LIFE

DIY: cum să faci o lumânare parfumată la tine acasă în doar 4 pași

    Chit că vrei să citești o carte, să faci o baie relaxantă sau să stai la masă cu cei dragi, o lumânare aprinsă îi va da casei tale acel aer hygge. Iar dacă mai și miroase frumos, s-ar putea să-ți schimbe și ție complet starea de spirit. Iată câteva tips&tricks despre cum îți poți crea o lumânare parfumată acasă, de la o tânără care și-a transformat pasiunea într-un mic business.

    Andra Petcu, iubitoare de arts&crafs, mirosuri frumoase și creatoarea brandului Flair Scent, îți spune tot ce ai nevoie ca să-ți transformi bucătăria într-un mic atelier de creație, îți arată care sunt pașii de urmat pentru a face lumânarea parfumată perfectă pentru tine, iar ca bonus te învață și cum poți avea grijă de lumânarile tale, ca să te țină cât mai mult. E mai simplu decât ai crede. Dar mai întâi, un pic de context despre cum a început povestea Flair Scent.

    Când nu te mulțumește ce găsești în comerț, îți faci singură acasă

    Andra își amintește perfect momentul în care s-a îndrăgostit iremediabil de lumânările parfumate. Se întâmpla în 2013 și dăduse 45 de lire pe o lumânare, care chiar și atunci când nu era aprinsă emana un miros intens. Așa că de fiecare dată când mergea în străinătate, se întorcea cu valiza plină de lumânări. Prin 2015 a început să testeze și lumânările de la noi din țară, însă a rămas ușor dezamăgită. Diferența? Cele din afară erau realizate din ceară de soia, spune Andra.

    lumânări_parfumate_DIY_flair_scent
    Andra are o slăbiciune pentru culorile apusului, așa că și-a dorit ca pe lângă lumânarea Sclipiri de amurg, să aibă și o canapea realizată de Mafurniturestore în nuanțe de portocaliu, lila și roz pal, care să-i bucure fiecare moment petrecut în atelier

    A decis atunci că e timpul să-și creeze propriile lumânări, și-a comandat ceară de soia uleiuri, fitiluri, însă le-a uitat prin debara vreun an. Pe 8 martie 2016, din lipsă de cadouri, s-a apucat să ”toarne” câteva lumânări parfumate. Așa a început povestea Flair Scent.

    ”Lucrez doar cu ceară din soia. Încurajez lumea să vină cu vasele lor de acasă pentru a le umple cu ceara mea, însă dacă sunt cu parafină în ele, refuz mereu. Se curăță foarte greu față de ceara din soia, pe care o speli ușor cu apă călduță și detergent, de pe orice suprafață. Folosesc fitiluri din bumbac, netratate chimic la majoritatea lumânărilor, însă mai folosesc și unele din lemn”, mărturisește Andra.

    https://www.instagram.com/p/B8B6F4zJ6Xz/

    Reciclarea face lumea un pic mai bună

    Crede că reciclarea face lumea un pic mai bună și are un ritual pe care-l urmează cu sfințenie ori de câte ori începe o nouă săptămână: merge la vânătoare de vase prin magazinele second hand și la târgurile de vechituri din afara orașului, alege aromele și le asociază cu vasele găsite, pregătește ceara și fitilele potrivite, o topește și o toarnă pe îndelete noaptea, atunci când se poate deconecta de la orice altă activitate. Lasă lumânările la odihnit timp de 24 de ore, pentru ca straturile de ceară să se uniformizeze, apoi le atașează etichetele și le trimite în lume. De multe ori primește recipiente la refill.

    ”Într-o vară mi-a fost foarte greu să găsesc vase la magazinele de tip second hand. Nu prea aveau marfă, ori nimeream eu zile rele, oricum eram în criză de vase. Așa că am tot căutat pe internet unele potrivite și le-am găsit tocmai în Australia. Așa a apărut colecția <<Bijuterii de casă>>. Chiar sunt niște bijuterii, sunt foarte frumoase și sunt făcute special pentru lumânări, astfel încât să reziste la temperaturi mari și să nu încălzească vasul prea tare astfel încât ceara să nu se topească repede”, povestește Andra.

    https://www.instagram.com/p/B3q7VOhJidP/

    Am întrebat-o care sunt cele mai potrivite arome pentru acasă, iar Andra a făcut niște recomandări în funcție de activități. ”Tămâie și smirnă pentru studiu. Mai multe persoane mi-au transmis că această aromă le-a ajutat să se concentreze mai bine atunci când învățau; Îmbrățișare de vanilie sau Napolitană cu alune sunt numai bune pentru a crea un mediu prietenos și cozy; Pentru o baie relaxantă se potrivește aroma Bujori catifelați, Iasomie de noapte sau Iris și mosc”, recomandă ea.

    Cum faci lumânări parfumate acasă

    Uite care sunt cei patru pași prin care îți poți transforma bucătăria într-un mic atelier de creație, ca să-ți creezi lumânarea parfumată potrivită pentru tine și casa ta.

    1. Cumpără materialele necesare

    Primul pas în realizarea lumânărilor chiar la tine acasă este să îți achiziționezi toate materialele necesare: ceară, fitiluri și uleiuri aromate. Dacă ai lumânări pe acasă, le poți pot fi recicla. Scoți ceara din recipientul lor, o topești la bain marie și o torni apoi într-un vas nou, însă, problema celor mai multe lumânări din comerț, spune Andra, este că sunt făcute din ceară din parafină, derivate din petrol, și emană un miros toxic.

    Atât ceara din soia, uleiurile, cât și fitilurile pot fi cumpărate din magazinele online de craft, fără a fi nevoie să ieși din casă. Fitilurile din bumbac le găsești online în două modalități: fitil la metru și fitil cu talpă. Atunci când a început povestea Flair Scent, Andra își comanda multe din materialele de lucru de pe Ypso. Acum lucrează cu alți furnizori, însă așa cum nici bucătarii nu-și dezvăluie ingredientele secrete, nici creatorii de lumânări n-o să dea chiar tot din atelierul lor. La fel ca la orice lucru bine făcut, e nevoie de puțină practică până să-ți iasă perfect.

    Atunci când îți alegi uleiul aromat, este important să îți dai seama ce mirosuri îți plac cel mai mult, cele florale, dulci, ori mai dure, și să încerci să îți dai seama cu ce amintiri le asociezi. Este important să-ți creezi o lumânare care să-ți dea o stare de bine.

    ”În perioada aceasta, fiindcă nu putem ieși din casă, ajută să avem parfumuri florale, primăvăratice în casă, cum ar fi frezii, bujori, poate chiar miros de mare, apă sărată”, spune Andra.

    2. Reciclează un recipient drag ție

    Când alegi recipientul pentru lumânare, trebuie să te gândești cât de mare este camera în care vrei să te bucuri de mirosul lumânării. Dacă alegi unul cu un diametru mare, iar camera ta este mică, s-ar putea ca parfumul să fie prea puternic. Acest lucru este valabil și invers – dacă ai un spațiu mare, vei avea nevoie de o lumânare cu un diametru mai mare.

    Poți da o nouă utilizare oricărui recipient din casă, atâta timp cât nu este din plastic sau din lemn. Poate fi orice material: ceramică, sticlă, porțelan, cristal, ciment sau metal. Trebuie doar să ai grijă la cele din metal, deoarece se pot înfierbânta cam tare atunci când lumânarea este aprinsă. O poți pune pe un suport sau pe un coaster ca să eviți eventualele urme de pe mobilă.

    3. Pregătește vasul, topește ceara și amestec-o cu uleiul aromat

    După ce ai hotârât ce recipient urmează să umpli cu ceară, este important să îl cureți de orice urmă de grăsime, pentru ca fitilul să se lipească corect. Cu ajutorul unor bureței dublu adezivi, ori cu un pistol de lipit, fixează fitilul pe fundul vasului.

    Pune ceara din soia într-un bol și topește-o la bain marie până devine toată lichidă. Pune-o deoparte, pregătește amestecul de uleiuri preferate și mai așteaptă încă 10 – 15 minute până să torni totul peste ceară. Atunci când observi că ceara devine mai albicioasă, de obicei când ajunge pe la 45 de grade, toarn-o cu grijă în recipient.

    4. Bucură-te de lumânarea parfumată

    Acum că ți-ai făcut propria lumânare parfumată, mai rămâne doar s-o lași să de odihnească câteva ore (între patru și 24 de ore) pentru ca ceara să se așeze cum trebuie în vas, iar apoi să te bucuri de mireasma ei în timp ce faci o baie, te cuibărești în fotoliu și citești sau lucrezi.

    Tips&tricks despre despre îngrijirea lumânărilor de la Andra Petcu:

    • Pentru o ardere curată, fitilul trebuie scurtat de fiecare dată la cinci milimetri mm. Dacă observi că flacăra pâlpâie și iese fum, stinge lumânarea, asigură-te că nu sunt curenți de aer care să o deranjeze, scurtează fitilul și aprinde-o din nou. Poți scurta fitilul cu degetele ori cu o foarfecă specială.
    • Dacă treci des pe lângă lumânare, se poate întâmpla ca fitilul să se aplece într-o parte, iar pe partea opusă să rămână ceară netopită. Poți îndrepta fitilul cu o coadă de lingură sau cu orice element metalic.
    • Pentru a prelungi cât mai mult viața lumânării tale, stinge-o de fiecare dată când ceara topită ajunge la marginile recipientului. Așteaptă să se întărească, apoi aprinde-o din nou. Ea va emana parfum și cât timp flacăra este stinsă.
    • Dacă vasul lumânării are capac, o poți stinge cu capacul, iar dacă nu, cu ajutorul unei farfuriuțe. Când nu mai are oxigen, flacăra nu mai arde. Nu este recomand să sufli în ea, deoarece fiind lichidă, ceara poate stropi pereții.

    Foto: Ștefania Gache

    Subscribe
    Notify of
    guest
    1 Comment
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments
    homearoma
    2 months ago

    Realizarea lumanarilor parfumate din ceara de soia poate parea la inceput complicata dar cu puțina rabdare si mai ales practica, poate devini o activitate placuta. 
    Ceara de soia ofera o arsura curata ce elibereaza arome subtile, creand o atmosfera relaxanta in interiorul incaperii unde sunt folosite. 
    Procesul de realizare implica topirea si amestecul cearii, apoi adaugarea parfumului si la final turnarea in forme. 
    Alegerea esențelor si tehnica conteaza. 
    Cu ghiduri online si materiale usor de procurat, producerea lumanarilor parfumate din ceara de soia la tine acasa poate deveni o activitate placuta si creativa. 

    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    DIY: cum să faci o lumânare parfumată la tine acasă în doar 4 pași