă, își dorea să amenajeze ca să îl poată închiria până în momentul în care ar fi dorit să se întoarcă definitiv în țară. Așa că i-a scris designerului de interior Iulia Știru și i-a oferit încredere totală.
Colaborarea a decurs, în majoritate, prin discuții la telefon. Carmen își dorea un spațiu plăcut pentru oricine avea să locuiască în el, un spațiu pe care să îl poți numi cu ușurință „acasă”. Una dintre puținele condiții a fost ca bugetul să se încadreze în 15.000 euro, având în vedere că finisajele erau deja montate.
Amenajare la îndemâna oricui, cu piese mass-market
„Bugetul fiind unul limitat, nu am lucrat cu branduri mari, ci cu produse de mass-market”, povestește Iulia Știru. Pentru o parte din mobilier – consola TV, masa de dining și scaunele, paturile, noptierele – designerul a colaborat cu o fabrică din Polonia. Pe celelalte, însă, le-a ales de la Vivre, Ikea, The Home, Mobexpert și chiar Pepco.
De exemplu, canapeaua galbenă din living e cumpărată de pe Vivre. Desginerul a acordat atenție specială încăperii, fiind prima pe care o vezi atunci când pășești în apartament, dar și spațiu de trecere către „zona intimă a casei”, cum o numește Iulia, adică zona de noapte. „Am pus canapeaua și televizorul lângă fereastră și către accesul pe balcon, ca să creez aici un spațiu intim”, povestește designerul.
Pentru că radiatorul era montat pe peretele unde urma să fie adusă canapeaua, Iulia Știru l-a camuflat cu o mască pentru calorifer, care astfel s-a transformat într-o zonă de expunere pentru un tablou supradimensionat și alte decorațiuni.
Un șemineu electric, piesa de rezistență din living
Pe cealaltă parte a livingului, designerul a adus o masă de dining extensibilă, iar deasupra ei, câteva pendule amplasate la înălțimi diferite. „Privite din orice unghi al camerei, ele completează peretele alb din spate ca o pată de acuarelă pe pânza albă”, povestește Iulia.
Însă piesa de rezistență este chiar în dreptul mesei, pe celălalt perete: șemineul electric. Carmen și l-a dorit neapărat în living, iar designerului i s-a părut locul perfect pentru savurat cafeaua în diminețile de iarnă.
În bucătărie, toate electrocasnicele au fost încastrate în mobilier: frigiderul, mașina de spălat vase, plita electrică și cuptorul. „Pe partea opusă zonei de lucru am amplasat o zonă de luat masa minimală sau mai bine zise un snack-bar pentru două persoane”, explică designerul de interior.
Blatul a fost montat la înălțimea de 90 centimetri, ca să fie în linie cu restul mobilierului. Deasupra lui, Iulia a adus un sistem de depozitare cu șine de la Ikea, pe care a prins borcane pentru cereale, suporturi de șervețele și condimente.
În dormitorul matrimonial exista din construcție o nișă pentru depozitare, de care Iulia Știru a vrut să profite nu doar printr-un dulap generos. „Fronturile le-am placat cu oglindă, ca să creez senzația unui spațiu mult mai mare”, explică designerul.
Și aici a apărut problema radiatorului, pe care Iulia l-a mascat cu o poliță de la Ikea pe care a pus un tablou care să distragă atenția privitorului. „Pentru corpul de iluminat și mobilierul din fața patului, am ales să păstrez elementul comun din toată amenajarea – elemente metalice negre”, spune ea.
Un perete gri-antracit în dormitor
În dormitorul mic, peretele de accent este gri-antracit
Amenajarea camerei a pornit de la tabloul din imagine
Dormitorul mic este preferatul designerului, dar și al lui Carmen. „Întreaga idee de amenajare a pornit de la un tablou pe care îl văzusem într-unul din magazinele Mobexpert”, povestește Iulia. Ca să pună piesa de decor în evidență, a ales culoarea gri-antracit pentru pereții de accent, iar apoi celelalte elemente s-au închegat rapid, spune designerul: „noptierele au venit ca o completare a gamei cromatice din tablou – roz și verde”.
Finisajele din baie erau deja montate, așa că Iulia s-a ocupat doar de detalii
Rafturile de depozitare sunt cumpărate de la Pepco
Finisajele și sanitarele erau deja montate în baia matrimonială, așa că intervenția Iuliei a fost minoră, spune ea. A ales doar dulapul cu oglinda din zona lavoarului, polițele din zona căzii, cumpărate de la Pepco, și alte accesorii care dau personalitate încăperii.
Toată amenajarea a durat, în total, o lună, povestește designerul Iulia Știru. Însă pentru că lucrările au fost făcute vara, când echipele de muncitori sunt ocupate, lucrările la proiect au început în iunie-iulie și au fost finalizate la începutul lui septembrie, când Carmen a venit în București pentru recepția finală a apartamentului. Iar rezultatul a mulțumit-o atât de mult, încât a decis să nu dea încă apartamentul în chirie, ci să se mai bucure câteva vacanțe de el.
Tips&tricks pentru amenajare de la Iulia Știru
- Chiar dacă dispui de un buget restrâns, alege să vopsești un perete de accent în fiecare spațiu, pentru a adăuga un plus de personalitate.
- Alege o gamă cromatică pe care să o respecți în întreaga amenajare, astfel încât la final totul să fie coerent și unitar.
- Păstrează un factor comun în fiecare spațiu . De exemplu, în acest proiect am ales ca în fiecare cameră să se regăsească elemente metalice negre în corpurile de mobilier, și am folosit același material pentru draperii în toate spațiile.
- Lumina influențează ambianța generală și starea pe care o resimți într-o anumită încăpere. Chiar dacă apartamentul tău a fost prevăzut cu o singură sursă de lumină pe centrul camerei, optează pentru lampadare, veioze sau orice alte surse de lumină punctuală sau de accent.
- Când ai un spațiu cu mai multe funcțiuni, alege să le delimitezi prin amplasarea surselor de lumină.
Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de Iulia Știru. Dacă ești și tu arhitect sau designer de interior și ai amenajat o locuință care poate fi o inspirație pentru ceilalți, dă-ne de știre! Trimite-ne un mail la [email protected] și spune povestea acelei case!
-
PROIECTE DE AMENAJARE
Au deschis dormitorul către hol și l-au transformat în living pentru a obține mai mult spațiu într-un apartament cu trei camere
-
Apartamente cu 3 camere
Albul ca spuma mării predomină în acest apartament de vacanță din Mamaia
-
PROIECTE DE AMENAJARE
Canapeaua roz a influențat tot decorul într-un apartament din Cluj-Napoca amenajat pentru închiriere
-
hotnews
De ce să mergi la început de toamnă în Eforie Sud, cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc
Îți povestesc din propria experiență.
-
UTILE
Cu ce se curăță carioca de pe perete, canapea sau alte suprafețe. 5 trucuri geniale
Soluțiile cele mai simple au efectele cele mai vizibile.
-
UTILE
Miros de aer închis în cameră? Cele mai simple și eficiente soluții care pot rezolva problema
Chiar dacă aerisești, poate nu o faci cum trebuie.
O amenajare minunata. De unde este achiziționata masa de dining din living? Multumesc!
Bună! Masa a fost cumpărată de pe http://www.homewish.ro.
Superb designul. De unde sunt cumparate tablourile? Cel din sufragerie si cel din dormitor. Multumesc
Bună, Anca, tablourile au fost făcute pe comandă după picturile lui Amy Judd.
Buna, felicitări pentru amenajare ! De unde ați achiziționat covorul? Mulțumesc!
Bună, Ana, iată covoarele din amenajare:
https://www.ikea.com/ro/ro/p/arnager-covor-alb-bej-20436299/
https://www.ikea.com/ro/ro/p/stillebaek-covor-fir-scurt-albastru-30347844/
Buna ziua ! Cel mai mult din fotografiile de mai sus vizionate mi-a placut bucataria si baia .Sjnt amenajate superb.Cu respect Bilic Monica.
Buna,
De unde a fost achizitionat patul?
Multumesc,