Skip to content
microciment amenajare camera modernă

Microciment peste gresie. Ce trebuie să știi dacă vrei să refaci podeaua casei

Microcimentul este, fără îndoială, o soluție modernă și practică pentru renovarea pardoselilor, mai ales atunci când vrei să eviți lucrările complicate de demolare. Posibilitatea de a-l aplica peste gresie îl transformă într-o opțiune atractivă pentru renovările rapide, însă succesul unei astfel de lucrări depinde în mod direct de câțiva factori importanți. Află din articol când se poate turna microciment peste gresie și de ce poate fi acest material o opțiune mai bună de decât crezi 

Ce este microcimentul

Microcimentul este un material de finisaj decorativ, pe bază de ciment, dar cu o formulă îmbunătățită care îl diferențiază clar de cimentul clasic utilizat în construcții. Dacă betonul sau cimentul obișnuit sunt folosite pentru structuri sau pentru realizarea șapelor, microcimentul este gândit ca strat final, aplicat în pelicule foarte subțiri, de regulă între 2 și 3 milimetri.

Diferența majoră între ciment și microciment vine din compoziție. Microcimentul conține ciment fin măcinat, dar și rășini polimerice, aditivi speciali și pigmenți. Rășinile îi conferă flexibilitate și o aderență mult mai bună la suport, ceea ce înseamnă că poate fi aplicat peste suprafețe existente, inclusiv gresie sau faianță, fără să fie nevoie de demolare. În același timp, aditivii contribuie la rezistența la uzură și la prevenirea fisurilor.

Din punct de vedere estetic, microcimentul este apreciat pentru aspectul său continuu, fără rosturi, ceea ce creează o senzație de spațiu mai mare și mai coerent vizual. Este frecvent folosit în amenajări moderne, minimaliste sau industriale, unde liniile curate și suprafețele uniforme sunt esențiale. 

Comparativ cu plăcile din piatră naturală sau cu gresia, microcimentul vine cu câteva avantaje clare: nu are rosturi care să se murdărească, este mai ușor și mai subțire, poate fi personalizat ca nuanță și textură și, mai ales, poate fi aplicat direct peste finisaje existente, ceea ce reduce timpul și costurile de renovare.

Când se poate turna microciment peste gresie

Una dintre cele mai frecvente întrebări atunci când vine vorba despre renovarea pardoselilor este dacă microcimentul poate fi aplicat direct peste gresie. Răspunsul este da, însă cu o condiție esențială: suportul trebuie să fie stabil și bine pregătit.

Aplicarea este posibilă atunci când plăcile de gresie sunt bine fixate, nu prezintă goluri sau zone desprinse și nu există probleme de umiditate sau infiltrații. De asemenea, suprafața trebuie să fie cât mai plană. În cazul în care gresia este fisurată sau instabilă, aceste probleme trebuie remediate înainte de aplicarea microcimentului, altfel există riscul ca defectele să se transmită în stratul final.

Procesul de aplicare nu este unul simplu și, în cele mai multe cazuri, este realizat de echipe specializate.

  • Într-o primă etapă, suprafața este curățată și degresată temeinic pentru a elimina orice impurități care ar putea afecta aderența. Urmează apoi șlefuirea gresiei, o etapă esențială pentru crearea unei ancore mecanice.
  • După această pregătire, se aplică un strat de amorsă (primer), care îmbunătățește aderența materialelor ulterioare. Pentru a preveni apariția fisurilor, în special în dreptul rosturilor dintre plăci, se montează o plasă din fibră de sticlă. Apoi se aplică primul strat de microciment, cel de bază, care are rolul de a uniformiza suprafața. Peste acesta vine stratul decorativ, care oferă textura și aspectul final. 
  • Ultima etapă este sigilarea cu un lac poliuretanic, care protejează suprafața împotriva apei, petelor și uzurii zilnice. În total, procesul durează, în medie, între trei și cinci zile pentru o cameră obișnuită deoarece fiecare strat necesită timp de uscare. 

În ce camere se potrivește microcimentul

microciment in amenajare doritor
Microcimentul poate să fie turnat chiar și în dormitor

Datorită proprietăților sale, microcimentul este un material care poate fi utilizat în aproape orice încăpere din locuință. Totuși, există spații în care avantajele sale devin mai evidente și unde este folosit cel mai frecvent. 

În living, microcimentul contribuie la crearea unui spațiu aerisit și unitar, fără întreruperi vizuale. Lipsa rosturilor și aspectul continuu îl fac ideal pentru zonele de tip open space sau pentru amenajările moderne.

În bucătărie, unul dintre principalele avantaje este ușurința în întreținere. Pentru că nu există rosturi în care să se acumuleze murdăria, curățarea devine mai simplă. În plus, rezistența la umezeală îl face potrivit pentru acest tip de spațiu. 

Baia este o altă cameră în care microcimentul este din ce în ce mai utilizat. Datorită stratului de protecție aplicat la final, materialul devine impermeabil și poate fi folosit inclusiv în zona dușului. În plus, oferă un aspect modern, de tip spa, foarte căutat în amenajările contemporane. 

Holurile și zonele de trafic intens pot fi alte spații ale casei care să beneficieze de rezistența ridicată la uzură a microcimentului. Este un material care face față bine zgârieturilor și utilizării frecvente. Chiar și în dormitor poate fi o opțiune, mai ales în combinație cu încălzirea în pardoseală, deși aici este ales mai rar, din considerente de confort termic și aspect al camerei. 

Care sunt costurile

living amenajare microciment
Costurile totale pentru turnarea microcimentului într-o cameră depind de dimensiune, dar și de alți factori

Costul unei pardoseli din microciment depinde de mai mulți factori, însă, potrivit ofertelor actuale ale distribuitorilor și aplicatorilor din România, prețurile s-au stabilizat într-un interval relativ clar.

Materialele, care includ microcimentul propriu-zis, primerul și lacul de protecție, ajung în general la un cost cuprins între 130 și 260 de lei pe metru pătrat. La acestea se adaugă manopera, care variază în funcție de complexitatea lucrării și experiența echipei, fiind, de regulă, între 150 și 300 de lei pe metru pătrat.

În total, costul final pentru un metru pătrat de microciment se situează între 280 și 500 de lei. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă acest lucru în practică, putem lua exemplul unei camere de aproximativ 15 metri pătrați. În varianta cea mai accesibilă, lucrarea poate ajunge la aproximativ 4.200 de lei, în timp ce un proiect realizat cu materiale premium și finisaje mai complexe poate depăși 7.500 de lei.

De reținut că prețul final mai este influențat și de alți factori, printre care starea suportului existent – în acest caz, gresia -, numărul de straturi necesare, complexitatea spațiului și tipul de finisaj ales. De asemenea, echipele cu experiență mai mare pot avea tarife mai ridicate, însă oferă, de regulă, o execuție mai sigură și mai durabilă.

Hai cu noi pe Insta