Cu puțină creativitate și planificare atentă, poți face din câțiva metri pătrați aparent înghesuiți un spațiu de locuit aerisit. Inspirația ți-o aducem noi – iată șapte idei pentru o amenajare de garsonieră din care să „furi” câte idei vrei.
De la spații de 25 metri pătrați, la unele doar un pic mai mari, de maximum 43, îți prezentăm mai jos șapte amenajări de garsoniere în care au încăput toate cele necesare. Și nu ne referim la piese de mobilă neapărat, ci la activitățile zilnice: dormit, gătit, mâncat, citit și, în general, trăit.
1. Amenajare garsonieră: multifuncționalitate în 25 metri pătrați
Multora le e greu să-și închipuie cum ar putea să trăiască în doar 25 metri pătrați, însă echipa Ochișoru a reușit să facă din această garsonieră din București un spațiu multifuncțional. În trei luni, cu un buget de 18.000 euro, pereții au fost îndreptați, finisajele refăcute, iar baia și bucătăria au făcut rocadă.
După renovare, în camera de zi au intrat și un birou, și un bar, și un spațiu de depozitare generos, iar noaptea, devine dormitor. Cu atâtea funcționalități în atât de puțini metri pătrați, e una dintre cele mai spectaculoase amenajări de garsoniere despre care am scris pe Lovedeco.
Garsoniera măsoară 25 de metri pătraţi cu tot cu balconul transformat în bar
Acum, baia este în locul fostei bucătării
Pe lângă multifuncționalitate, echipa Ochișoru a adus și elemente interesante de design, care fac spațiul cozy pentru cei ce locuiesc în el. De exemplu, tapetul cu motive vegetale, ce dă impresia unei jungle urbane și aduce o pată de culoare în amenajare.
2. Amenajare garsonieră de 32 metri pătrați
O altă garsonieră multifuncțională și renovată cu un buget asemănător, de 20.000 euro, este cea a Nicoletei, o cititoare care ne-a trimis fotografii din locuința ei din Brașov. Spațiul de 32 metri pătrați a devenit „acasă” pentru ea și partenerul ei după o muncă de renovare de trei luni și ajutor de la designerul Bogdan Sebastian Socol.
În cameră, tonurile au fost alese astfel încât să se completeze reciproc
Observați că același tip de spoturi sunt prin toată casa?
Cele două uși de sticlă luminează și mai mult camera.
Roșul contrastează cu albul, tonurile de gri și lemnul din cameră, astfel că focusul este pe canapea.
Balconul este deschis și convertit în loc de luat masa și colț pentru relaxare și lucru.
Bun gust și funcționalitate în baie
Frumusețea stă în detalii, nu-i așa?
Rezultatul a fost unul cu multe pete de culoare și o „invazie” de lumină naturală, pentru care a fost nevoie de uși de sticlă. Holul găzduiește acum un dressing construit și compartimentat astfel încât să deservească întreaga locuință. În camera de zi se desfășoară activitățile principale ale proprietarilor atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte: canapeaua roșie e extensibilă iar balconul e deschis și servește ca zonă de luat masa și colț de citit.
O super idee pentru a maximiza un spațiu mic cum e holul
Albul predomină în bucătărie pentru a da impresia de spațiu și luminozitate
O mică oază de relaxare și inspirație în balcon
Bucătăria e predominant albă, însă monotonia e „spartă” de nuanța verzuie a dulapurilor suspendate. Albul e predominant și în baie, unde contrastează cu maroniul-roșcat al faianței.
3. O garsonieră cochetă de 40 metri pătrați
Cristina Frei, ilustratoare de profesie, a găsit o mulțime de soluții pentru garsoniera de 40 metri pătrați în care locuiește cu chirie în Cluj. A amenajat-o în stil boho, combinat cu influențe vintage și rustice, cu multe nuanțe naturale, pământii.
Cristina a salvat dulapul pe care proprietarul voia să-l arunce.
Și l-a recondiționat.
A procedat la fel și cu acesta.
Le-a șmirgheluit și vopsit pe amândouă.
Când s-a mutat acolo, mobila veche era scoasă în curte pentru a fi aruncată la gunoi. Cristina l-a rugat pe proprietar să o lase să se ocupe de ea și a recondiționat o parte din piesele de mobilier, în special pe cele din bucătărie.
Cristina nu s-a gândit la un stil anume atunci când a amenajat.
Cele două birouri din casă sunt singurele piese de mobilier pe care le-au cumpărat.
Plantele fac parte din acasă pentru Cristina.
Biroul cu plante este colțul preferat al Cristinei.
În rest, creativitatea i-a fost de mare ajutor. A transformat un pervaz în etajeră pentru flori și a făcut pat dintr-o saltea și șase paleți. Apoi a personalizat spațiul cu o mulțime de plante și decorațiuni pe gustul ei.
4. Amanajare garsonieră cu multe plante
Ana Constantinescu a reușit una dintre cele mai verzi amenajări de garsoniere duble, căci locuința ei e casă pentru 80 de plante. Tocmai pentru că au încăput atât de multe ghivece, a păstrat decorațiunile la minimum, ca să nu încarce vizual spațiul.
Albul e culoarea dominantă, iar mobilierul este cât mai puțin și cât mai practic: o nișă în perete, cu ușă glisantă, care îi este dulap, un birou care se extinde în masă de dining și o etajeră Ikea care desparte livingul de dormitor.
5. Amenajare garsonieră: din 43 metri pătrați au făcut două camere
O amenajare în stil scandinav cu elemente atipice unei case
Texturile diferite distrag atenţia de la dimensiunea redusă a livingului
A spart balconul original, l-a incorporat în cameră și l-a transformat în zonă de dining
Dulapurile bicolore fără mânere şi electrocasnicele incorporabile eficientizează spaţiul mic
Arhitecta Irina Radu de la iDecorate a acceptat provocarea de a transforma o garsonieră într-un apartament cu două camere. În 43 metri pătrați, a reușit să integreze un living și un dormitor separate. O mișcare importantă a fost să mute bucătăria în locul holului. Pentru ca totul să fie funcțional, a folosit mobilier fără mânere, a ales doar electrocasnice incorporabile, iar lângă frigider a montat un corp de dulap în care se regăsesc un cuier și un pantofar.
Dormitorul a fost amenajat în locul fostei bucătării, doar cu strictul necesar în ceea ce privește mobilierul. Toată locuința are un aer scandinav, foarte cozy, cu câteva pete de culoare și desene grafice la nivelul mobilei.
6. 40 metri pătrați renovați în timp record
Andra Marinescu, arhitectă și fondatoarea Paradigma Studio, locuiește într-un apartament cu o cameră de 40 metri pătrați. S-a mutat în el la mai puțin de o lună după ce l-a cumpărat, chiar dacă în primele două nopți a trebuit să doarmă pe jos, pe saltea.
Cu un buget de 10.000 euro, a renovat și baia, de trei metri pătrați, și bucătăria, și camera, cu soluții smart astfel încât să nu-i lipsească nimic. A scos cada din baie și a făcut un duș walk-in, care dă senzația de spațiu mai mare și mai puțin înghesuit. În camera de zi, pe care a ales să o amenajeze strict ca dormitor, a adus un pat încăpător și, în spatele lui, un dulap generos pe tot peretele.
7. Garsonieră dublă amenajată cu living și dormitor separate
O garsonieră dublă din zona Ozana, amenajată cu living și dormitor
Ușile pliante sunt perfecte pentru a delimita spațiul într-o garsonieră dublă
Cuibul Dorului de sus
Cuibul Dorului – așa își numește Diana Duca locuința, pe care a amenajat-o cu multe idei creative după ce a absolvit câteva cursuri de design interior. Când a cumpărat-o, era o garsonieră dublă de 50 metri pătrați. După o planificare atentă, Diana și-a dat seama că poate separa complet zona de dormitor de cea de living, cu un compromis care a devenit, ulterior, avantaj. Separat de restul spațiului, dormitorul a rămas fără ferestre, însă asta îi asigură acum multă intimitate Dianei.
În dormitor se adună căldura și devine cel mai cozy loc din casă
Usa metalica din Cuibul Dorului
Și bucătăria a „suferit” câteva modificări. Diana a extins-o prin eliminarea geamului dintre ea și balcon, și închiderea balconului rămas.
Foto principală: Alex Boghian
-
PROIECTE DE AMENAJARE
Garsonieră de 29 metri pătrați, amenajată simplu și eficient cu 8000 euro
-
Garsoniere
8 dintre cele mai spectaculoase transformări: garsoniere amenajate ca apartamente cu două camere
-
Garsoniere
Un studio cu dormitor plutitor și influențe japandi, amenajat în doar o lună și jumătate
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Ce pericole pentru sănătate prezintă gândacii de canalizare și cum poți scăpa de ei
Curățenia temeinică e sfântă și la fel și sigilarea crăpăturilor și găurilor.
-
Grădină
Cele mai frumoase flori de toamnă pentru casa și grădina ta
Nimic nu se compară cu o grădină plină de flori în pesajul de toamnă.
-
DESIGN INTERIOR
Cum alegi culorile potrivite pentru dormitor, în funcție de spațiul disponibil. Combinații ideale de nuanțe
Culorile potrivite influențează felul în care percepi camera.