Plante

Ce să pui în apa de trandafiri ca să reziste mai mult. Trucuri simple și eficiente

publicat pe 10 feb. 2025

    Trandafirii tăiați vor rezista mai mult dacă le pui în apa din vază anumite soluții cu efect revigorant. Chiar dacă sunt comune, unele soluții prelungesc viața florilor destul de mult grație nutrienților pe care îi oferă. Îți spunem ce să pui în apa de trandafiri ca să reziste mai mult timp la fel de proaspeți și viguroși. Află mai multe, în articol. 

    Ce să pui în apa de trandafiri ca să te bucuri mai mult de ei

    Ca să menții prospețimea și frumusețea trandafirilor, poți apela la soluții comune sau din comerț. 

    Una dintre acestea este zahărul. O lingură de zahăr la un litru de apă este suficientă pentru a le oferi florilor toți nutrienții de care au nevoie și de a le menține prospețimea pentru mai mult timp. 

    La fel de bine funcționează și amestecul dintre două linguri de oțet alb și două linguri de zahăr. Mixul se pune tot la un litru de apă și ajută la menținerea echilibrului pH-ului, precum și la prevenirea dezvoltării mucegaiului. 

    Bicarbonatul de sodiu funcționează pe același principiu. Însă trebuie adăugat într-o cantitate mică pentru a menține pH-ul apei trandafirilor într-un interval optim. 

    Aspirina a fost folosită dintotdeauna de florari sau de pasionați pentru a revitaliza florile tăiate. O tabletă zdrobită de aspirină adăugată în apa din vază este suficientă pentru a ajuta la păstrarea florilor proaspete, deoarece acidul salicilic încetinește ofilirea acestora. 

    Dacă nu ai la dispoziție niciuna dintre aceste soluții, cel mai sigur este să apelezi la produsele din comerț special create pentru florile tăiate. Soluțiile conțin substanțe hrănitoare și antibacteriene care prelungesc viața florilor tăiate, fiind distribuite pe categorii, deci și pentru trandafiri

    Cum pregătești trandafirii înainte de a-i pune în vază

    trandafiri pusi in apa de femeie care ia frunzele de pe cozi
    Îndepărtează frunzele de pe cozi înainte să pui trandafirii în apă

    Trandafirii ținuți în vază rezistă mai mult dacă sunt pregătiți așa cum trebuie înainte de a fi expuși. 

    Dacă ai primit trandafirii legați în buchet, desfă-i și lasă-i câteva minute să se aerisească și să se acomodeze cu temperatura casei. În această fază, îndepărtează frunzele și petalele vizibil deteriorate. 

    Folosește apoi un cuțit ascuțit sau o foarfecă de grădinărit pentru a tăia oblic cozile, la aproximativ 2 – 3 centimetri de baza lor. Tăietura oblică permite o absorbție mai bună a apei astfel că e important să fie făcută numai în acest fel. 

    Dacă pe cozi rămân frunze care intră în apa vazei, atunci îndepărtează. Acestea pot favoriza apariția bacteriilor într-o apă stagnantă. 

    Odată pregătiți trandafirii, ia vaza preferată și spal-o bine pe interior. Foarte important, adaugă apă, dar care să fie la temperatura camerei. Apa prea rece sau prea fierbinte poate produce florilor un șoc și le poate scurta durata de viață. 

    Cât de des se schimbă apa la trandafiri

    Pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor și a menține florile proaspete cât mai mult timp, este recomandat să schimbi apa trandafirilor la fiecare două zile. 

    De fiecare dată când schimbi apa, spală bine vaza și taie din nou 1 – 2 centimetri din cozile trandafirilor pentru a menține o absorbție optimă a apei.

    Dacă observi că apa devine tulbure sau începe să miroasă neplăcut, este un semn clar că trebuie schimbată imediat. 

    Unde se pun trandafirii în casă

    trandafiri galbeni in vaza in living
    Este de preferat să pui trandafirii într-un loc ferit de razele soarelui și de curenții de aer

    Sunt multe aspecte de care trebuie să ții cont când pregătești și acomodezi trandafirii tăiați în casă. Locul din casă în care îi ții este la fel de important pentru că le influențează gradul de rezistență. 

    Cum fiecare casă are specificul ei, următoarele caracteristici te vor ajuta să înțelegi mai bine unde se pun trandafirii în casă: 

    Evită lumina directă a soarelui: trandafirii se ofilesc mai repede dacă sunt expuși la razele puternice ale soarelui; 

    Păstrează-i într-un loc răcoros: temperaturile ridicate accelerează deshidratarea florilor, așa că evită să îi așezi lângă surse de căldură, cum sunt radiatoarele, sobele sau pe electrocasnice; 

    Evită plasarea lor în curenți de aer: nu pune trandafirii lângă ferestre deschise sau lângă ventilatoare; florile se vor usca prematur în bătaia curenților de aer; 

    Nu pune trandafirii lângă fructe: fructele eliberează etilenă, un gaz care accelerează procesul de ofilire al florilor; 

    Pulverizează apă pe petale: un strat fin de apă pulverizată pe petale poate ajuta la menținerea umidității și prospețimii florilor. 

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments