LIFE

Hotspot: 11 coffee shop-uri din București cu design cool și cafea delicioasă (I)

    Bucureștiul nu este capitala perfectă a Europei. Se laudă cu traficul aglomerat, puține spații verzi și clădiri vechi și impozante care tot așteaptă să fie refăcute, dar, cu toate astea, are un farmec aparte, acea unicitate care-l face cumva special. Ei bine, în tot amalgamul său de culori și diversitate, grădini urbane ascunse și gelaterii inedite, Bucureștiul se mândrește cu o colecție impresionantă de coffee shop-uri.

    Spații cu design urban, cool, cafea delicioasă, vibe relaxat, adevărate oaze în mijlocul unei zile agitate, pe care le găsești la tot pasul. Ți-am povestit deja de trei cafenele cu dichis din Cotroceni, iar acum am făcut o listă de 11 coffee shop-uri frumoase, perfecte pentru escapada ta de chill din mijlocul zilei sau, de ce nu, la finalul ei. Și asta e doar partea I.

    NOMONYM Coffee Roastery

    Zona Iancului a început să fie din ce în ce mai populară, iar coffeshop-ul deschis pe strada Ilarie Chendi 1, într-o casă veche din 1899, în mod cert a contribuit la asta. Așa cum îl descriu proprietarii săi, Aleka Sarah Vlădăreanu și Andrei Szabo, NOMONYM este un „pandemic baby”, deoarece s-a deschis pe 10 octombrie 2020.

    Ambii au experiență de peste zece ani în domeniul cafelei de specialitate, iar cafeneaua este o prăjitorie la bază, motiv pentru care și-au dorit să se apropie de cartierele care nu au acces imediat la o cafea bună, și astfel să se îndepărteze de centrul suprapopulat de coffee shops.

    Aleka și Andrei povestesc cum și-au dorit să se diferențieze și prin design și coloristică, așa că au lucrat cu trei arhitecte talentate la partea asta. Ana Maria Oancea, Ioana Penescu și Ioana Chifu au transformat locul într-un spațiu fresh, aerisit și primitor pentru public, cu detalii minimaliste, mobilă și decor făcute din materiale naturale.

    NOMONYM Coffee Roastery s-a deschis pe 10 octombrie, 2020
    NOMONYM Coffee Roastery s-a deschis pe 10 octombrie, 2020

    „Cele trei fete au creat și superba instalație din tavan, pe care au făcut-o de la zero. De asemenea, la noi se găsește și singurul prăjitor de cafea Giesen în nuanța RAL 3012 (Beige Red) din lume, o adevărată bijuterie”, povestesc Aleka și Andrei.

    În ceea ce privește vibe-ul locului, se bazează pe opiniile clienților fideli, deoarece pentru ei au creat spațiul. „Din spusele lor, la noi găsesc mereu energie bună, un loc cozy, cald și familial”, încheie ei.

    Program: Luni-Vineri – 8:00-17:00/ Sâmbătă-Duminică – 9:00-17:00
    Mai multe detalii aici.

    Black Habit – coffee shop

    Pe Calea Griviței, la numărul 77, vei găsi Black Habit, un coffe shop deschis la 1 mai, 2018. Ionuț Isache, owner-ul cafenelei, povestește cum cafenea este poziționat destul de aproape de Calea Victoriei, dar totuși ferită de agitația zonei.

    În proximitatea ei vei găsi Unarte, Băile Grivița, Gara de Nord și clădirea de birouri nou deschisă The Mark. Design-ul cafenelei este unul minimalist, ușor industrial, unde lemnul se îmbină cu metalul.

    Arhitecta Andreea Coviltir este cea care a pus cap la cap ideile lui Ionuț, iar rezultatul, spune el, este unul deosebit. Plus de asta, terasa localului are același vibe și este foarte cozy.

     Black Habit este un coffe shop deschis la 1 mai, 2018

    Black Habit este un coffe shop deschis la 1 mai, 2018

    „Prin Black Habit mi-am propus să aduc cafeaua de specialitate mai aproape de comunitatea în care ne aflăm; am vrut să fim un bun vecin pentru pauzele de cafea”, adaugă proprietarul. Atmosfera pe care o vei descoperi aici este optimistă, caldă și relaxată, iar odată ce-i vei trece pragul, te vei încărca de energie bună.

    Program: Luni-Vineri – 07:30-17:30/ Sâmbătă-Duminică – 9:00-17:00
    Mai multe detalii aici.

    Saint Roastery Bucharest

    Simona și Ionut Croitoru au deschis cafeneaua pe 2 februarie 2019, după ce aproape un an au căutat locul perfect, care să aibă fix ceea ce-și doreau – să nu fie pe o stradă principală, să fie suficient de mare pentru a-și instala prăjitorul de cafea și să le ofere utilitățile necesare. Au găsit un spațiu ideal pe strada Maltopol 26 bis, foarte aproape de Victoriei, dar pe o străduță liniștită, ferită de zgomot.

    Coffee shop-ul are un design minimalist, industrial (romantic) funcțional, completat între timp de o vegetație abundentă. Pentru că au și prăjitoria, poți să vezi tot procesul de prăjit cafeaua în timp ce savurezi un cappuccino.

     Saint Roastery Bucharest s-a deschis pe 2 februarie 2019

    Saint Roastery Bucharest s-a deschis pe 2 februarie 2019

    „Suntem norocoși pentru că beneficiem de o terasă generoasă, pe care am transformat-o într-o grădină urbană, cu o bancă comunală de patru metri, dar și băncuțe mai mici, toate sub forma unui mobilier stradal integrat în vibe-ul arhitecturii străzii, pentru că avem o serie de case interbelice pe lângă noi”, povestesc proprietarii.

    Simona și Ionuț mai spun că au reușit să formeze, în timp, în jurul cafenelei, o comunitate de oameni faini, dornici să interacționeze între ei. „Multe legături de business, dar și personale au început la noi. Cei care ne vizitează, de multe ori, ne-au spus că se simt ca într-o cafenea din Berlin și am luat acest mesaj ca pe un compliment, ne-a bucurat mult”, încheie ei.

    Program: Luni-Joi – 8:00-18:00/ Vineri: 8:00-19:00/ Sâmbătă – 9:00-19:00/ Duminică – 9:00-18:00
    Mai multe detalii aici.

    ORYGYNS Specialty Coffee – Piața Romană

    ORYGYNS Specialty Coffee este o cafenea pe care o vei găsi în mai multe locuri din București – la Romană, în Aviației sau chiar la Timpuri Noi. Am vorbit cu proprietarul, Cosmin Preda, despre cum a luat naștere conceptul, dar și despre coffee shop-ul deschis pe strada Jules Michelet 12. A deschis cafeneaua pe 29 octombrie 2015, dar mult mai important este modul prin care ideea a luat naștere.

    „Pe când savuram o cafea de specialitate într-un spațiu foarte mic din Paris, Cafe Fondation, a răsărit ideea: cât de grea ar fi deschiderea și administrarea unui loc în București, unde oamenii pot veni să descopere notele naturale ale cafelelor de specialitate și diferitele abordări de prăjire a celor mai buni micro-prajitori de cafea de specialitate din oraș”, a spus el.

     ORYGYNS Specialty Coffee s-a deschis în Piața Romană pe 29 octombrie 2015

    ORYGYNS Specialty Coffee s-a deschis în Piața Romană pe 29 octombrie 2015

    După ce a dezvoltat un business plan, lucrurile s-au legat, și a descoperit acest loc(după ce a văzut peste 20 de locații) care i-a transmis cel mai bun vibe. Atunci când a vorbit cu arhitectul Marin Ionuț despre design, și-a dorit un stil puțin industrial, care să transmită atât condițiile grele de muncă din plantațiile de cafea, dar și o căldură, care să dea o stare de bine celor care-i trec pragul.

    A obținut fix rezultatul dorit și datorită îmbinării dintre metal, beton aparent, lemn deschis la culoare și scaunele Magis. Coffe shop-ul este energic în zilele cu soare și cozy în cele ploioase, dar mereu prietenos, indiferent de vreme.

    Program: Luni-Vineri – 8:00-17:00/ Sâmbătă-Duminică – 9:00-17:00
    Mai multe detalii aici.

     

    RUA Espresso Bar

    Cafeneaua a fost deschisă în plină pandemie, pe 1 septembrie 2020, pe strada Traian, la numărul 248. Dragoș Panait, owner-ul Next Root Management Systems, agentia de consultanta ce opereaza RUA Espresso Bar, spune că shop-ul este poziționat într-una dintre intersecțiile aglomerate din zona Calea Moșilor, unde mixul de oameni este variat, de la tineri și elevi, la notari, avocați sau persoane din IT care lucrează în zonă.

    RUA Espresso Bar a fost deschis în plină pandemie
    RUA Espresso Bar a fost deschis în plină pandemie

    Conceptul și amenajarea au fost făcute de agenția lui. Pentru că este un business micuț și având în vedere contextul economic, nu a apelat la un arhitect, ci a lucrat alături de el pentru a-și pune în aplicare ideile. „Mi-am dorit un design simplu, cu accente de culoare si un punct de interes autentic. Am ales materiale cât mai naturale și decoruri pictate de mana, de la logo până la tablou. Aș spune că este un stil urban îndulcit pe alocuri de culori pastelate, naturale”, adaugă Dragoș.

    Vei găsi aici o cafenea unde oamenii interacționează unii cu alții, se cunosc între ei, iar cei doi barista deja știu preferințele clienților fideli. „Putem spune că, într-un an de existență, RUA Esspresso Bar și-a format propria-i comunitate”, adaugă Panait.

    Program: Luni-Duminică: 8:00-20:00
    Mai multe detalii aici.

    Perfect Simplu Coffee Shop

    Cafeneaua este poziționată foarte aproape de parcul Cișmigiu, într-o clădire proiectată în stil mauro-florentin, pe strada Sfântul Constantin, la numărul 9. Așa cum povestește Andrei Clenciu, Perfect Simplu a pornit prima dată espressor-ul în luna mai 2021.

    Perfect Simplu a fost deschis în mai 2021
    Perfect Simplu a fost deschis în mai 2021

    „Ne-am dorit un loc în care fiecare dintre noi să aibă parte de experiențe senzoriale unice, de aceea oferim clienților și comunității noastre o varietate mare de cafea provenită atât de la prăjitorii locale, cât și din Europa”, spune Andrei.

    La partea de amenajare, a lucrat cu arhitectul Mihnea Ghilduș, pentru că și-a dorit un spațiu intim, cald și cât mai în conexiune cu natura. Vizavi de cafea există și o terasă mică și confortabilă, unde-ți poți savura cafeaua în aer liber, în liniște.

    Program: Luni-Vineri – 07:30-17:30/ Sâmbătă-Duminică – 09:00-17:00
    Mai multe detalii aici.

    Human Coffee.ro

    Ștefan Rebeja, owner-ul cafenelei, spune că ideea de a deschide un coffee shop în București i-a venit pe 31 mai 2020, când pandemia l-a determinat să se transforme în antreprenor din om de artă. În spațiul de pe strada Elena Cuza, la numărul 8, timp de un an și opt luni, Ștefan a avut un atelier de croitorie, care s-a dovedit a fi o afacere neprofitabilă, în urma căreia a pierdut 85.000 de euro.

    Pe 24 august 2020 a început renovarea locului, iar pe 15 noiembrie a deschis cafeneaua, dar și un hub artistic cultural, din dorința de a combina partea de antreprenoriat cu arta.

    Human Coffee.ro a fost deschis pe 15 noiembrie 2020
    Human Coffee.ro a fost deschis pe 15 noiembrie 2020

    Ideea și direcția creativă a cafenelei au fost concepute de el, dar puse în practică de fetele de la Spaceshifters. „Design-ul locației este uman, creativ, inspirațional, făcut să aducă o stare bună datorita multitudinii de culori. Este primitor și friendly pentru că punem accent pe oameni și relația cu ei, cum se simt și ce au nevoie”, adaugă Ștefan.

    Întreg conceptul și vibe-ul cafenelei te îndeamnă să te relaxezi, să te simți bine și să fii mai bun. Își dorește ca cei care trec pragul să se simtă creativi, să-și lase imaginația liberă și să fie ei înșiși. „Suntem primitori, ne pasă de orice om care ne calcă pragul și ne dorim ca indiferent de starea cu care vii aici, să pleci cu un zâmbet pe buze”, încheie el.

    Program: Luni-Joi – 08:00-20:00/ Vineri-Duminică – 09:00-21:00
    Mai multe detalii aici.

    Murale coffee & more

    Cafeneaua a fost deschisă la început de aprilie 2021, când Bucureștiul nu arăta multe semne de primăvară, dar proprietarii, Oana și Ionuț Ciobanu, și-au dorit să prindă cât mai mult vreme de stat afară, deoarece funcționează doar la exterior. Coffee shop-ul este poziționat pe Radu Beller 25, într-o curte populară, vizitată de mulți oameni de-a lungul anilor, locul unde se află și salonul Fatal și Barbershop-ul Foarfeca și Briciul.

    Zona și spațiul nu le-au permis să intervină foarte mult din punct de vedere arhitectural, dar au ales să pună cât mai bine în valoare lucrurile deja existente aici. S-au organizat singuri, spun ei, dar Wanda Hutira, o artistă foarte talentată din București, i-a ajutat cu un mural exotic, care să readucă o parte din verdele natural după care tânjim cu toții, prinși în fiecare zi printre clădirile gri din București.

    Murale coffee & more a fost deschisă la început de aprilie 2021
    Murale coffee & more a fost deschisă la început de aprilie 2021

    Oamenii care le trec pragul sunt complet diferiți, de la cei care vin pentru cafeaua de specialitate sau cocktail-urile after-work și până la mame cu bebeluși în drum spre plimbările din parc, cei care au întâlniri de business aici sau care lucrează remote. „Știm asta pentru că încercăm să îi cunoaștem pe cât mai mulți din clienții noștri. Într-un timp destul de scurt, ne-am și apropiat de ei și am apreciat întotdeauna feedbackul – ne-a ajutat mult să înțelegem fix ceea ce își doresc de la un astfel de spatiu nou în zonă”, povestesc ei.

    Program: Luni-Duminică – 09:00-22:00
    Mai multe detalii aici.

    F O R M A Coffee

    În iulie 2019, pe strada Ion Ghica, la numărul 4, s-a deschis cafeneaua FORMA. Cristina Costache povestește cum shop-ul este la intrarea în Centrul Vechi, dar pe o stradă foarte liniștită. „Clădirea în care se află cafeneaua este un monument istoric, fostul Palat al Bursei, construit ître 1906-1912, după proiectul arhitectului Ștefan Burcuș”, spună ea.

    În ceea ce privește stilul, tânăra îl descrie „eclectic, industrial”, dar și cu elemente de street-art, cum ar fi graffiti-ul superb și colorat realizat de Ortaku. Designul aparține arhitectului Hadi Ghorbani, care este și partener în această afacere.

     F O R M A Coffee a fost deschisă în iulie 2019

    F O R M A Coffee a fost deschisă în iulie 2019

    În ceea ce provește vibe-ul locului, Cristine spune că în timpul zilei este chill și relaxat, iar seara devine foarte animate și vibrant, mai ales că servesc și cocktai-luri interesante. „Avem și un spațiu special pentru expoziții de artă și evenimente. Anul trecut am participat la Noaptea Albă a Galeriilor (NAG) și Romanian Design Week, iar anul acesta sperăm să participăm din nou la NAG”, încheie ownerița.

    Program: Luni-Duminică – 12:00-21:00
    Mai multe detalii aici.

    C22 Cafeteria

    C22 este poziționată într-un gang de lângă Calea Victoriei, pe Ion Câmpineanu 22, pe care este foarte posibil să-l ratezi, dacă nu ești atent. Mihai, owner-ul, a căutat spațiul potrivit pentru o cafenea timp de doi ani, și într-un final l-a găsit, în 2020 – central, dar departe de zgomot.

    Aici vei găsi, pe lângă cafeaua de specialitate, și patiserie făcută în casă, chiar de proprietar. C22 își are casa într-un fost spațiu de anunțuri publicitare, iar designul ei a încercat să păstreze o parte din detaliile de atunci. „Arhitecta Adriana Hanțiu și inginerul structurist Sasha Marin s-au ocupat de design. Am refăcut tavanul casetat gen birou de corporație, dar și mozaicul de pe jos, care era acoperit cu mochetă”, spune Mihai.

    C22 Cafeteria este poziționată într-un gang, aproape de Calea Victoriei
    C22 Cafeteria este poziționată într-un gang, aproape de Calea Victoriei

    Tânărul și-a dorit să creeze o oază în mijlocul Bucureștiului, cu cafea bună și dulciuri făcute în casă, muzică pe vinil și o atmosferă prietenoasă, unde toată lumea vorbește cu toată lumea. „Mulți care ne trec pragul spun. a vibe-ul e berlinez, alții ca seamănă foarte mult cu spoturi din Brooklyn. Anyway it’s unique”, încheie Mihai.

    Program: Luni-Joi: 10:00-20:00/ Vineri-Sâmbătă: 10:00-22:00
    Mai multe detalii aici.

    AM. Specialty Coffee

    Arthur Bergeret, co-founder la AM. Specialty Coffee, povestește cum și-au deschis porțile în august 2020, pentru două luni, apoi pandemia i-a obligat să ia o pauză până în mai 2021, când au revenit în forță. El adaugă faptul că AM. nu este doar un coffee shop, ci și un loc de socializare work-friendly, dar și un spațiu unde poti să te relaxezi seara la o bere sau un cocktail.

    Plus de asta, în curte, vei găsi și un spațiu de co-living, Vine 21. Vei găsi localul pe strada Constantin Bosianu 21, în apropiere de Parcul Carol și Casa Poporului. „Cred că ce îmi place aici este faptul că unii oameni ne descoperă „din greșeală” cumva, în plimbările lor, dar și faptul că rămân plăcut surprinși când ne calcă pragul”, adaugă Arthur.

    AM. Specialty Coffee și-a deschis porțile în mai 2021
    AM. Specialty Coffee și-a deschis porțile în mai 2021

    Spațiul are un stil nordic via Oblic Studio, care au gândit și mobilierul, realizat ulterior de cei de la Atelier Work Work (Nod Makerspace). Proprietarul spune că au păstrat mult și din viziunea lor, deoarece vei descoperi în coffee shop și pereți cu graffiti, și o zonă plină de stickere.

    „Ne-am jucat cu lumina naturală (pe care am încercat să o maximizăm la intrarea cafenelei cu geamuri înalte) și cea artificială, așa că în funcție de momentul zilei, poți găsi aici varianta potrivită pentru tine. Ba chiar e potrivită și pentru expozitii, pentru care colaborăm cu noi artiști la fiecare câteva săptămâni”, completează Arthur.

    În ce privește vibe-ul, îl descrie ca fiind interesant și atipic, mai ales pentru că prezența spațiului de co-living în curte adună mulți digital no-mads, antreprenori sau freelanceri din alte țări, cărora li se alătură oamenii din comunitate. „red că tocmai mixul acesta scoate la suprafață un vibe cozy și open-minded”, încheie el.

    Program: Marți-Joi: 09:00-21:00/ Vineri: 09:00-22:00/ Sâmbătă-Duminică: 10:00-22:00
    Mai multe detalii aici.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Hotspot: 11 coffee shop-uri din București cu design cool și cafea delicioasă ...