8 dintre cele mai spectaculoase transformări: garsoniere amenajate ca apartamente cu două camere
publicat pe 31 mai 2023Din câteva mii de texte pe care le-am publicat despre amenajări și povești ale unor transformări spectaculoase, cel mai mult ne fascinează amenajările spațiilor mici. Așa că am scos din arhivă poate cele mai interesante opt transformări, cele ale unor garsoniere amenajate ca apartamente cu două camere.
Opt amenajări, opt povești și multe tips&tricks pe care să le furi dacă ai un spațiu mic cu care nu știi încă ce să faci. Aici îți dăm câte o mostră din fiecare, dar găsești link și către poveștile întregi.
1. Riflaj pe post de perete între dormitor improvizat și living
Într-o garsonieră situată într-un bloc construit în anii `80, care nu fusese renovată niciodată, finisajele demodate și mobilierul greoi făceau ca spațiul să pară aglomerat și ponosit. Dar cea mai mare problemă era compartimentarea cu tot felul de confecții din gips carton care reduceau mult suprafața utilă.
Amenajarea a început cu deschiderea spațiului. După eliminarea elementelor din gips carton, interiorul a devenit de nerecunoscut. Marele câștig a fost lumina naturală. A urmat apoi reconfigurarea garsonierei după modelul unui apartament cu două camere. Panouri semiopace de mobilier tip riflaj delimitează acum camerele.
2. Sticla delimitează livingul de dormitor, într-o garsonieră din Chișinău
Un designer de interior a cumpărat o garsonieră în Chișinău și a transformat-o într-un apartament de două camere, după ce a împărțit spațiul cu ajutorul unei structuri metalice cu geam. Acum, spațiul de 50 metri pătrați are și o zonă de zi, dar și un dormitor ce oferă intimitate.
3. Dormitor de sine stătător, cu tot cu spații de depozitare, într-o garsonieră
„Chiar are numai 42 de metri pătrați?!”, am căscat noi ochii după ce am intrat în locuința Cristianei. „48 cu tot cu terasă”, ne-a răspuns ea. Am filmat turul studioului ei, surprinși la tot pasul de soluțiile pe care le-a găsit pentru depozitare și mărire a unui spațiu atât de mic.
Cristiana Zgripcea e arhitectă și din 2020 locuiește într-un apartament situat pe bulevardul Unirii din București. Trebuia să fie, de fapt, o garsonieră, dar a transformat-o într-un studio cu două camere. „Compartimentarea a fost făcută printr-o partiție de sticlă, astfel încât să păstrez ideea de open space, dar în același timp să pot avea intimitate pe zona de dormit”, ne-a explicat ea.
4. Dormitor, living și birou, toate în 23 metri pătrați
O încăpere cu o suprafață de 23 metri pătrați (balcon inclus) are trei zone diferite, în funcție de nevoi: zonă de zi, loc de dormit și spațiu de studio, ce include birou și depozitare.
Amenajarea spațiului a durat patru luni, iar bugetul a fost de 17.000 euro (preț ce a inclus și manopera). Atmosfera generală emană relaxare, prospețime și vitalitate, în ton cu personalitatea și vârsta studentului ce locuiește aici. Din punct de vedere cromatic, predomină nuanțele neutre de gri deschis pentru mobilier, accentuate prin elemente colorate.
5. Dormitor improvizat la intrarea într-o garsonieră de 35 metri pătrați
La începutul anului 2020, o tânără din București și prietenul ei, amândoi studenți la medicină, au decis că e timpul să-și renoveze garsoniera de 35 metri pătrați din cartierul Dristor, București. Voiau un „upgrade” de la spațiul improvizat, studențesc, cu o singură cameră, la unul multifuncțional și estetic.
Acum au un apartament mic, cu dormitor separat, un spațiu pentru dining și living, la intrarea căruia se află un raft, proiectat astfel încât să fie primul lucru pe care îl vezi la intrarea din hol. El maschează ingenios patul: în lipsa lui, senzația ar fi fost că intri într-un dormitor, nu într-o zonă de zi.
6. Trei funcțiuni într-o singură cameră
Aflată în cartierul Floreasca, din București, o garsonieră de 32 metri pătrați era în stare avansată de degradare când un cuplu a hotărât s-o cumpere. Arhitectele care s-au ocupat de transformarea totală a spațiului, au pornit de la de la dorința proprietarilor pentru o amenajare modernă și luminoasă. Primul pas a fost să înlocuiască instalațiile și finisajele. A urmat partea cea mai plăcută: amenajarea propriu-zisă. Cea mai mare provocare când amenajezi o garsonieră mică este valorificarea fiecărui metru pătrat, fără a aglomera spațiul. Au reușit să integreze în 32 metri pătrați un pat, o canapea și o zonă media, lăsând spațiul să respire.
7. Bucătărie pe hol și două camere în loc una, într-o garsonieră
Arhitecta Irina Radu de la iDecorate a transformat o garsonieră de 43 de metri pătrați a unui antreprenor într-un apartament de două camere. A fost posibil pentru că garsoniera se află la ultimul etaj a blocului, așa că mutarea instalaţiilor a fost mai uşoară. Pe lângă asta, luminozitatea şi generozitatea spaţiului au permis să mute funcţionalităţile, astfel încât fiecare zonă a micului apartament să beneficieze de o atmosferă plăcută.
O mișcare importantă a Irinei a fost să mute bucătăria în locul holului. A folosit mobilier fără mânere, a ales doar electrocasnice incorporabile, care ocupă mai puțin spațiu, iar lângă frigiderul incorporabil a montat un corp de dulap în care se regăsesc un cuier şi un pantofar.
8. Și-a amenajat singură garsoniera și a transformat-o în apartament cu două camere
„Am intervenit destul de mult peste proiectul inițial al apartamentului: am înlocuit faianța deja existentă cu cea Subway, am extins bucătăria eliminând geamul dintre ea și balcon (dar păstrând grinda de rezistență care uneori mă seacă vizual), am pus cărămidă aparentă pe peretele de accent din dormitor, am delimitat dormitorul prin montarea unor uși pliante, chiar dacă asta a însemnat să am un dormitor fără ferestre, şi am închis balconul rămas”, povestește Diana despre cum și-a amenajat garsoniera din Ozana, într-un text scris chiar de ea.
-
PROIECTE DE AMENAJARE
Garsonieră de 29 metri pătrați, amenajată simplu și eficient cu 8000 euro
-
Garsoniere
Un studio cu dormitor plutitor și influențe japandi, amenajat în doar o lună și jumătate
-
Garsoniere
Am folosit două tool-uri de inteligență artificială pentru a amenaja (ipotetic) o garsonieră de 37 metri pătrați
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cu ce se curăță ceaunul de fontă și ce e bine să faci după fiecare utilizare
Cu îngrijirea potrivită, vasele din fontă rezistă generații întregi.
-
LIFE
Ce semnificație are bufnița în Feng Shui. Unde se pune această amuletă în locuință
Locul în care o pui în casă poate stimula și mai mult puterile amuletei.
-
LIFE
Ce semnificație are elefantul cu trompa în jos. E bine sau nu să ai acest simbol în casa ta?
Prezența lui în casă chiar poate canaliza energiile pozitive.