
La cât timp se schimbă salteaua de pat. Ce influențează, de fapt, durata ei de viață
publicat pe 20 ian. 2025Salteaua trebuie să fie schimbată după un timp prestabilit de utilizare. În caz contrar, nu vei mai beneficia de același confort și te poți trezi și cu probleme de sănătate. Uite la cât timp se schimbă salteaua astfel încât să nu îți provoace disconfort în timpul odihnei. Află mai multe, în articol.
Salteaua pe care dormi are un impact major asupra calității somnului și asupra sănătății tale în general. Salteaua trebuie aleasă în funcție de nevoie și de buget. Dar la fel de important este să știi când trebuie să o schimbi astfel încât semnele ei de uzură să îți producă disconfort.
Primele semne care îți arată că trebuie să schimbi salteaua

În general, indiferent de tipul saltelei de dormitor, există o serie universală de semne care îți indică faptul că aceasta și-a pierdut din proprietăți. Iată care sunt acestea:
Îți provoacă disconfort: Dacă te trezești cu dureri de spate sau de gât, este posibil ca salteaua să nu mai ofere suportul necesar. Este unul dintre primele semne care te alertează că a venit momentul să schimbi salteaua.
Zgomotele: O saltea care nu mai este elastică sau moale începe să producă sunete nenaturale, cum ar fi pocnituri. Acestea sunt cu adevărat sesizabile în cazul saltelelor cu arcuri.
Deformări vizibile: Adânciturile, denivelările sau zonele care par mai uzate sunt un semn că salteaua nu mai oferă un suport uniform.
Apariția alergiilor: Chiar dacă nu ești alergic, dar dimineața te trezești cu simptome specifice, cum ar fi congestie nazală, strănut, mâncărimi la nivelul ochilor, nasului și gâtului ori lăcrimare excesivă, atunci salteaua ta a acumulat foarte mult praf și acarieni.
Vechimea: Perioada recomandată de utilizare impusă de producător ar trebui respectată. Pe de altă parte, unele saltele se uzează înainte de termen, așa că fi cu băgare de seamă la semnele deja enumerate.
La cât timp se schimbă salteaua

Materialul din care salteaua este realizată face ca aceasta să reziste mai mult sau mai puțin. De exemplu, salteaua din latex este cea mai durabilă, cu o perioadă de utilizare între 10 și 15 ani, datorită rezistenței materialului la uzură.
Aceste saltele sunt fabricate din materiale naturale sau sintetice, fiind rezistente la compresie și deformare. Latexul este și un material hipoalergenic, ceea ce reduce riscul apariției alergiilor. Totuși, prețul mai ridicat al acestor saltele reflectă calitatea și longevitatea lor.
În schimb, saltelele cu spumă de memorie se schimbă undeva după 7 sau 10 ani, în funcție de producător. După această perioadă, spuma tinde să îți piardă încet, încet suportul și elasticitatea.
O durată asemănătoare utilizare se impune și în cazul saltelelor cu arcuri. Acestea trebuie folosite maxim 8 ani, dar pot necesita schimbare mai devreme dacă arcurile încep să se deformeze din cauza presiunii și a greutății tolerate în anii de utilizare.
Nu în ultimul rând, saltelele hibride, care au o combinație de spumă și arcuri, au o durată de utilizare de 8, maxim 10 ani, după care trebuie să fie schimbate.
De ce este importantă schimbarea saltelei?
O saltea veche poate afecta somnul și sănătatea în mai multe moduri:
Probleme de sănătate: O saltea uzată poate cauza dureri musculare, de spate sau de gât din cauza lipsei de suport adecvat.
Alergii: Odată cu trecerea timpului, salteaua acumulează praf, acarieni și alți alergeni.
Somn de slabă calitate: O saltea deteriorată nu mai asigură confortul necesar pentru un somn odihnitor.
Cum se curăță salteaua de pat

Până să schimbi salteaua, este bine să ai grijă de ea și să o cureți cum trebuie. Această operațiune menține salteaua bună de folosit pentru multă vreme, iar confortul tău nu va avea de suferit.
Uite punctele esențiale de care să ții cont când cureți salteaua:
Curățare periodică: aspiră salteaua cel puțin o dată pe lună pentru a împiedica acumularea de praf și de acarieni. Pentru pete, folosește detergent cu acțiune blândă și evită utilizarea excesivă de apă.
Protecție: Folosește o husă impermeabilă, dar respirabilă, care să protejeze salteaua împotriva acțiunii lichidelor sau a murdăriei.
Rotire periodică: este foarte important să rotești salteaua o dată la 3 sau 6 luni, în funcție de gradul de folosire. În felul acesta previi uzura inegală a materialului pe o parte și menții salteaua bună de folosit pentru o perioadă îndelungată.
Aerisește: lasă salteaua să fie expusă aerului curat câteva ore pe săptămână, iar mucegaiul nu se va forma în interiorul său.
Nu sări pe saltea: poți accelera deformarea saltelei, mai ales în cazul celei cu arcuri.
-
DESIGN INTERIOR
Culori pentru dormitorul tău la modă în 2025, în funcție de stil
Culorile potrivite induc senzația de calm și relaxare.
-
DESIGN EXTERIOR
Cum să amenajezi o alee de grădină frumoasă și fără costuri uriașe
O alee bine realizată oferă structură grădinii tale.
-
Sponsored
8 sfaturi practice pentru a renova livingul cu stil (P)
Vrei să îți transformi livingul într-un spațiu modern și elegant? O renovare bine gândită îți poate oferi un decor armonios și funcțional. Fiecare detaliu contează, de la mobilier la culori […]