
9 lucruri pe care nu ar trebui să le depozitezi niciodată sub chiuvetă
Din lipsă de spații de depozitare sau pur și simplu fără să știm că nu e ok, depozităm multe lucruri sub chiuvetă, care de fapt n-ar trebui puse niciodată acolo. Pentru că e un spațiu umed, lipsit de ventilație și cu o temperatură mai ridicată, mai ales când curge apa fierbinte la robinet.
Adevărul e că toți avem tendința să punem în dulapul de sub chiuvetă tot felul de obiecte fără să ne gândim înainte dacă este sau nu în regulă. Dar ne vom gândi de două ori de acum înainte după ce am aflat de la Ideal Home că următoarele nouă lucruri nu ar trebui depozitate niciodată sub chiuvetă.
1. Prosoapele de hârtie

Sub chiuvetă este una dintre zonele cele mai predispuse la umezeală. Deci nu este un loc bun pentru depozitarea prosoapelor de hârtie. Același lucru se aplică și pentru alte produse din hârtie și carton. Umezeala de sub chiuvetă le va degrada rapid. Depozitează-le mai degrabă în dulapurile de sus.
2. Electrocasnice mici

Circuitele electrice ale electrocasnicelor se degradează în contact cu prea multă umezeală, așa că nu e deloc surprinzător că nu este în regulă să depozitezi electrocasnicele sub chiuvetă. Dacă ai o bucătărie mică, îți recomandăm să-ți optimizezi spațiul cu trucuri de depozitare și să-ți protejezi electrocasnicele.
3. Substanțele chimice puternice

Poate părea contraintuitiv, mai ales că majoritatea dintre noi fix sub chiuvetă ținem detartrantul, clorul și detergenții puternici. Cu toate astea, nu este un loc ideal, mai ales dacă ai animale de companie sau copii. Este un loc ușor de accesat, iar cei mici și animăluțele pot ajunge cu ușurință la aceste produse, care sunt extrem de toxice dacă sunt ingerate. Depozitează-le mai bine într-un dulap superior sau în baie.
4. Mâncarea pentru animalele de companie

Deși poate părea la îndemână să depozitezi mâncarea pentru animalele de companie sub chiuvetă, poate fi periculos. Din cauza umezelei crescute, mâncarea se poate strica și mucegăi rapid. Păstrează întotdeauna mâncarea blănoșilor în dulapuri ferite de umezeală și căldură. Îți recomandăm, mai ales dacă le cumperi mâncare vărsată, să o depozitezi în recipiente care se închid ermetic.
De asemenea, nici sacul cu nisip al pisicii nu trebuie să stea sub chiuvetă, fiindcă se va degrada de la umezeală și nu va mai fi eficient.
5. Periuța de dinți

Nu ne gândim că sunt persoane care îți țin periuța de dinți sub chiuvetă, dar explicăm de ce nu este indicat să faci asta. Fiindcă îți uzi mereu periuța înainte și după folosire, perii acesteia rămân mereu uzi. Să depozitezi periuța udă într-un spațiu întunecat și neventilat poate duce la formarea mucegaiului, care uneori poate trece neobservat.
Fiindcă mucegaiul nu este întotdeauna foarte vizibil, poți ajunge să te speli pe dinți cu o periuță plină de bacterii care îți dăunează dinților și sănătății generale. Există o mulțime de soluții de depozitare pentru băi care te vor ajuta să-ți organizezi spațiul.
6. Orice ud sau umed

Din același motiv explicat anterior, nu depozita nimic umed sau ud sub chiuvetă. Asta include prosoape, dischete demachiante reutilizabile sau covorașe pentru baie.
7. Alimente pentru cămară

Știm că nu toată lumea are o cămară sau un dulap dedicat pentru alimente conservate sau greu perisabile, mai ales dacă au o bucătărie mică. E lesne de înțeles dacă ajungi să depozitezi și alimente neperisabile sub chiuvetă. Dar de fapt, nu este o opțiune utilă fiindcă acestea se strică rapid când intră în contact cu apa și umezeala.
8. Nu pune becurile sub chiuvetă

Evită să depozitezi sub chiuvetă orice e realizat din sticlă, mai ales obiecte fragile, precum becurile, care se pot sparge foarte ușor. Există, de asemenea, riscul de formare a condensului în interiorul becului din cauza căldurii generate de țevile care pot trece prin acel spațiu.
9. Lucruri inflamabile

Orice care conține alcool sau alte ingrediente inflamabile (asta ar putea include și produsele de curățenie) ar fi mai bine să fie depozitate altundeva. Asta fiindcă pot reprezenta pericol de incendiu dacă intră în contact cu o sursă de căldură (de exemplu de la țevile încinse). În categoria asta intră și bateriile, nu e deloc indicat ca acestea să intre în contact cu apa.
Așa că, data viitoare când te gândești să arunci ceva sub chiuvetă ca metodă rapidă de depozitare, asigură-te că nu este vorba despre aceste obiecte.
-
DESIGN INTERIOR
Câteva moduri super ingenioase să-ți depozitezi gențile și poșetele la vedere, când nu ai un dressing spațios
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
15 trucuri care te vor ajuta să-ți păstrezi dulapul de așternuturi și prosoape mereu organizat
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
20 de soluții de depozitare pentru baie, ca să faci loc pentru orice ai nevoie
-
LIFE
Vacanța din țară: 5 pensiuni inedite și autentice din Bucovina, unde te poți bucura de mâncare tradițională delicioasă
O vacanță reușită = o experiență culinară pe măsură.
-
LIFE
Hotspots: 5 localuri din Piatra Neamț cărora merită să le treci pragul și unde mănânci bine
Nicio aventură fără mâncare bună.
-
Apartamente cu 2 camere
Before&after într-un apartament cu două camere: au dărâmat pereții și au reconfigurat total spațiul
Au plecat de la un buget de 20.000 euro, iar la final au ajuns la 35.000 euro.