UTILE

Unde se montează aerul condiționat. Locul ideal din casă și alte sfaturi importante

publicat pe 14 aug. 2024

    Montarea aerului condiționat trebuie să respecte câteva criterii tehnice esențiale. În caz contrar, atât unitatea interioară, cât și cea exterioară vor funcționa deficitar. Iată unde se montează aerul condiționat și cum stabilești locul ideal din casă unde poate să fie pus. Venim și cu alte sfaturi pentru buna folosire a aparatului. 

    Montarea corectă a aparatului de aer condiționat este o operațiune esențială. Buna reușită garantează eficiența și longevitatea echipamentului, precum și confortul tău termic la interior. 

    Locul unde se montează aerul condiționat devine astfel un punct esențial de bifat în timpul procesului. Atât unitatea internă, cât și cea externă trebuie să fie puse în anumiți parametri pentru a funcționa corect. De asemenea, montarea lor ține cont și de mai mulți factori tehnici. Explicăm în cele ce urmează. 

    Locul potrivit unde se montează aerul condiționat

    aparat aer conditionat in casa langa ferestre
    Unitatea internă trebuie pusă la o anumită distanță de tavan pentru a funcționa optim

    Locul ideal unde se montează aerul condiționat în casă depinde și de configurația interioară a locuinței. Pentru unitatea internă, recomandările generale indică un perete stabil care să susțină greutatea unității, dar nu în apropiere de ferestre sau uși. Totodată, locul de montare trebuie să fie ușor accesibil și să fie ferit de lumina directă a soarelui. 

    Iată și alte criterii pentru a stabili locul potrivit pentru aparatul de aer condiționat la interior. 

    Înălțimea

    Unitatea interioară trebuie montată la o înălțime de aproximativ 2 – 2,5 metri de la podea. Această înălțime permite aerului rece să se distribuie uniform în încăpere, grație tendinței sale de a se duce spre podea. 

    În același timp, montarea la această înălțime, face ca aerul rece să nu fie suflat direct înspre locatari. Disconfortul termic este astfel prevenit. 

    Distanță de tavan

    Unitatea ar trebui să fie montată la cel puțin 15 – 20 centimetri sub tavan pentru a asigura o circulație optimă a aerului. Un spațiu prea mic între unitate și tavan poate bloca fluxul de aer, ceea ce înseamnă reducerea eficienței răcirii și creșterea consumului de energie electrică

    Direcția fluxului de aer

    Pentru a maximiza răcirea, unitatea interioară ar trebui să fie orientată astfel încât fluxul de aer să nu fie direcționat asupra oamenilor sau mobilierului. Ideal este ca fluxul de aer să fie îndreptat spre centrul camerei sau spre o zonă deschisă, pentru a permite aerului să circule liber în toată încăperea. 

    Locul de montare

    Evită montarea aparatului de aer condiționat în zone unde poate fi expus la lumina directă a soarelui sau în apropierea surselor de căldură, cum ar fi calorifere sau ferestre mari. 

    De asemenea, este important să nu fie montat deasupra echipamentelor electronice sensibile, cum ar fi un televizor, care ar putea fi afectate de condens.

    În ceea ce privește unitatea exterioară, criteriile tehnice pentru a stabili locul de montare sunt foarte importante. Nerespectarea lor va face ca unitatea să fie suprasolicitată. 

    Locul de amplasare

    unitate externa aparat de aer conditionat solutii amplasare
    Unitatea externă a aparatului de aer condiționat trebuie pusă la adăpost și verificată periodic

    Unitatea exterioară ar trebui montată într-un loc ventilat și umbrit, pentru a preveni supraîncălzirea și pentru a asigura o funcționare eficientă. Este ideal să fie instalată pe o suprafață solidă și stabilă, cum ar fi un perete exterior sau o platformă specială. De asemenea, locul trebuie să fie ușor accesibilă pentru întreținere și reparații.

    Distanță față de unitatea interioară

    Distanța dintre unitatea interioară și cea exterioară ar trebui să fie cât mai mică posibil, pentru a minimiza pierderile de eficiență cauzate de lungimea conductelor. Lungimea optimă a conductei este de obicei specificată de producător și poate varia între 3 și 15 metri.

    Înălțime de montare

    Unitatea exterioară trebuie montată la o înălțime care să asigure protecție împotriva acumulării de praf, murdărie și apă. Mai mult, trebuie să fie amplasată astfel încât să nu afecteze vecinii prin zgomot sau vibrații.

    La ce temperatură se setează aerul condiționat 

    Acum că știi care sunt criteriile pe care trebuie să le respecți pentru a descoperi locul ideal unde se montează aerul condiționat, setarea aparatului pe temperatura potrivită este iarăși un pas esențial de respectat. 

    Setarea corectă a temperaturii aerului condiționat este esențială pentru a menține un confort optim și a reduce consumul de energie. În general, temperatura ideală pe timp de vară ar trebui să fie setată între 22 și 25 de grade Celsius. Această gamă de temperatură asigură un echilibru între confort și eficiența energetică.

    Setarea aparatului la o temperatură prea scăzută poate duce la o diferență mare între temperatura interioară și cea exterioară. Ceea ce poate afecta sănătatea locatarilor și poate crește semnificativ factura de energie. 

    Totodată, un termostat setat prea jos forțează aparatul să funcționeze continuu, ceea ce duce la uzură prematură și creșterea consumului de curent.

    Sfaturi pentru buna funcționare a aerului condiționat 

    Pentru a menține aparatul de aer condiționat în stare optimă de funcționare și pentru a-i prelungi durata de utilizare, este esențial să urmezi câteva practici de întreținere: 

    Curăță și înlocuiește filtrele: filtrele unității interioare trebuie curățate sau înlocuite periodic, de obicei o dată la 2 sau 3 luni, în funcție de utilizare. Filtrele murdare reduc fluxul de aer și pot duce la acumularea de praf și alergeni în aer; 

    Verifică nivelul de freon: este important să verifici din când în când nivelul de freon al unității exterioare. Un nivel scăzut poate afecta eficiența răcirii și poate cauza deteriorarea compresorului; 

    Inspecție regulată: aparatul de aer condiționat ar trebui să fie verificat anual de către un specialist pentru a se asigura că toate componentele funcționează corect și că nu există scurgeri sau deteriorări. 

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments