Cele 4 lucruri esențiale de care să ții cont înainte să cumperi o tăblie de pat
publicat pe 08 ian. 2021Dormitorul e cea mai importantă cameră din casă: aici te odihnești și îți reîncarci bateriile. Ai nevoie de un cadru bun de pat, o saltea confortabilă și potrivită pentru coloană și de o tăblie de pat care să îmbine designul cu eficiența și confortul. Cum o alegi pe cea din urmă? Iată.
Pernele şi salteaua pe care dormim trebuie alese cu grijă, dar atunci când ne gândim la mobilier pentru dormitor, nu trebuie să uităm de tăblia de pat. Ea este unul din acele elemente care pot face sau desface comfortul, atmosfera şi design-ul unei camere.
Tăblia de pat nu şi-a schimbat scopul de-a lungul timpului. Încă din Egiptul sau Grecia Antică, destinul ei a fost să ofere suport pentru spate, tampon împotriva frigului şi confort în timpul somnului. Materialele din care erau făcute reprezentau un simbol pentru statutul social al locatarilor. Cu cât era mai scumpe (abanos, argint sau chiar aur), cu atât mai bogat proprietarul.
În prezent, tăblia de pat nu are rol de carte de vizită, dar are acelaşi scop funcţional. Îţi oferă suport pentru spate atunci când citeşti în pat şi barieră împotriva frigului dacă patul este lipit de un perete exterior. De asemenea, ea trebuie să arate bine. Tăblia de pat poate oferi personalitate camerei prin varietatea de materiale și culori pe care o ai la dispoziție sau prin modul de instalare.
1. Materiale
Pentru a integra tăblia de pat în stilul dormitorului şi al casei, începe prin a alege finisajele. Tăblia poate fi făcută dintr-un singur material sau o combinaţie de mai multe texturi şi culori.
Lemn
Lemnul se potriveşte cu orice stil de amenajare, modern sau rustic, industrial sau elegant. Secretul stă în nuanţa şi fibra speciei alese pentru tăblie, cât şi în detalii, fie ele sculptate sau adăugate. De asemenea, lemnul este foarte uşor de combinat cu alte materiale, precum ratan, piele sau chiar metal.
Tăblia de pat din lemn este alegerea perfectă dacă ai înclinaţie spre un design eco şi sustenabil. Poţi recicla lemnul de la mobila veche sau poţi folosi chiar paleţi din lemn pentru a crea tăblia de pat.
Metal
Dacă amenajarea ta este în stil industrial sau minimalist, atunci tăblia de pat din metal este alegerea perfectă. Metalul poate fi vopsit în orice culoare şi poate lua orice formă. Nu este la fel de călduros ca şi lemnul, dar este uşor şi şi nu încarcă vizual spaţiul.
Tapiţerie
O tăblie de pat tapițată este cea mai confortabilă alegere. Oferă căldură pe timp de noapte și suportul necesar pentru cap şi spate. Merge atât în amenajări moderne sau minimaliste, datorită formei sale simple şi curate, cât şi în amenajări clasice sau elegante, care abundă în detalii.
Piele
Pielea este un alt material potrivit pentru tăblia de la pat. Există diferite tipuri de piele, în funcţie de cât de fină sau prelucrată o vrei, şi o găseşti într-o varietate de culori. Este elegantă şi se potriveşte în amenajări moderne sau de lux. Nu este un material ieftin, dar este o alegere potrivită dacă optezi pentru durabilitate şi calitate.
Ratan
Ratanul este din nou la modă şi este potrivit atât pentru amenajări minimaliste cât şi pentru locuinţe în stil mid-century. Crează o atmosferă călduroasă, primitoare şi poate fi folosit în combinaţie cu alte materiale, precum lemnul sau metalul. Este un material biodegradabil, dacă eşti interesat de design-ul eco.
Textil
În cazul în care dispui de un buget redus dar totuşi nu vrei să renunţi la avea tăblie de pat, această soluţie este pentru tine. Aici vorbim de diferite materiale, precum eşarfe, pături sau covoare decorative, care pot fi agăţate pe o structură metalică sau prinse de peretele din spatele dormitorului. O astfel de instalaţie va oferi cu siguranţă personalitate dormitorului şi este foarte potrivită mai ales dacă stai în chirie şi vrei să împrospătezi atmosfera locuinţei fără să faci prea multe modificări.
2. Stil
Tăblia de pat poate avea mai multe forme, indiferent de materialele din care este făcută său îmbrăcată.
Tăblia tip panou este probabil cel mai cunoscut şi utilizat model. Forma rectangulară, simplă este potrivită pentru orice tip de material şi pentru orice tip de pat.
Dacă vorbim despre tăblia din lamele, acestea pot fi făcute fie din lemn sau metal, sub diferite forme sau dimensiuni.
Tăblia cu “aripi” este un model des utilizat pentru tăblia de pat tapiţată. Design-ul crează o atmosferă intimă şi călduroasă, accentuând ideea de zonă care îți oferă protecție.
Tăblia tip “sanie” oferă un aspect elegant atât patului cât şi dormitorului. Ea poate fi făcută ori din lemn sau o combinaţie de lemn şi tapiţerie şi sunt extreme de comfortabile.
Tăblia de pat tip ramă sunt exact ceea ce spune numele: margini simple care înrămează fie bare sau lamele, sau un model organic deseori realizat din metal.
3. Instalare
Tăblia de pat montată pe perete: sunt compatibile cu orice tip de pat şi pot fi instalate central sau descentrat, în funcţie de efectul pe care vrei să-l obţii in dormitor. Ele pot fi montate la distanţă de pardoseală, doar cât să-ţi ofere sprijin pentru spate şi să obţii efectul de plutire. De asemenea, ele pot îmbrăca un perete întreg, dintr-un capăt în altul, creând astfel continuitate în design.
Tăblia incorporată în cadrul patului: vine la pachet cu patul sau poate fi cumpărată ulterior. Dacă este a doua variantă, verifică înainte să fie potrivită ca dimensiune şi stil cu patul pe care îl ai deja cumpărat.
Tăblia free-standing: montat între perete şi pat, e de sine stătătoare. De cele mai multe ori, ea este multifuncţională, şi incorporează spaţii de depozitare sau o mini bibliotecă.
4. Peretele suport
Peretele din spatele patului poate face parte din design-ul dormitorului şi nu trebuie neglijat. Indiferent dacă îl vopseşti în culori pastelate, dacă îl dai cu tencuială decorativă sau îl îmbraci în tapet, acesta poate lucra în armonie cu tăblia de pat pentru a crea atmosfera pe care ţi-o doreşti.
Extra tips&tricks pentru cum să-ți alegi eficient o tăblie de pat
• Stabilește încă de la început un buget pentru o tăblie: îţi va spune ce fel de materiale, dimensiuni şi design este disponibil pentru tine.
• Măsoară atât camera, cât şi patul. Nu vrei să investeşti într-o tăblie frumoasă doar ca să-ţi dai seama că nu este potrivită pentru dormitorul tău.
• Nu opta pentru tăblii de pat mari şi încărcate cu detalii dacă dormitorul tău este mic. Cea mai bună soluţie este să optezi pentru dimensiuni mici şi forme simple, fie din lemn sau tapiţat.
• Alege varianta cea mai simplă dacă dormitorul tău este încărcat de detalii sau mobilă.
• Pentru a crea senzaţia de înălţime, poţi oricând opta pentru o tăblie care urcă până în tavan. Aceasta nu ar trebui să fi mai lată decât patul dacă nu vrei creezi o atmosferă sufocantă.
• Simplu nu înseamnă urât, la fel şi cum îndrăzneţ nu înseamnă întotdeauna eşec.
-
DESIGN INTERIOR
Unde se pune patul în dormitor? În ce parte e bine să dormi cu capul
-
DESIGN INTERIOR
Idei originale și practice de amenajare a unui dormitor dreptunghiular. Ce greșeli să eviți
-
Sponsored
Accesoriile esențiale pentru un pat confortabil și un dormitor care să-ți îmbunătățească starea de spirit
-
DESIGN INTERIOR
Cum alegi un covor persan potrivit pentru casa ta. Sfaturi pentru curățare și întreținere
Îți spunem și cum recunoști un astfel de covor autentic.
-
DESIGN INTERIOR
Cum se pune tavanul fals? Uite cum să îl integrezi într-un design modern
Îți spunem ce ai de făcut, pas cu pas.
-
Case
O româncă și-a recondiționat singură mobilierul din casa de 680 metri pătrați, situată la marginea unei păduri de lângă Viena
Bucătăria locuinței, un fost grajd pentru cai, are un tavan vechi de 150 ani. Arhitectul care a construit casa a pornit de la acest tavan.