Case

Au recuperat obiectele distruse într-un incendiu care le-a afectat casa și le-au folosit în noua amenajare

publicat pe 21 dec. 2022

    O casă din Arad, cu porțiuni mari distruse de un incendiu violent, a redevenit un cămin primitor pentru o familie cu doi copii. Noua amenajare integrează multe piese de mobilier și elemente care existau în casă înainte de nefericitul episod. Cu toate acestea, interiorul este complet schimbat. Dovadă că poți face minuni și cu bani puțini.

    Proprietarii casei au colaborat cu Raluca Andrada Sita de la SIT’N’DESIGN pentru a reface interiorul distrus de flăcări. Fiind limitați de buget, au ales să renoveze doar spațiile pe care le folosesc mai mult. Atenția s-a concentrat astfel pe zona de intrare, living și bucătărie, cele două dormitoare ale copiilor, holul de la etaj și o baie. În total, o porțiune de 80 metri pătrați din suprafața casei. Proiectul a fost gata în trei luni, cu mici decoruri adăugate ulterior.

    „Primul pas a fost să evaluăm pagubele și să ne dăm seama ce putem salva și ce nu din fosta amenajare”, spune Raluca. „Deși la prima vedere, situația nu arăta încurajator, am putut să recuperăm o mare parte din lucruri. Asta ne-a ajutat și să ținem cheltuielile sub control”.

    Livingul și bucătăria, open-space după eliminarea peretelui despărțitor

    Tâmplăria interioară și mobilierul din bucătărie au putut fi salvate cu un strat generos de vopsea. Raluca a avut norocul să colaboreze cu o echipă profesionistă de meseriași. Experiența lor a cântărit mult în rezultatul final al proiectului. Din punct de vedere al compartimentării, nu au fost schimbări majore. Singura intervenție a fost dărâmarea peretelui parțial care separa bucătăria de living. Cele două încăperi alcătuiesc acum un open space aerisit și elegant.

    „Eliminarea peretelui ne-a ajutat să câștigăm mai multă lumină naturală în zona bucătăriei. Spațiul a devenit mai fluid și se pliază mai bine pe nevoile familiei. Nu întâmplător este cea mai folosită încăpere din casă”, spune Raluca.

    Elementele salvate au dictat tonul noului decor

    Ca stil de amenajare, interiorul este unul vintage cu influențe moderne. Nu a fost o direcție neapărat căutată de la începutul proiectului, ci una care a decurs firesc din elementele care existau deja în decor. Tâmplăria, de exemplu, a căpătat un aer parizian după ce a fost vopsită într-o nuanță discretă de gri. Și bucătăria a devenit de nerecunoscut după schimbarea culorii.

    Pentru Raluca, marea provocare a fost să se mențină în bugetul stabilit, fără să facă rabat la calitate. Ce a ajutat-o în mod deosebit a fost abilitatea de a asocia piese prețioase, precum canapeaua făcută la comandă de MA Furniture cu obiecte cumpărate de la branduri mass-market precum Jysk, Ikea sau Zara Home. La fel de mult a contat atenția pentru detalii și folosirea culorilor, ca accent, pentru vitalizarea spațiului.

    „Proprietarii și-au dorit ca noua amenajare a casei să nu mai amintească deloc de felul în care arăta ea înainte. Este uimitor cât s-a transformat spațiul, deși am folosit, în mare măsură, obiecte pe care ei le aveau deja. Am colaborat excelent și trebuie să le mulțumesc pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Nu am apucat să facem simulările 3D pentru că nu am avut mult timp la dispoziție. Practic, tot conceptul de amenajare a fost prezentat sub formă de moodboard”, spune Raluca.

    Culorile, folosite ca accent peste tot în casă

    Camerele copiilor sunt spațioase și adaptate vârstei, în ceea ce privește decorul. Holul de la etaj, neobișnuit de amplu, este gândit ca spațiu de recreere, cu un mic loc pentru citit și plante care înviorează zona. Baia este luminoasă și elegantă. Continuă, din punct de vedere cromatic, tematica amenajării, prin accentele de verde. O piesă deosebită este suportul pentru lavoar care este de fapt o comodă de la Ikea, adaptată.

    Tips&tricks pentru amenajare de la Raluca Andrada Sita

    • Fă un pas în spate și observă care este primul lucru care îți atrage privirea când intri într-o încăpere. Primul impact vizual e important.
    • Pentru a fi mai simplu, pornește de la un moodboard cu imagini în care să se vadă culorile alese, piesele de mobilier, corpurile de iluminat. Pune-le împreună pe o foaie. Dacă ești mulțumit de asociere pe foaie, vei fi mulțumit și în realitate.
    • Încearcă să asociezi piese vechi cu piese noi, dacă nu ai un buget prea mare la dispoziție. Piesele vechi aduc caracter la costuri mici. În felul acesta, poți strânge bani pentru obiecte noi, mai valoroase.
    • Dacă nu ai un centru al camerei, folosește-te de covor. Orientează canapeaua și obiectele de șezut astfel încât să fie cu fața către centrul covorului.

    Foto prin SIT’N’DESIGN

    Povestea acestei amenajări ne-a fost trimisă de Raluca Andrada Sita. Dacă ești și tu arhitect sau designer de interior și ai amenajat o locuință care poate fi o inspirație pentru ceilalți, dă-ne de știre! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți vă răspunde cât de curând. 

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments