Cum să te menții într-un buget mic când faci cumpărături pentru începutul școlii
publicat pe 04 sept. 2023Din cauza inflației, prețurile au crescut la majoritatea categoriilor de produse, inclusiv la rechizite școlare și alte lucruri necesare pentru studiu. De la ghiozdan și penar, caiete, pixuri și până la haine, sezonul cumpărăturilor pentru școală vine cu investiții serioase. Dacă bugetul pe care îl ai la dispoziție nu e tocmai generos, situația poate devein stresantă.
Ca să venim în sprijinul tău, ne-am inspirat de la The Spruce și venim cu o listă de sfaturi care te vor ajuta să faci față mai bine cumpărăturilor de rechizite școlare, haine pentru copii și alte obiecte în pregătirea unui nou an de studiu.
1. Fă un inventar cu ce au deja copiii
Înainte să faci cumpărăturile, fă un inventar cu tot ce are deja copilul tău. Include aici hainele, încălțămintea și rechizitele și fă cumpărăturile în funcție de ce are cu adevărat nevoie. Când faci un astfel de inventar, vezi exact ce lipsește și eviți să cumperi lucruri în duplicat.
Copilul tău are deja un ghiozdan în stare foarte bună care mai poate fi folosit încă un an? Dar un set nou de carioci primit de la bunica de Crăciun? Nu e întotdeauna necesar să cumperi toate rechizitele noi în fiecare an. Obiectele precum ghiozdanul, penarul, foarfecele și riglele pot fi folosite mai mult timp, atâta vreme cât sunt în stare bună.
După ce ai făcut inventarul rechizitelor, treci la haine și încălțăminte. Verifică toate hainele din dulapuri și sertare și vezi care i-au rămas mici și care sunt în continuare bune de purtat și anul ăsta. Este și un moment ideal să duci hainele vechi la reciclat, să le donezi sau să le vinzi.
2. Cumpără doar lucrurile care chiar îi plac copilului tău
Când faci cumpărături pentru școală pe timp de inflație, trebuie să cântărești cu grijă deciziile, astfel încât fiecare bănuț cheltuit să fie cheltuit cu rost. Asta înseamnă că uneori și tu, ca adult, trebuie să îți înfrânezi impulsurile. Dacă ai văzut un pulover pe gustul tău, dar copilului nu-i place de nicio culoare, nu insista să i-l cumperi. Altfel ajungi să cheltuiești bani inutil, în speranța că poate își va schimba părerea și-l va purta.
Implică-ți copiii în procesul de cumpărături pentru școală. Ia în considerare stilul lor personal, culorile preferate și în ce materiale se simt confortabili. Asta ca să nu riști să cumperi haine pe care nu le vor purta. Păstrează mereu în minte funcționalitatea și utilitatea fiecărui lucru pe care îl cumperi.
3. Cumpără haine versatile
Alege haine versatile, care permit diverse tipuri de combinații cu hainele pe care le au deja copiii în garderobă. Maximizezi utilitatea fiecărui obiect vestimentar și ai grijă și de buget. Alege câteva haine la modă pe care să le combini cu tricouri uni, hanorace și blugi.
Genul ăsta de abordare maximizează utilitatea fiecărui obiect de îmbrăcăminte. Garderoba copilului va avea o mai mare flexibilitate, diversitate și sustenabilitate. Și fiindcă tot vorbim de sustenabilitate, verifică și hainele din magazinele second-hand, fiindcă ai șanse să găsești haine de bună calitate, chiar și noi, la prețuri mai accesibile.
4. Caută ofertele speciale pentru începutul anului școlar
Multe magazine au oferte speciale pentru copii la începutul anului școlar. De la hipermarketuri cu rechizite școlare la ofertă, până la magazine de haine cu promoții pentru lucrurile de bază necesare celor mici.
Te sfătuim să nu aștepți până în ultima sută de metri pentru oferte și să vizitezi magazinele cât mai devreme. Cu cât aștepți mai mult în speranța că se vor mai ieftini, cu atât riști să nu mai găsești toate mărimile și stilurile. Devine cu adevărat problematic mai ales dacă ai un copil pretențios care vrea, de exemplu, un hanorac neapărat albastru.
5. Stabilește un buget realist
Când faci cumpărături pentru școală nu e momentul ideal să faci excese. Nu uita că în trei luni urmează sărbătorile de iarnă. Ca să nu depășești bugetul, fă o listă cu toate lucrurile de care ai nevoie copilul tău pentru următorul sezon. Apoi, notează în dreptul fiecărui lucru un preț estimativ și respectă lista atunci când mergi la cumpărături.
Când faci lista și bugetul, permite-i și copilului să fie prezent și explică-i de ce folosești această abordare. Va învăța astfel valoarea financiară și importanța de a nu face cumpărături impulsive.
-
hotnews
Chiuveta din inox pătată cu detartrant: cea mai eficientă și simplă soluție de curățare
Petele ies rapid cu această soluție.
-
UTILE
Ce se întâmplă dacă pui folie de aluminiu în cuptorul cu microunde? 5 materiale pe care trebuie să le eviți
Strici aparatul și alimentele, iar riscul de incendiu e mare.
-
Apartamente cu 2 camere
Amenajare cu multe spații pentru depozitare și culori puternice pentru un apartament de 50 metri pătrați
Un spațiu aerisit, dar bogat în atmosferă.