Cum să amenajezi cămara încât să profiți cât mai mult de spațiu și să conservi alimentele pentru cât mai mult timp
publicat pe 08 dec. 2022Așa cum dragostea trece prin stomac, conform celebrului aforism, iată că nici dormitorul nu ar fi inima casei, cum ar crede unii. Nucleul cu energie și atracții este în spațiul folosit, iubit, căutat în fiecare zi și fără excepții de toți din familie. Inima casei este bucătăria. Și așa cum știm din anatomie, că inima are mai multe camere, în casa noastră, are sigur două. Cel puțin două. Cămara în care depozităm bunătățile pentru iarnă, ingredientele pentru mesele bogate, rapide, sau în stilul adorat slow cook este musai să fie organizată potrivit.
Cămara este acel spațiu de depozitare dedicat alimentelor, borcanelor, ingredientelor cu termen de valabilitate mare și care nu necesită păstrarea la frigider. Și ce ne mai plac produsele făcute în casă. Borcanele colorate, pastele apetisante, punguțele cu mirodenii, ori cutiile cu tot felul de rădăcinoase sau plante pentru ceaiuri, poate culese de noi, care să ne bucure serile de iarnă.
Organizare cămară: cum o amenajezi
- Indiferent de dimensiunea spațiului, ar fi bine să existe o fereastră pentru aerisire, sau o ventilație.
- Temperatura din cămară ar trebui să fie menținută între 4°C și 10°C. Dar în funcție de produsele depozitate, nu e regulă bătută-n piatră. Ori poate cămara ta e chiar în casă… și poți regla temperatura mai greu
- Cămara trebuie ferită de mucegai sau igrasie, iar pentru asta putem acorda atenție deosebită pereților. Vopseaua lavabila folosită trebuie să conțină ioni de argint, care acționează ca agenți împotriva microbilor. Gradul de lavabilitate este, de asemenea, foarte important în alegerea unei vopsele. Cu cât este mai rezistentă la spălare, vopseaua lavabilă este mai indicată pentru amenajarea spațiului în care depozitezi mâncarea. Dar despre vopseaua lavabilă, în alt material.
Cum depozitezi alimentele
În funcție de ce alegi să depozitezi, poți opta pentru materiale diferite, atunci când te referi la cabinete sau etajere, cum ar fi lemn, metal, sau chiar gips carton. Rafturile ar fi bine să fie aerisite, depărtate suficient, la distanțe diferite, ca toate recipientele de diferite mărimi să își găsească loc, și organizate pe verticală, atât cât permite încăperea, pentru o utilizare eficienta a întregului spațiu.
- Ca să nu pierzi niciun pic de spațiu, designerii oferă o gamă largă de idei pentru rafturi de colț, de exemplu.
- Dacă ai spațiu și ești nostalgic la gândul beciului bunicilor sau la amintirea acelei afumători tradiționale unde se agățau cârnații și specialitățile la maturat, poți folosi și tu cârlige pentru a usca ceapa, de exemplu. Sau pentru legăturile de ardei iuți sau alte legume care se pot lăsa la deshidratat.
- Să nu confundăm cămara cu debaraua, sau cu boxa în care ținem detergenții. Acestea din urma, ar fi trebui depozitate în dulapuri cu uși, în zonă diferită spațiului pentru alimente.
În ce recipiente depozitezi alimentele în cămară
Pentru ca o cămară să poată fi numită ”loc ordonat și organizat”, cel mai bine ar fi să vezi toate produsele pe care le ai, deci recipientele transparente sau borcanele de sticla sunt de preferat.
Corect ar fi să aruncăm ambalajul cu care au fost împachetate alimentele în magazine, atunci când le-am cumpărat, și să le mutăm în recipiente curate, noi, cu închidere ermertică. Apoi, ne putem distra cu o aplicație haioasă de design și să ne facem propriile etichete, direct pe telefon.
Condimentele uscate se păstrează în pungi de hârtie, sau din bumbac, pe care le putem confecționa chiar noi.
Cartofii, ceapa și restul legumelor se depozitează în coșuri de răchita, și cât mai departe de sursa de lumină, pentru a evita încolțirea lor timpurie.
Care gospodină are nevoie de ajutor când trebuie să își ia borcane din cămară? Un spațiu correct utilat are deja ca ”ucenic” un scaun sau o scară mică, de două- trei trepte, pentru a ajunge la rafturile de sus.
Unde poți improviza o cămară
În cazul celor care locuiesc în apartament, problema spațiului de depozitare este mare. Locul trebuie exploatat la maximum și dulapurile să fie cât mai bine organizate. Dar ce ai zice de un dulap dedicat doar borcanelor și care să mascheze întreaga cămară? Poți, chiar, să pui rafturi pe interiorul ușilor. Așa, folosești la maximum tot spațiul oferit de cabinet.
O altă soluție sunt rafturile pe șină. Cu astfel de sertare înguste, pe șină, poți salva spațiul nefolosit dintre mobilier și frigider, sau dintre perete și cuptor, de exemplu. Iar ”cămara” va fi la o palmă distanță.
Conservarea alimentelor a făcut parte din aproape orice cultură de-a lungul istoriei. Metodele de conservare a alimentelor sunt folosite pentru a încetini aceste procesele de deteriorare sau, în unele cazuri, pentru a le împiedica să aibă loc. Să aruncăm o privire asupra diferitelor metode utilizate pentru conservarea alimentelor acasă astăzi.
Conservarea
Conservarea reprezintă aplicarea căldurii pe alimente în recipiente și menținerea unei etanșări sub vid în timpul depozitării. Scopul este de a avea alimente umede ambalate care pot fi depozitate pentru o perioadă mai lungă de timp la temperatura camerei, fără a fi nevoie de refrigerare sau congelare.
Fără să devii un maniac al ordinii și organizării, poți să te inspiri din câteva cămări, care nu sunt doar utile, dar și aspectoase, și te invită la creații diverse și fără egal în bucătărie. Căci în inima casei se creează cele mai frumoase amintiri. Borcanele ar putea fi etichetate după conținut și grupate ca atare, după sortiment, pe culori, gusturi, sau ingrediente. Și mai pot fi etichetate după ani, și așezate în ordinea în care ai în plan să le consumi. Nu uita, alimentele conservate prin fierbere și menținere în vid pot avea termen de valabilitate câțiva ani, în cazul în care sunt depozitate corect.
Congelarea
Congelarea folosește temperaturi foarte scăzute pentru a opri activitatea microbiană în timpul depozitării. În plus față de temperatura rece care afectează activitatea microbiană, apa din alimente este transformată în gheață și nu este disponibilă pentru utilizarea de către microorganisme în activitățile lor metabolice.
Congelarea nu ucide majoritatea microorganismelor din alimente, ci le pune într-o stare de suspendare a creșterii și activității.
Rar vedem lăzi frigorifice în cămară, dar dacă există spațiu suficient, de ce nu? Salata de vinete va fi regina iernii, dacă nu cumva roșul puternic al ardeilor copți va câștiga teren în lista preferințelor.
Deshidratarea
Deshidratarea alimentelor presupune îndepărtarea apei pentru a reduce procesele de alterare. Bacteriile pot supraviețui deshidratării alimentelor proaspete, dar fără suficientă apă disponibilă în timpul depozitării, nu se pot înmulți. Unele chiar vor muri chiar în aceaste condiții.
Când alimentele sunt rehidratate, microorganismele își pot recupera și își pot relua creșterea, dacă nu sunt utilizate controlul temperaturii și practicile sanitare de manipulare a alimentelor. Provocarea menținerii unei producții sigure de alimente uscate este de a respecta temperaturile de uscare recomandate și fluxul de aer, astfel încât alimentele să nu rămână prea mult în zona de pericol de temperatură în timp ce se usucă.
Aici, revenim la inspirația dată de bunici cu cârlige, sau chiar sfoară, pe care să lăsăm la uscat ciuperci de pădure, ardei iute, sau gras.
Conservarea fructelor
Adăugarea zahărului este un alt tip de conservare al alimentelor. Multe microorganisme sunt inhibate în prezența unei cantități mari de zahăr. Gemurile tradiționale pe bază de fructe, jeleurile și conserve de fructe sunt păstrate în mare parte prin concentrația lor de zahăr, cu toate că și aciditatea fructelor ajută. O sigilare bună în vid produsă prin conservare protejează, de asemenea, calitatea în timpul depozitării. Înghețarea poate fi, de asemenea, utilizată pentru a extinde timpul de depozitare pentru versiuni ale acestor tipuri de produse.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
8 pași prin care să organizezi cămara cât mai rapid și eficient pe termen lung
-
UTILE
Cum se curăță mașina de spălat vase în doar câțiva pași: sfaturi utile și ingrediente banale de ajutor
Igienizează corectă componentele principale.
-
DESIGN INTERIOR
Cum să folosești decorațiunile pentru a crea un design biofilic
Natura vine în casă la propriu grație acestui tip de design.
-
DESIGN INTERIOR
Cum să amenajezi o cameră pentru oaspeți: ce mobilier și decorațiuni să folosești
Avem sfaturi și idei legate de mobilier și decorațiuni.