După optsprezece ani petrecuți în Danemarca, s-a întors acasă și a renovat un conac vechi de trei secole

Un hunedorean, revenit în țară după optsprezece ani petrecuți în Danemarca, și-a investit toate economiile în renovarea unui conac construit la 1700. În momentul achiziției, clădirea era aproape o ruină, cu acoperiș cu țigle sparte și ziduri crăpate, din care creșteau tufe de soc. La zece ani de când a devenit proprietarul conacului, Mihai se pregătește să încheie capitolul complicat al renovărilor și să înceapă să scrie o nouă filă în istoria locului.

Mihai a absolvit două facultăți în Hunedoara: Facultatea de Calculatoare și Electro-mecanică și Facultatea de Inginerie. A ajuns în Danemarca printr-o bursă de studii bilaterală, dar cum bursa nu acoperea decât cheltuielile din primul an, a fost nevoit să împrumute 8000 de euro și să își găsească de lucru ca să se întrețină. Cât timp a fost student, a acceptat tot felul de joburi: de la spălat de vase, până la menaj, grădinărit și voluntar pentru testări de medicamente. Cel mai greu i-a fost să împartă ziare, pentru că asta însemna să se deplaseze cu bicicleta pe timpul nopții, cărând câteodată și câte optzeci de kilograme.

„După aproape un an de chin, m-am angajat ca asistent universitar la DTU (Technical University of Denmark), iar lucrurile au fost mai ușoare pentru mine. Am terminat un master în calculatoare, cu câteva invenții care mi-au adus și nota maximă la teză. În ultimul an de master, m-am angajat la Nokia Danemarca. Am lucrat acolo timp de treisprezece ani ca Software Engineer, Project Manager și Program Manager. Apoi o perioadă am fost freelancer”, povestește Mihai.

S-a întors acasă pentru că a vrut să fie aproape de familia lui

Un moment dificil a fost cel în care și-a pierdut tatăl și pe bunicile de care era foarte apropiat. Pentru prima dată, începea să se gândească dacă locul lui este cu adevărat în Danemarca. Mihai își aduce aminte că a cântărit îndelung decizia de a se întoarce acasă. A revenit, gândindu-se la toți cei dragi, dar și la conacul Karaba, o clădire veche de 300 de ani, pe care o cumpărase în 2013.

„Mi-am dorit foarte mult o casă la munte. În vara lui 2012, am început să caut prin Țara Hațegului o proprietate pe care să o renovez. Am găsit ceva ce se apropia oarecum de așteptările mele, dar nu era exact ce voiam. Am trecut pe listă casa respectivă și în 2013, m-am întors cu mama să o revedem. Nu am mai dat de ea. Am găsit o construcție la roșu care părea abandonată. În schimb, am dat de un localnic, nea Paulin, care ne-a spus că există o casă de vânzare la nici 50 de metri de noi. Casa era, de fapt, un conac construit la 1700”, povestește Mihai.

În iunie 2023, s-au făcut zece ani de când este proprietarul conacului

În momentul achiziției, clădirea era într-o stare deplorabilă, cu țigle căzute și pereți cu crăpături adânci. Curtea era sufocată de vegetație, iar ca să înaintezi, trebuia să îți faci loc cu maceta. Cu toate astea, frumusețea casei nu putea fi pusă sub semnul îndoielii. Interiorul cu tavane înalte, podelele prăfuite din lemn, pereții pictați și ușile cu detalii sculptate au fost doar câteva din lucrurile care l-au făcut pe Mihai să se îndrăgostească iremediabil de acest loc. A știut că va fi mult de muncă, dar și-a propus ca obiectiv să redea frumusețea conacului.

„Începutul nu a fost promițător pentru că nu mă încadram în buget. Trei zile m-am tot oprit cu mașina în zonă, pe drumul dintre Hațeg și Densuș, sperând că voi fi găsi o soluție. Până la urmă, mi-am făcut curaj și i-am scris proprietarului, așteptând să îmi facă o ofertă mai bună de preț. În mod surprinzător, la nici o zi după ce i-am trimis email-ul, am primit un răspuns. Omul era de acord să vândă conacul, exact pentru suma pe care o aveam eu în cont. Asta în condițiile în care nu apucasem să îi propun nici un preț. Cred cu tărie că a fost voia lui Dumnezeu. În iunie, s-au împlinit 10 ani de când sunt proprietarul conacului Karaba”, spune Mihai.

Proprietatea a aparținut inițial familiei Nopcea

Conacul Karaba are o poveste interesantă. Se pare că a fost construit în urmă cu aproape trei secole pe ruinele unei Vila Rustica Romana. Aici era o fermă care furniza produse alimentare metropolei Ulpia Traiana Sarmizegetuza. Apare și pe  harta iozefină, realizată între 1764 – 1785, primul proiect unitar de ridicare topografică a Imperiului Habsburgic. Proprietatea a fost deținută inițial de familia nobiliară Nopcea, una dintre cele mai vechi familii de nobili din Transilvania.

„Sunt două personaje celebre care se leagă de acest nume: baronul Vasile Nopcea, comite suprem al comitatului Hunedoarei, bănuit că ar fi vestitul tâlhar Față Neagră”, povestește Mihai. „Cel de-al doilea personaj este Franz Nopcea, cunoscut paleontolog și geolog și descoperitorul dinozaurilor pitici din Țara Hațegului”.

Conacul a ajuns apoi în administrarea familiei Karaba

Conacul este incendiat în secolul al XIX-lea de rivali ai lui Față Negră. Rămâne apoi în paragină până când este cumpărat de familia Karaba. Clădirea este renovată și extinsă, lucrările fiind gata în 1872. Data este inscripționată pe ușa podului. Aceasta este perioada de glorie a conacului. Proprietarii, oameni bogați și cu multă influență, organizau adesea aici festinuri somptuoase, cu invitați de seamă. În timpul renovărilor, Mihai a găsit numeroase dovezi ale acelor ani de bunăstare: vechile ancadramente din jurul ferestrelor, picturi florale pe pereți, partituri muzicale pentru pian.

„Proprietarul conacului, bătrânul Arpad Karaba, a avut o fiică pe nume Rozji. Din povestirile celor din zonă, era o femeie blândă, cu suflet sensibil și o mare artistă. Am găsit partituri compuse de ea, printre actele casei. Legenda spune că sufletul ei încă se află aici. O dată pe an, în aceeași zi, se aude sunetul diafan al pianului. Mi s-a părut că l-am auzit și eu, pentru o clipă, acum câțiva ani”, spune Mihai.

Trecut zbuciumat în timpul comunismului

Declinul conacului Karaba început în martie 1948, când a ajuns pe mâinile comuniștilor. Rozji și-a convins tatăl și fratele să doneze averea și cea mai mare parte din bani, în schimbul promisiunii comuniștilor că pot continua să locuiască în jumătate din casă. Se pare că unuia dintre liderii comuniști, îi era foarte dragă fata, așa că acceptă. Proprietarii își pierd averea de-o viață, dar păstrează conacul și bunurile din el. Treptat, însă, lucrurile se schimbă, iar comuniștii nu se mai țin de promisiune. Instalează, în unele camere ale conacului Karaba, diverse sedii de instituții: Primărie, miliție, CAP, dispensar, chiar și școală. Casa revine statului, după trecerea în neființă a lui Rozji și a fratelui său. Este retrocedată unei rude îndepărtate, după Revoluție și ajunge din nou în paragină. La un moment dat, proprietatea este vândută, iar în 2013 intră în posesia lui Mihai.

Șantierul a durat doi ani și jumătate

Proiectul de renovare a conacului Karaba a fost unul complex și obositor. În primul an, Mihai s-a ocupat de igienizarea și conservarea clădirii. Apoi, în următorii ani, a renovat o anexă pe care a transformat-o în locuința lui. Restaurarea propriu-zisă a durat doi ani și jumătate. Șantierul a durat destul de mult și pentru că Mihai a vrut să facă lucrurile ca la carte, respectând arhitectura și trecutul conacului.

„Fiind o clădire veche, ea singură cere un anumit tip de material, în așa fel încât să nu o sufoci și să o distrugi în câțiva zeci de ani. Știu că aici părerile arhitecților sunt împărțite. Dar dacă o clădire făcută din piatră și cărămidă și zidită doar cu var și nisip a rezistat peste de 300 de ani, fiind supusă la numeroase intemperii, atunci cred că aceasta este rețeta de succes pentru conacul meu”, spune Mihai. „Pereții sunt tencuiți doar cu nisip din Râul Mureș și var stins în groapă, din piatră de var adusă din Munții Țarcului și arsă într-un cuptor aflat la câțiva kilometri de mine. Exact cum se făcea pe vremuri. Nu am folosit ciment deloc la tencuială. Podelele noi sunt din lemn, iar substratul este de argilă. Geamurile sunt și ele de lemn”.

Renovări făcute cu tehnici și materiale din trecut

Pentru Mihai, cea mai complicată misiune a fost să găsească oameni care să facă lucrurile așa cum își dorea. În primele șase luni, s-a ocupat de renovări de unul singur, dar și-a dat seama că este un proiect imposibil de implementat pe cont propriu. A luat legătura cu un structurist din Baia Mare care să îl ghideze pe șantier, dar și cu arhitectul Aurel Botez, unul dintre puținii oameni care i-au înțeles dorința de a respecta trecutul clădirii.

„A fost foarte greu să găsesc muncitori cu care să fac treabă. Am schimbat multe echipe de meseriași până să termin renovările. Abia am găsit un tâmplar care să restaureze ușile. Toți cei cu care am vorbit mă sfătuiau să le schimb, deși erau încă în stare bună. Dorința mea a fost să păstrez cât mai mult elemente originale. Nu am putut peste tot. A trebuit să schimb o parte din lemnul de la pod și să refac o parte din acoperiș. Zidurile sunt însă cele originale, cu piatră și cărămidă de acum trei sute de ani. Geamurile și podelele au fost, de asemenea, schimbate. Nu le-am mai putut salva. Bolta de sub cerdac, din păcate, nu a putut fi refăcută și am înlocuit-o cu grinzi de stejar. Nici tencuiala nu am mai putut să o salvăm”, povestește Mihai.

Elemente datând de la 1700, descoperite în timpul șantierului

Renovările au dezvăluit o mulțime de lucruri interesante din trecutul conacului Karaba. Decopertarea pereților a scos la iveală porțiuni de zid, cu ornamente originale, specifice fiecărei etape a modernizării clădirii. Casa a suferit numeroase modificări în cei 300 de ani de existență, nu doar la nivel de estetică a interiorului, ci și pe partea de arhitectură.

„Când am ajuns la tencuiala din jurul anului 1700, am fost uimiți să găsim picturi pe pereți, și borduri care imitau marmura, decorate cu păsări și flori albastre”, povestește Mihai. „Am descoperit uși ascunse și geamuri zidite. Vechile ancadramente ale ferestrelor și evoluția lor de la 1700 până la 1900 au fost o altă surpriză. Am reușit să ne dăm seama cum arăta la început fațada clădirii, ce coloristică avea. Am dat chiar și peste două ceasuri solare. În cramă, am descoperit nivelul inițial al solului. Există și o fântână acolo”, spune proprietarul conacului.

Construcția de la 1700 arăta cu totul altfel. Avea turnulețe de apărare în față și în spate, cu guri de tragere, iar fațada era decorată cu ornamente ionice. Clădirea era mai joasă și avea o sală mare în partea stângă a cerdacului. Pridvorul era mai larg, cu coloane bogat ornamentate.

Renovarea conacului Karaba a costat peste 200.000 euro

În ceea ce privește costurile renovărilor, Mihai spune că a cheltuit în cei doi ani și jumătate de șantier în jur de 180.000 euro. Suma include și instalațiile de apă, încălzire și curent. Conacul a fost achiziționat cu 35.000 euro, în 2013. Clădirea are o amprentă la sol de 330 metri pătrați și un hectar de teren. 10.000 euro a costat, în primul an, conservarea clădirii și igienizarea curții, iar alți 7.000 euro au fost investiți în diverși arbori, plantați în curte.

„Sunt puțini oameni care mi-au fost aproape în toată această aventură. Familia mi-a fost însă alături și asta a contat enorm. A fost un proiect care m-a solicitat din plin, și fizic, și emoțional. Am avut nopți în care nu am dormit mai mult de două ore. Am slăbit foarte mult, de la 92 de kilograme la 68. M-am ales și cu un burn out de toată frumusețea”, povestește Mihai.

Foto: Arhivă personală Mihai Bălan