
20 de saltele de plajă și alte accesorii gonflabile pentru distracție în apă
publicat pe 05 aug. 2021Vara e-n toi și temperaturile ridicate îndeamnă la distracții răcoroase, cu cocktailuri delicioase și bălăceală în piscină sau la mare. Fie că urmează să pleci în concediu sau să-ți petreci weekendul la piscină, ia cu tine și un colac de baie simpatic în formă de flamingo, lebădă sau frunză. Ori niște saltele de plajă cu sclipici numai bune pentru leneveală la soare.
Dacă ești în căutare de accesorii gonflabile cu care să te distrezi sau pe care să plutești pe apă, ți-am pregătit o listă cu cele mai populare 20 de modele din 2021 pentru buzunare mici și mari și pentru oameni mici și mari, ca distracția să nu se mai termine.
1. Colac de baie în formă de lebădă

Salteaua gonflabilă în formă de lebădă este un accesoriu distractiv în apă. Confortabilă și cu un mic spătar este perfectă și pentru joacă, cât și ca să stai la soare în timp ce plutești pe apă. Este realizată din PVC și vine la pachet și cu un kit de reparație. Și garantăm că o să ai și un decor fain pentru poze.
2. Accesorii gonflabile pentru adulți: suport băutură

(Suport băutură flamingo/3 bucăți, RaiJucării, 31,15 lei)
Că tot ziceam de cocktailuri delicioase, uite un accesoriu gonflabil pentru petrecerile de vară la piscină. Suportul pentru băuturi în formă de flamingo este realizat din vinil durabil și are o structură stabilă care-l face greu de răsturnat, chiar și atunci când faci cu prietenii sărituri în piscină. Vine la set de trei bucăți, ceea ce-l face o alegere accesibilă pentru petrecerile cu invitați.
3. Saltea trandafir

Dacă îți plac lucrurile cu model sau design floral, uite o saltea gonflabilă în formă de trandafir roșu. Ca dimensiune se află între o saltea și un colac și are și două mânere pentru o mai bună stabilitate în apă. Dincolo de relaxarea din piscină, accesoriul ăsta îți permite să faci și niște poze super instagramabile numai bune pentru hashtag-uri văratice.
4. Colac flamingo

Dacă ți-ai luat suporturi pentru băuturi în formă de flamingo, uite și un colac cu care să-ți completezi decorul de la piscină. Printurile și accesoriile cu păsări flamingo sunt în trend și vara asta, așa că dacă vrei să fii cool la piscină, asta s-ar putea să fie o alegere potrivită pentru tine.
5. Accesorii gonflabile: colac meduză

Adu viața acvatică la piscină cu colacul gonflabil în formă de meduză de la Bonami. Este realizat din plastic și suportă până la 80 de kilograme. Iar bucățile de material care atârnă reproducând în apă mișcările unei meduze sunt foarte simpatice.
6. Jucărie gonflabilă rodeo

Dacă vrei să duci distracția din apă la un alt nivel, atunci s-ar putea să ți se pară interesant taurul gonflabil. Te vei simți ca la un rodeo, dar fără riscuri de accidentare, căci vei cădea în apă dacă aluneci de pe el. Are dispuse circular patru mânere ca distracția să fie împărțită între mai multe persoane. Poate fi folosit și de către copiii mai mari de zece ani.
7. Colac în formă de frunză

Trendul botanic nu pare să dea semne de retragere curând. Dacă ești iubitoare de plante și cumperi cu drag lucruri în formă sau cu morive botanice, află că trendul a ajuns și la accesoriilor pentru apă. Modelul saltelei gonflabile în formă de frunză este foarte realist și rezistent, fiind realizat din PVC. Cu accesoriul ăsta te poți bucura de statutul de iubitoare de plante chiar și la piscină sau între valurile mării.
8. Accesorii gonflabile: colac model botanic

Dacă salteaua cu model botanic ți se pare prea voluminoasă, uite un colac care se încadrează în același trend. Colacul roz pudrat cu frunze de palmier și monstera este realizat din PVC și are un preț accesibil, astfel încât să-ți rămână bani și pentru un nou costum de baie. Tot cu model botanic și el, nu?
9. Insula gonflabilă cu baldachin

Insula gonflabilă cu baldachin este accesoriul perfect pentru răsfăț și relaxare în apă. Salteaua are margini de sprijin, două locuri pentru băuturi și protecție solară detașabilă de tip baldachin ca să iei o pauză de la soare în timp ce plutești pe apă.
10. Saltea în formă de scoică

O altă saltea care va arăta grozav în poze este cea în formă de scoică. Are două mânere pentru o susținere bună și două spații pentru băuturi. În interior are sclipici, ca să strălucești pe apă precum o sirenă.
11. Insulă gonflabila pentru șase persoane

Scoatem artileria grea. Dacă pleci în vacanță la mare cu prieteni și/sau familia există accesorii gonflabile care pot susține mai multe persoane, cum e insula plutitoare Tropical Breeze. Insula poate susține până la șase persoane, dispune de suporturi pentru pahare și perne de susținere voluminoase care o fac perfectă pentru leneveală pe apă. Are inclusă și copertină detașabilă ca să-ți ofere protecție solară. Pachetul are inclusă și o ladă frigorifică pentru păstrarea băuturilor reci. Dar și prețul e pe măsură, aproape cât un weekend la mare.
12. Șezlong gonflabil

Dacă-ți place să stai la soare mai mult în apă, uită de șezlongul clasic și alege unul gonflabil. Fotoliul gonflabil de la Intex are suport pentru băutură și funcție de balans pentru o relaxare plăcută pe apă.
13. Colac în formă de gogoașă

Arată ca o gogoașă delicioasă mușcată, dar nu are nicio calorie. Colacul în formă de gogoașă vine în două nuanțe, roz și albastru, și este realizat din vinil durabil. Vine la pachet și cu un kit de reparație.
14. Accesorii gonflabile: unicorn gigant

Știi zicala aia care a tot circulat pe net cu Fii mereu tu însăți, cu excepția cazului în care poți fi un unicorn? Ei bine, noi credem că poți fi și tu însăți, și unicorn în același timp cu accesoriul ăsta gonflabil. Unicornul gonflabil poate susține până la două persoane și are două mânere de susținere pe de-o parte și de alta a gâtului pentru o manevrare ușoară.
15. Păun gonflabil

(Saltea gonflabilă păun Intex, Sport Depot, 128,29 lei)
Salteaua păun poate susține până la două sute de kilograme și e o apariție plină de culoare. Are o suprafață încăpătoare ca să poți sta cât mai lejer, plus două mânere de susținere pentru stabilitate. Salteaua păun poate susține până la două sute de kilograme.
16. Colac ananas

Dacă ești în căutarea unui colac cool și de dimensiuni mari, cel în formă de ananas e redus de la 150 la 94 lei. În nuanțe vii și lung de aproape doi metri îți va garanta relaxarea și distracția în apă, fie că plutești în piscină sau pe valurile mării. Pe site-ul Smuff vei găsi și un clip video cu colacul ca să-l vezi cum arată în acțiune.
17. Accesorii gonflabile: colac cu sclipici

Orice cu sclipici va străluci grozav la soare, așa că ce-ai zice de un colac glitter? Colacul este incolor cu modele cu sclipici și poate susține o greutate până la o sută de kilograme. Îl găsești în două modele, cu sclipici roz sau auriu.
18. Colac cu coadă de sirenă

(Colac Intex Glitter Mermaid, 4Camping, 120,39 lei)
Dacă ești fana sclipiciului, uite încă o variantă de colac care va străluci în soare. Ce-l face deosebit este însă coada de sirenă și desenul cu solzi. Te va ajuta să te simți ca mica sirenă în timp ce plutești pe apă.
19. Saltea placă de surf

(Placă de surf gonflabilă Intex, Rai Jucării, 62,35 lei)
Nu poți face surf cu salteaua în formă de placă, dar te vei putea relaxa și sta la soare pe ea. Are o lungime de 178 centimetri și două fețe în culori diferite.
20. Saltea Angel Wings (aripi de înger)

Cu salteaua gonflabilă cu aripi de înger te poți juca de-a Îngerii lui Charlie pe apă. Este realizată din vinil durabil și are o dimensiune XXL care-o face perfectă pentru distracție cu prietenele tale. Fotografiată de sus pe salteaua angel wings vei face furori pe Instagram.
Produsele din acest articol au fost selectate de echipa Lovedeco în mod independent, iar prețurile afișate sunt valabile la data publicării.
-
Case
Au unit două case din București prin spargerea unui singur perete și au format o locuință de 200 de metri pătrați
„La începutul fiecărui proiect avem discuții lungi și pe îndelete cu beneficiarii pentru a le înțelege cât mai bine nevoile. Aici nu am avut un brief foarte clar. Mai degrabă l-am creionat împreună”, explică Daniela și Cătălina, echipa care a coordonat procesul.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
De ce miros prosoapele urât după spălare. Sfaturi și idei eficiente ca să rezolvi problema
Un prosop prea umed miroase neplăcut din cauza bacteriilor.
-
Plante
Ce să pui în apa de trandafiri ca să reziste mai mult. Trucuri simple și eficiente
Zahărul sau aspirina sunt foarte utile.