CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE

Cu ce se scot petele de pix de pe canapea. Metode banale de mare ajutor

publicat pe 25 iul. 2024

    Petele de pix de pe canapea trebuie să fie scoase rapid pentru a nu afecta materialul. În funcție de tip, petele se scot cu anumite substanțe. Uite cu ce se scot petele de pix de pe canapea în funcție de material și ce metode și soluții te pot ajuta. Toate detaliile, în articol. 

    Petele de pix de pe canapea pot să strice cu totul aspectul mobilierului și chiar pot afecta cu totul materialul din care este făcută. Odată ce s-au uscat, petele de pix sunt foarte greu de îndepărtat. Încercarea de a scoate urmele de pix trebuie să ții cont de materialul canapelei. 

    Cu ce se scot petele de pix de pe canapeaua din stofă

    În cazul canapelei din stofă, precum și în cazul altor piese de mobilier din material textil, un singur truc de curățare este recomandat și indicat. 

    Pentru ca pata de pix de pe canapea să iasă, presară sare și lasă să acționeze puțin timp. Apoi, umezește o cârpă din bumbac în apă caldă și începe să freci ușor petele de pix. Treptat, prin acțiunea sării și a apei, petele de pix vor dispărea. 

    Foarte important de știut, această metodă de curățare funcționează în cazul petele tipice de pix. Dacă pasta de pix s-a scurs în fibrele materialului canapelei, petele vor dispărea mai greu, fiind necesară o curățare profesională. 

    Cu ce se curăță pixul de pe canapeaua din piele

    Canapeaua din piele, grație texturii mai elastice, poate să fie curățată mult mai ușor de petele de pix. Iar soluțiile de curățare sunt mult mai diverse. 

    Săpun lichid

    Amestecă apă călduță cu câteva picături de săpun lichid. În soluția rezultată, îmbibă o cârpă albă. Evită să folosești o cârpă colorată pentru a nu transfera culoarea pe piele. Tamponează pata de pe canapea dintre exterior către interior. După ce pata de pix se curăță, șterge zona cu o altă cârpă albă înmuiată în apă curată. 

    Alcool izopropilic

    Alcoolul izopropilic poate scoate urmele de pix de pe canapeaua din piele numai dacă este folosit într-o cantitate mică. În caz contrar, alcoolul usucă pielea. 

    Folosește tot o cârpă albă sau o dischetă de bumbac. Tamponează ușor zona canapelei unde sunt pete de pix. La final, șterge cu o altă cârpă curată. 

    Oțet alb

    Oțetul alb trebuie amestecat cu apă, în părți egale. Apoi, cu ajutorul unei dischete din bumbac șterge urmele de pix cu mișcări circulare. Șterge după aceea cu o altă dischetă curată. 

    Sfaturi de îngrijire pentru canapele

    Canapelele, fie că sunt din stofă, fie că sunt din piele, trebuie îngrijite corespunzător pentru a putea să fie utilizate ani la rând. Câteva sfaturi de îngrijire, în cele ce urmează: 

    Aspiră regulat: în felul acesta, îndepărtezi praful și murdăria care se acumulează în țesături și previi uzura excesivă; 

    Protecția împotriva luminii: expunerea prelungită a materialului canapelei la razele soarelui poate duce la decolorare. Efectul este valabil atât pentru canapelele din stofă, cât și pentru cele din piele. Pune canapeaua departe de razele soarelui; 

    Evită umezeala: în timpul curățării, evită să folosești cantități mari de apă, mai ales în cazul canapelelor de piele. Expunerea la umezeală afectează și deteriorează materialul; 

    Folosește huse: husele de protecție pentru canapele sunt o investiție pentru protejarea materialelor. Pot preveni petele și uzura, mai ales în casele cu copii sau animale de companie.