De la specialiști

9 greșeli de evitat atunci când amenajezi un open space, de la arhitecți

Cele mai multe locuințe moderne includ și un open space, lucru de la sine înțeles. O astfel de compartimentare reduce de multe ori costurile dezvoltatorului, iar proprietarii se bucură de un acasă mai aerisit și luminos. Dar cum amenajezi și delimitezi două spații care comunică între ele, fără să îngreunezi circulația?

Mai mulți arhitecți și designeri de interior exemplifică nouă din cele mai des întâlnite greșeli în amenajarea unui open space și cum să faci să le eviți.

1. Nu personalizezi funcţionalităţile în funcţie de nevoi 

De obicei, open space-urile cuprind o zonă de bucătărie, cu dining inclus, şi una de living. E important să nu implementezi acest model, fără ca înainte să faci o listă cu toate lucrurile pe care le-ai dorești și de care ai nevoie, în funcție de activitățile tale. 

Soluţia: arhitectele Ioana Daniel și Anca Fetcu Lupu de la Beelive avertizează că orice spaţiu trebuie amenajat în funcţie de nevoile proprietarilor: “Trebuie stabilită funcţia fiecărei zone, şi fiecare trebuie tratată cu mobilier corespunzător funcţiunii şi diferite elemente de design specifice”. 

Dacă ai un open space generos, planifică funcţionalităţile lui în mod personalizat, nu-i musai să implementezi decorul din reviste sau site-uri. De exemplu, dacă lucrezi de acasă, poţi include în open space o zonă de birou care să cuprindă laptopul şi dosarele tale de la serviciu. Dacă te pasionează jocurile pe calculator, zona de birou se poate extinde cu un scaun performant de gaming. La fel de bine, zona de birou poate fi înlocuită cu un mic atelier de pictură, o masă de dining foarte lungă pentru mese în familie sau chiar cu un hamac aşezat fără griji în interior. Important e ca spaţiul să te definească pe tine.

2. Te gândești la acest spațiu ca la două camere distincte 

open space
Dacă bucătăria include culori deschise, cu un look clasic, nu aborda alt stil în partea de living

Chiar dacă un open space va avea mai multe funcţionalităţi, asta nu înseamnă că trebuie să le diferenţiezi într-un mod ostentativ, prin diferite palete de culori fără legătură, finisaje ce delimitează zonele sau prin stiluri total opuse.

Soluţia: păstrează aceeaşi pardoseală în limita posibilităţilor şi asigură continuitatea printr-un stil unitar şi o paletă de culori similară. Dacă bucătăria are dulapuri albe, poţi amplasa dulapuri albe şi în living. Dacă zona de zi are o pardoseală din parchet stratificat, păstreaz-o şi în zona de dining sau de lucru. 

„O cameră de tip open space are rolul de a alătura două funcţiuni diferite într-una singură. De aceea e indicat ca abordarea funcţională, dar mai ales estetică să fie unitară. Să predomine aceleaşi nuanţe, să se folosească aceleaşi finisaje pentru mobilier, pentru ca trecerea dintre cele două funcţiuni să fie insesizabilă”, explică designerul de interior Iulia Stiru.

3. Nu planifici traseele de circulaţie 

Când aşezi mobilierul fără o strategie funcţională, poţi bloca traseele de circulaţie. Dacă pui un dulap masiv lângă o uşă şi în faţa uşii mai pui şi o canapea de dimensiuni mari, fluxul va fi îngreunat.

Soluţia: ține cont de poziţia uşilor şi gândeşte-te cum poţi ajunge din punctul A în punctul B cât mai uşor. Asgură-te că nu există piese de mobilier de mari dimensiuni care să blocheze acel traseu sau care să îngusteze culoarul. “Amplasarea obiectelor de mobillier trebuie să se facă în legătură cu zonele de circulaţie şi este de evitat poziţionarea mobilierului în drum”, spune specialistele de la Beelive.

4. Nu alegi piese multifuncţionale 

canapea modulara
Canapelele modulare îţi oferă mai multe posibilităţi de aranjare şi funcţionalitate într-un open space

Arhitectele Milena Ţăranu şi Mariana Bercu de la Interior cred că un open space nu trebuie să fie aglomerat, plin de spaţii de depozitare şi de decoraţiuni pe care eşti tentată să le incluzi doar pentru că beneficiezi de un spaţiu generos.

Soluţia: alege obiecte multifuncţionale, care să reducă numărul pieselor de mobilier şi care pot fi mutate cu uşurinţă dintr-un loc în altul într-un open space. De exemplu, dacă alegi o canapea modulară, poți folosi unul dintre elemente şi pe post de taburet, şi ca măsuţă de cafea, dar şi ca suport de picioare.

„Multifuncţionalitatea este un factor cheie în a nu încărca foarte mult un open space. E bine să nu se folosească panouri de separare foarte înalte pentru a nu fragmenta prea mult spaţiul”, adaugă specialistele.

5. Creezi spaţii de depozitare deschise în bucătărie

Sunt în trend și arată foarte bine spaţiile de depozitare deschise, dar când acestea sunt prea expuse și se văd din living, organizarea obiectelor s-ar putea să-ți dea mari bătăi de cap. Iar dacă elementele de pe rafturi nu sunt aşezate ordonat, întregul spaţiu poate fi afectat estetic.

Soluţia: designerul de interior Iulia Stiru recomandă să păstrezi la minimum spaţiile de depozitare deschise, doar pentru decoraţiuni. Cratiţele, ustensilele de bucătărie, farfuriile şi textilele îşi găsesc un loc mai bun în dulap. “Depozitările închise te pot ajuta să ţii totul în ordine şi organizat”, completează ea.

6. Nu incluzi electrocasnice incorporabile

Când mobilezi un spaţiu în mai multe etape, e probabil ca unele piese să nu fie compatibile cu celelalte şi aşa ajungi să poziţionezi în bucătăria deschisă tot felul de electrocasnice care nu se integrează în partea de dulapuri. Iar această decizie are consecinţe estetice negative, spun arhitecții.

Soluţia: Iulia crede că electrocasnicele trebuie alese primele, astfel încât să poată fi încorporate în mobilier. “Într-un open space, bucătăria devine parte a livingului. Pentru a da o notă elegantă întregului spaţiu, electrocasnicele total incorporabile sunt cea mai bună variantă. Astfel, atunci când stai relaxată în canapea, nu îţi va sări în ochi frigiderul din bucătărie sau maşina de spălat”, explică ea.

7. Nu adaptezi iluminatul 

open space
Dacă ai ales stilul industrial pentru corpurile de iluminat, păstrează-l în tot spaţiul deschis

Dacă ai un corp de iluminat cu lumină rece în stil industrial în living şi unul în stil shabby chic cu lumină caldă în partea de bucătărie, ai făcut o dublă greşeală: temperatura luminii ar trebui să fie aceeaşi într-un spaţiu comun, precum şi stilul corpurilor de iluminat.

Soluţia: Milena Ţăranu şi Mariana Bercu de la Interior consideră că unitatea vizuală a unui spaţiu e asigurată şi de similitudinea corpurilor de interior. Chiar dacă nu alegi aceleaşi corpuri pentru zona de bucătărie, deasupra blatului, şi pentru cea de dining, unde poţi merge pe ceva mai spectaculos, e necesar ca ele să se asorteze şi să dea bine împreună. Cumpără-le în aceeaşi perioadă şi nu folosi două tipuri de lumină într-un open space, cel puţin nu concomitent.

8. Creezi o zona de depozitare într-un singur loc 

Când ai un spaţiu generos, ai tendinţa să umpli un perete întreg cu un dulap masiv, unde să trânteşti toate lucrurile de care ai nevoie şi de care nu. O amenajare cu un dulap kilometric şi cu celelalte piese aliniate în faţa lui ar putea arăta banal.

Soluţia: caută un joc de forme şi înălţimi pentru obiectele de mobilier şi încearcă să creezi spaţii de depozitare ascunse în mai multe locuri. “Spaţiile pentru depozitare trebuie să fie din plin, dar să nu sară în ochi. Multe uşi şi sertare închise, cu un design minimalist ascund lucrurile personale, dar şi obiectele cu care îţi desfăşori activitatea de zi cu zi, într-un open-space”, povestesc specialistele de la Interior. Ia în calcul lada de sub canapea, un coş din ratan sau o măsuţă de cafea cu depozitare.

9. Nu incluzi mai multe plante 

plante open space
Plantele asigură unitatea vizuală într-un open space şi purifică aerul

Plantele îmbunătățesc calitatea aerului dintr-un open space şi ajută mult decorul, așa că neintroducerea lor într-o amenajare e o pierdere.

Soluţia: alege plante în funcţie de locul unde vrei să le poziţionezi şi proporţiile pe care vrei să le păstrezi. Poţi opta pentru aromatice în zona de bucătărie, un palmier luxuriant în zona de living şi câteva suculente în zona de birou. 

Un open space e o oportunitate grozavă pentru idei creative de amenajare, aşa că porneşte la drum cu un plan bine gândit şi profită din plin de această încăpere.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
icon

Din espressor în vitrină: cum au fost folosite capsulele de cafea pentru două...