10 moduri în care poți să refolosești pet-urile în loc să le arunci la gunoi
publicat pe 27 iul. 2023Deși avem câteva alternative la pet-uri, din păcate, tot ajungem să cumpărăm sucuri, detergenți și alte bunuri de consum în ambalaje din plastic. Având în vedere că sticlele de plastic se degradează în aproximativ 450 ani, e extrem de important să folosim cât mai puține și să reciclăm.
Pe lângă reciclare, refolosirea pet-urilor e o opțiune bună pentru a diminua cantitatea de deșeuri din plastic generate. Așa că am căutat și am găsit la The Spruce zece proiecte DIY cu sticle de plastic. O mare parte dintre ele sunt potrivite pentru vară și foarte utile.
1. Spirale decorative pentru grădină sau balcon
Spiralele decorative sunt ușor de făcut și arată grozav pe balcon sau în grădină, mai ales când bate vântul. Curăță ca lumea etichetele de pe sticlele de plastic și colorează-le cu markere permanente. Apoi, taie cu o foarfecă spiralele. Ca să-ți fie mai ușor să le tai, îți recomandăm să folosești un cutter ca să decupezi partea de sus a sticlei.
La final, cu un vârf de ac încins fă câte o gaură la partea de sus a spiralei. Le poți apoi atârna cu sfoară sau cu sârmă subțire.
2. Hrănitor pentru păsări
Folosește două linguri din lemn și o sticlă de suc ca să faci un hrănitor pentru păsări super rapid. Aici vei găsi tutorialul pas cu pas și indicați.
3. Refolosirea pet-urilor pentru ghivece
Taie sticlele din plastic și transformă-le în ghivece pentru plante. Cu un ac închis dă găuri pe fundul sticlelor, ca să poată să se dreneze apa. Apoi decorează sticlele cu sfoară sau pictează-le cu culori acrilice. Dacă le decorezi cu sfoară, folosește și aracet ca să se lipească ca lumea funia de sticlă.
4. Ghirlandă luminoasă
Ghirlandele luminoase sunt o modalitate accesibilă cu care să-ți decorezi și să luminezi balconul sau terasa. Poți să-ți faci singură o ghirlandă dintr-un șir de lumini cu led ieftine și sticle de plastic cu tot cu capace. Deși pare complicat, este un proiect DIY ușor în care trebuie doar să tai și să pictezi florile rezultate din pet-uri. Pentru indicații pas cu pas, vezi tutorialul acesta.
5. Stropitoare pentru gazon
Fă câteva găuri într-un pet de doi litri și transformă-l într-o stropitoare pentru gazon. Dacă ai copii, se vor bucura și ei de acest proiect DIY, mai ales în zilele caniculare. Găsești instrucțiunile pentru cum să conectezi sticla la furtunul de grădină în tutorialul de la Clever Crafty Cookin Mama.
6. Refolosirea pet-urilor: Stropitoare pentru plante
Iar pentru o stropitoare de mână, dă găuri în dopul sticlei. Tipul ăsta de stropitoare este ideală mai ales pentru momentele când fertilizezi plantele cu soluție amestecată cu apă.
7. Grădină suspendată cu ierburi aromatice
Poți folosi bidoanele din plastic pe post de ghivece pentru o grădină suspendată cu ierburi aromatice. Bidoanele de lapte sunt ideale fiindcă mânerele te vor ajuta să le agăți. Ca să faci aceste ghivece urmărește instrucțiunile de la Grillo Designs.
8. Un terariu pentru plante
Uite un proiect DIY pe care să-l faci împreună cu cei mici. Fiindcă sticla e din plastic, nu trebuie să-ți faci griji că se va sparge, iar cei mici vor fi în siguranță. Instrucțiunile pas cu pas le găsești în tutorialul de la Soul Flower.
9. Dispenser pentru pungi
Nu-i așa că ai prin bucătărie sau în debara o pungă plină cu alte pungi? E momentul să faci un proiect de upcycling cu pet-uri și să-ți faci un dispenser pentru ele. Te va ajuta la organizare și poți folosi un dispenser și pentru pungile pentru câini. La Craft Your Happiness găsești tot ce ai nevoie și instrucțiunile ca să faci acest proiect.
10. Sistem de irigare pentru plante
Te poți folosi de pet-uri și atunci când pleci în vacanță și nu are cine să-ți ude plantele. Poți crea un sistem de irigare pentru plante din sticle de plastic de doi litri. Urmărește tutorialul de la Fine Craft Guild ca să-ți faci și tu unul.
-
Plante
8 pași pentru plantarea corectă a bambusului în ghiveci
De la tipul de ghiveci, la tipul de sol și la modul de fertilizare, toate contează.
-
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Soluție de curățare a filtrelor de hotă cu bicarbonat. Cum faci asta singur, rapid și în siguranță
Se prepară simplu, iar efectul de curățare este garantat.