Plante

5 plante care alungă țânțarii și muștele. Unde e bine să le așezi ca să ții insectele departe de casă

publicat pe 06 mai 2025

    Plantele cu arome puternice pot să fie o soluție mult mai bună în a respinge țânțarii sau muștele. Tocmai mirosurile acestora reușesc să alunge insectele. Uite ce plante care alungă țânțarii și muștele ar trebui să ai în casă sau în grădină. Îți spunem pentru fiecare de ce reușesc să țină departe insectele de sezon. 

    În fiecare an, odată cu venirea verii, geamurile larg deschise și serile petrecute pe terasă vin la pachet cu o problemă comună: invazia țânțarilor și muștelor. Dincolo de disconfortul pe care îl provoacă, aceste insecte pot deveni și un risc pentru sănătate. 

    De aceea, amplasarea corectă a plantelor repelente nu este doar o alegere estetică, ci una legată de siguranță. Plantele care alungă insectele funcționează cu adevărat doar dacă sunt poziționate acolo unde insectele tind să intre sau să stea. 

    Țânțarii, de exemplu, sunt atrași de zonele umbrite, umede și cu aer stagnant, iar muștele sunt permanent în căutare de mirosuri puternice, mai ales în apropierea resturilor alimentare sau a coșurilor de gunoi. 

    Folosirea plantelor aromatice în zonele-cheie ale casei poate reduce vizibil prezența acestor insecte.

    Plante care alungă țânțarii și muștele

    tantar pe frunza
    Țânțarii sunt foarte activi vara, așa că trebuie să ai soluții să îi ții departe de casă

    Plantele cu arome intense, precum menta, lavanda sau rozmarinul, pot să fie folosite drept o soluție repelentă naturală și eficientă contra insectelor de sezon. 

    Aceste plante emit compuși volatili care maschează mirosurile atrăgătoare pentru muște sau pentru țânțari, iar prin acțiunea lor se reduce riscul de înțepături ori de disconfort. 

    Metoda folosirii plantelor aromatice pe post de repelent natural poate fi o alternativă mai bună față de folosirea insecticidelor chimice. 

    Iată ce plante naturale să folosești drept barieră contra țânțarilor și muștelor: 

    1. Lavanda 

    lavanda plantata in gradina
    Lavanda pusă în grădină poate acționa ca o barieră împotriva țânțarilor

    Lavanda (Lavandula angustifolia) este recunoscută pentru parfumul său relaxant și pentru proprietățile repelente dovedite. Uleiurile esențiale din lavandă perturbă capacitatea țânțarilor de a detecta mirosurile umane, astfel că aroma intensă a plantei îi respinge. Același efect se întâmplă și în cazul muștelor. 

    2. Menta

    menta tanara proaspata
    Menta are o aromă proaspătă care nu lasă insectele să vină aproape de casă

    Menta (Mentha spp.), cu mirosul său proaspăt, este la fel de eficientă în a respinge insectele precum țânțarii sau muștele. Efectul de respingere se datorează compușilor volatili pe care îi conține. 

    Avantajul mentei este că poate să fie plantată direct în sol sau pusă în ghivece, ca mai apoi planta să se dezvolte foarte rapid. Preferă să stea în zone semi-umbrie și necesită udare regulată. 

    3. Rozmarin

    rozmarin in ghiveci de teracota contra insectelor pe fundal de perete de caramida
    Rozmarinul poate să stea în ghiveci și să nu lase insectele în casă

    Rozmarinul (Rosmarinus officinalis), pe lângă utilizările în domeniul culinar, are și proprietăți repelente. Pus în grădină sau în ghivece, ținut în zonele însorite, rozmarinul emană o aromă puternică care acționează ca o barieră în fața muștelor sau țânțarilor. 

    4. Busuioc

    busuioc proaspat in casa
    Aroma plăcută a busuiocului devine total neplăcută pentru insectele de sezon

    Și busuiocul (Ocimum basilicum) descurajează apropierea insectelor de casă sau de zona de relaxare grație mirosului său intens. 

    Singurul aspect de care să ții cont dacă folosești busuiocul pentru a respinge muștele sau țânțarii este să îl uzi regulat și să îl ții în zone cu lumină naturală. 

    5. Gălbenele

    galbenele in curte
    Gălbenelele aduc un plus estetic grădinii și nu mai lasă țânțarii și muștele să ajungă spre casă

    Gălbenelele (Tagetes spp.), nu doar că înfrumusețează aspectul grădinii, ci și ajută mediul să fie o barieră contra insectelor. 

    Mirosul specific al gălbenelelor ține țânțarii la distanță, la fel și muștele sau alte insecte. Gălbenelele acționează eficient, se dezvoltă ușor și necesită să fie udate constant. 

    Riscurile asociate cu țânțarii și muștele

    Înțepăturile de țânțari pot provoca reacții alergice și pot transmite boli precum malaria sau, în cazuri extreme, viruși periculoși precum West Nile sau Zika. Muștele pot fi purtătoare de bacterii și pot contamina alimentele, iar odată ce ating zone din casă sau hrana, atunci crește riscul de toxiinfecții alimentare. ​

    Unde e bine să așezi plantele

    În interiorul locuinței, cel mai eficient este să așezi ghivecele cu lavandă, mentă sau busuioc pe pervazurile ferestrelor, în apropierea ușilor, pe blaturi de bucătărie sau pe mese, mai ales în zonele în care se prepară și se consumă alimente

    Astfel, plantele vor funcționa ca o barieră naturală care împiedică insectele să pătrundă în casă și să zboare liber în zonele cele mai sensibile. 

    De asemenea, lavanda în ghiveci poate fi așezată în dormitor, lângă pat, unde nu doar că alungă țânțarii, dar contribuie și la un somn liniștit, datorită efectului calmant al aromei sale.

    În spațiile exterioare, plantele repelente pot fi integrate inteligent în grădini decorative, jardiniere sau straturi de flori. Plantează gălbenele și rozmarin în jurul terasei, lângă locurile de luat masa sau în apropierea leagănului pentru copii.  

    Lavanda și busuiocul pot fi așezate în jardiniere suspendate pe balcoane sau pe marginea aleilor. Ghivecele cu mentă pot fi mutate cu ușurință în funcție de locul unde este nevoie de protecție suplimentară.

    O grădină bine gândită cu plante repelente nu doar că va ține la distanță insectele, dar va transforma spațiul într-un colț verde, parfumat și relaxant. 

    Alternează plantele în funcție de miros – de exemplu, între două fire de lavandă, poți intercala o tufă de busuioc sau un ghiveci cu mentă. Pe timpul serii, când țânțarii sunt cei mai activi, efectul combinat al acestor plante va fi mult mai intens și eficient.