10 idei de decorare a pereților din living, dacă te-ai plictisit de tapet sau gallery walls
publicat pe 28 sept. 2021Deși încă ne mai place – și încă se mai poartă – ideea de gallery wall, parcă altfel ne entuziasmăm când vedem o idee nouă, ceva ce n-am văzut deja în zeci de amenajări. Așa că am selectat câteva idei de decorare pentru un perete din living care are nevoie disperată de o reîmprospătare. Și da, îți dăm voie să le furi.
Oricât de multe variante de tapet sunt pe piață, oricât de multe culori de vopsea, oricât de multe texturi disponibile la rafturile de tencuieli decorative, se întâmplă uneori să vrei altceva. Poate ceva mai creativ, poate mai elegant, poate chiar ceva puțin ciudat. Ceva ca în exemplele de mai jos.
1. Ancadramente care dau un aer classy amenajării
Livingul acestui apartament din București are 39 metri pătrați, deci oferă un spațiu generos. Ca să nu obțină la final o încăpere ce dă senzația de gol și prea mare, arhitectul Sergiu Călifar și echipa Pure-Mess Design au gândit un concept de amenajare fusion și au venit cu mai multe idei de amenajare pentru acel perete din living lung și, inițial, gol. În zona din dreptul canapelei au montat ancadramente care dau un aer classy încăperii, iar înspre zona de dining, la fereastră, l-au acoperit cu o bibliotecă înaltă din tavan până în podea.
2. Un tablou supradimensionat, pus în valoare prin lumini de accent
Arhitecta de interior Denisa Anton le-a propus un concept inspirat din designul parisian proprietarilor acestui apartament din București. Aceștia au știut de la început că își doresc o amenajare sofisticată, așa că au mers pe mâna ei. Așa că tot spațiul e lipsit de artificii moderne de decor, ori finisaje inovatoare. În schimb, Denisa s-a jucat cu vechile idei de decorare: un perete din living servește drept galerie pentru un tablou supradimensionat realizat de un artist român. Ca să-l pună în valoare, arhitecta a montat deasupra lui și două corpuri de iluminat.
3. O oglindă cât toată înălțimea camerei, care dă senzația de continuitate
Deși spațiul nu era neapărat o problemă în acest apartament cu trei camere și 128 metri pătrați din București, designerul de interior Hamid Nicola Katrib a vrut să se joace puțin cu percepția dimensiunii lui. Așa că, în loc de tablouri, pe peretele cu canapeaua din living a adus o oglindă cât toată înălțimea camerei. Datorită ramei, aceasta dă iluzia că ar fi de fapt o arcadă decorativă care dă într-o altă încăpere, căci se reflectă în ea zona de bucătărie open space și dining.
4. Panouri din plasă cu ramă metalică
Arhitectele Jooca Studio au integrat peste tot în acest apartament elemente metalice, specifice stilului industrial. Au făcut asta pentru a păstra continuitatea în stilul modern, dar și pentru a da un aer tineresc spațiului, ai cărui proprietari sunt la prima lor locuință și au dorit o amenajare care să-i reprezinte. Așa că au primit mână liberă, iar așa au ajuns să aplice una dintre cele mai rare idei de decorare pentru un perete, în living: panouri din plasă cu ramă metalică. Ele sunt piesele-cheie ale open space-ului, căci se găsesc și în bucătărie, unde maschează țevile și aerisirea hotei.
5. Rame de tablou goale, vopsite în ton cu peretele
Când nu găsești un tablou care să îți placă 100%, ce poți să faci este să lași ramele goale. Cel puțin asta a făcut designerul Cristian Pătrașcu în livingul acestui apartament din zona Gorjului, București. Pe peretele lateral zonei de lounge, Cristian a montat trei rame mari, goale, pe care le-a vopsit în ton cu peretele, acoperit numai pe un sfert cu gri.
6. Riflaje de lemn montate pe un fundal gri închis
Ca să poată închiria în regim hotelier acest apartament cu două camere din Oradea, proprietarul a colaborat cu arhitectul Dorin I. Lungu de la AIDO Studio Design pentru amenajarea lui. Care a reușit să-l scoată în evidență prin decorul care creează o experiență altfel decât acasă. În living, a vopsit în gri închis tot peretele în dreptul căreia este așezată canapeaua, iar ca să „încălzeazcă” vizual amenajarea, a montat riflaje de lemn natur. Ele nu sunt instalate de la înălțimea podelei, ci puțin mai sus, ceea ce pare că dă și mai multă înălțime camerei. Peste ele a montat și trei tablouri cu hărți ale unor capitale europene.
7. Hartă printată supradimensionată
Ca să integreze armonios pasiunile proprietarilor în amenajarea apartamentului lor din București, echipa Miso Architects a venit cu noi idei de decorare pentru un perete din living. Pe lângă riflajele din spatele televizorului, au creat pe comandă o hartă printată supradimensionată a orașului Buenos Aires, unde s-au cunoscut cei doi.
8. Placare integrală cu MDF furniruit
Proprietarii acestei case au amenajat-o inițial după propriile schițe, însă după trei ani au simțit nevoia de ceva mai mult. Așa că au lucrat cu arhitectele Alexandra Coman și Lavinia Popescu de la Artizone să dea casei acel „je ne sais quoi” pe care și-l doreau. Iar livingul e exemplul perfect: un întreg perete este placat cu MDF furniruit cu lemn natural de nuc, bățuit cu lac mat pe bază de apă. Plăcile de MDF sunt încadrate pe-o parte și pe alta cu benzi LED, care creează un joc plăcut de lumini seara și adaugă profunzime peretelui.
9. Buline din MDF vopsit
Canapeaua e de la Somproduct, albastră, extensibilă, cu perne asortate de la Jysk.
Corpul de birou, comoda TV și barul sunt trei elemente suprapuse, făcute pe comandă, toate cu spații de depozitare de înălțimi diferite.
Peretele cu canapeaua din living e alb, cu dungi albastre peste care au lipit cercuri din MDF vopsit în diferite tonuri de albastru.
Unele idei de decorare pentru perete în living pot avea și un rol funcțional. De exemplu, aceste buline din MDF vopsit pe care echipa Pibo Projects le-a montat într-un apartament din Cluj-Napoca nu doar că dau dinamică amenajării, dar se presupune că atrag energie pozitivă. Proprietara și-a dorit ca arhitecții să aplice principiile Feng-Shui în conceptul de design interior, iar conform acestei ideologii, cercul este un simbol al perfecțiunii.
10. Profile decorative iluminate din tavan
În spatele acestei amenajări moderne a unui apartament din Călărași au fost arhitectele Roxana Jipa și Silvia Olteanu de la Lime Studio. Au recurs la idei simple de decorare ca să dea textură unui perete din living: profile decorative canelate, pe care le-au iluminat de la nivelul tavanului, ca să le pună în evidență. Artificiul de design a animat astfel decorul, fără să-l încarce cu prea multe tablouri, rafturi sau diverse decorațiuni.
Foto principală: amenajare a designerului de interior Hamid Nicola Katrib
-
LIFE
Ce semnificație are bufnița în Feng Shui. Unde se pune această amuletă în locuință
Locul în care o pui în casă poate stimula și mai mult puterile amuletei.
-
LIFE
Ce semnificație are elefantul cu trompa în jos. E bine sau nu să ai acest simbol în casa ta?
Prezența lui în casă chiar poate canaliza energiile pozitive.
-
Case
Un cuplu de români și-a amenajat casa de lângă Londra cu mobilier gândit și construit pe cont propriu
Linii clasice și inspirație farmhouse.