Before&after: garsonieră de 25 de metri pătraţi din București, renovată cu 18 000 de euro
publicat pe 11 iun. 2020În doar trei luni, această garsonieră de 25 de metri pătrați din București, aflată într-un bloc din anii ‘80, a fost transformată complet. Pereţii au fost îndreptaţi, finisajele refăcute, baia și bucătăria au făcut rocadă, iar încăperea a primit un plafon fals, care ascunde sistemul de ţevi.
Când creativitatea e la cote maxime, lipsa metrilor pătrați mic nu reprezintă o problemă pentru specialiștii în design interior, ci o provocare. Întregul proces de renovare și amenajare poartă semnătura echipei Ochişoru.
Chiar dacă spaţiul era redus, regândirea planului de compartimentare şi implementarea decorului au durat trei luni. ”Toți pereții erau strâmbi, crăpați, deteriorați. În multe cazuri a trebuit să-i întărim pe lângă îndreptat şi reparații”, povesteşte Mădălina Georgescu, consultant în design interior în echipa Ochişoru.
Amenajare garsonieră multifuncțională
Garsoniera măsoară 25 de metri pătraţi cu tot cu balcon, dar echipa de amenajare a reuşit să includă în camera de zi nu doar elementele unui living ambiental, care noaptea devine dormitor, dar şi un spaţiu de depozitare generos şi chiar o zonă de birou.
Cel mai remarcabil aspect al livingului este, însă, tapetul cu motiv vegetal, ce dă impresia unei jungle urbane. “Prin tapetul Jungle, am vrut să creăm senzația unei mici jungle urbane suspendate în inima orașului – o grădină posibilă, reflectată încă de la intrare în oglinda de pe hol”, povesteşte Mădălina. Pata de culoare este temperată de tonurile neutre din jurul său: canapeaua cu tapiţerie gri şi nuanţele natur de lemn, vizibile mai ales în zona de depozitare şi în cea de lucru.
Bucătăria se apropie de dimensiunea unei chicinete şi continuă designul minimalist al spaţiilor de depozitare din lemn. Accesoriile accentuează atmosfera caldă şi-i dau un aer jucăuş, ce sfidează dimensiunea redusă a garsonierei.
Partea interesantă este că locul bucătăriei nu a fost întotdeauna acolo. “Clienţii au dorit să facem rocada între baie și bucătărie și să deschidem bucătăria spre cameră, astfel încât să dăm senzația unui spațiu mai amplu la intrarea în casă”, descrie Mădălina.
Baia cu finisaje gri, minimaliste, a fost mutată în locul bucătăriei pentru a pune mai mult în valoare spaţiul garsonierei. Acum aceasta are un aspect modern, în care contrastul dintre gri şi obiectele sanitare albe creează un ambient liniștitor, care nu oboseşte privirea.
Elementul ludic este suportul din material textil de lângă lavoar, ce seamănă cu un Advent Calendar. Duşul cu rigolă în locul căzii de plastic se aliniază designului premium al băii. Această încăpere include şi un element DIY. “Oglinda retractabilă din baie, ce intră în perete, a fost creată de noi pentru a putea deschide geamul, dar și pentru a putea admira în voie apusul. Din baie se vede cel mai frumos”, spune Mădălina.
Transformare completă cu 18 000 de euro
Bugetul acestei amenajări a fost de 18 000 euro şi a fost investit în principal în lucrările funcţionale, care asigure un flux cât mai uşor pentru proprietari.
Majoritatea pieselor de mobilier din garsonieră au fost realizate la comandă, mai puţin canapeaua extensibilă Karup, fotoliul pliabil de la Mobexpert, care se strânge foarte repede și se depozitează, lampadarul-proiector de la Exotique şi accesoriile decorative (puține la număr) de la Combic.ro.
“Singurul răsfăț au fost întrerupătoarele touch, Livolo. În rest, am avut grijă, cu toate alegerile, să nu depășim bugetul”, explică Mădălina.
Tips&tricks de la echipa Ochișoru
- Nu subestima niciodată spaţiile mici. “Inițial credeam că va fi mai ușor și vom fi gata mai repede. Însă toate instalațiile care au trebuit mutate/modificate/refăcute complet, reparațiile + îndreptarea și întărirea pereților, schimbarea tocăriei pe balcon și amenajarea acestuia în completarea camerei au dus la trei luni pe șantier”, povesteşte Mădălina.
- Alege un protagonist estetic şi scoate spaţiul din anonimat.
- Nu ezita să faci schimbări de structură sau funcţionalitate, dacă bugetul îţi permite, în ideea de a îmbunătăţi aspectul practic al casei.
Când ai spaţii mici şi idei mari, provocarea se încheie întotdeauna cu bine. Asigură-te doar că planul e bine definit încă de la început, dar lasă loc de neprevăzut.
Foto: Alex Boghian
Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de cei de la echipa Ochişoru. Dacă ești și tu arhitect sau designer de interior și ai amenajat o locuință care poate fi o inspirație pentru ceilalți, dă-ne de știre! Trimite-ne un mail la [email protected] și spune povestea acelei case!
-
Before&After
Before&After: a transformat radical un apartament de 45 metri pătrați din Ploiești, moștenit de la bunici
-
Spații neconvenționale
O locatară din București a amenajat din banii proprii o bibliotecă în scara blocului unde locuiește
-
Garsoniere
Cum a amenajat un arhitect garsoniera de 32 metri pătrați a părinților lui
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Ce pericole pentru sănătate prezintă gândacii de canalizare și cum poți scăpa de ei
Curățenia temeinică e sfântă și la fel și sigilarea crăpăturilor și găurilor.
-
Grădină
Cele mai frumoase flori de toamnă pentru casa și grădina ta
Nimic nu se compară cu o grădină plină de flori în pesajul de toamnă.
-
DESIGN INTERIOR
Cum alegi culorile potrivite pentru dormitor, în funcție de spațiul disponibil. Combinații ideale de nuanțe
Culorile potrivite influențează felul în care percepi camera.
buna – blatul de sub chiuveta de la baie de unde a fost? caut si eu si caut degeaba nu gasesc :)) mersi! foarte fain in rest!
incredibil o garsoniera care nu valoreaza mai mult de 25000 euro a ajuns sa fie 50000 cu toate aceste investitii , dar cn are bani sa isi amenajeze cu 18000 25 m2 oare nu are sa 75000 sa isi ia ceva mai spatios si sa il si amenajeze??
Va rog, imi puteti spune ce model e usa de intrare? Multumesc.
Astia s-au chinuit la 6 pereti 3 luni ? Unii construiesc o casa de la 0 in timpul asta. Iar 18.000 de euro pentru 6 pereti si 3 bucati de mobilier este enorm. Bravo firmei care a gasit asa client !!
Dar cum ai pus wc in vechea bucatarie? Ai canalizare separata? Si nu pute? Intreb…nu dau cu paru. Si 18000 euro? Mai cumparai o camera la fel cu banii astia. Prea scump pt asa spatiu…Da poate nu au muncit pt acesti bani…din spaga is facuti? Norocosilor
Absolut superb! Felicitari!
Pentru cei care spun că 18000 de eur e mult pt 6 pereți înseamnă că nu ați renovat niciodată să știți prețurile. O alta problema de care nu țineți cont este pur și simplu faptul că spatiile mici au fost mereu dificile. Că la masinile mici. La mini cooper dacă ți se strică o piesă desfaci juma de mașină sa o repari așa și în renovări, plus că atunci când faci totul la comanda este mult mai scump. Nu zic că suma nu e mare dar eu am renovat în nov 2019 un apartament de 3 camere și banii ăștia… Read more »