Apartamente cu 2 camere

Cum arată un apartament de două camere cu pardoseală din microciment peste tot, într-o amenajare eclectică

publicat pe 27 mart. 2025

    Proprietara unui apartament din centrul Capitalei, nnerenovat din anii 1980, și-a dorit o amenajare care s-o ajute să se relaxeze când ajunge acasă. Să se simtă ca într-o vacanță, dar și să aibă un interior eficient. Așa că arhitecta Cristina Stroe (Laboratorul de arhitectură), care s-a ocupat de proiect, a propus pardoseală din microciment în toată casa. De ce și ce alte măsuri a luat, povestește chiar ea.

    Locuința se află într-un bloc vechi de pe bulevardul Ion Mihalache din Capitală. Interiorul nu fusese renovat niciodată, în momentul începerii lucrărilor. Arhitecta Cristina Stroe a păstrat compartimentarea originală, concentrându-se pe estetica și funcționalitatea spațiului.

    Amenajare minimalistă, cu influențe wabi-sabi și pardoseală din microciment

    Proprietara apartamentului este Anca Precup, producătoare de teatru. Fiind o persoană activă, iubitoare de sporturi extreme și implicată în zeci de activități, ea și-a dorit un spațiu care să o ajute să se deconecteze. Astfel, direcțiile trasate în brief-ul prezentat arhitectei Cristina Stroe au ținut mai mult de atmosfera pe care și-o dorea în locuință, mai puțin de aspectele practice ale proiectului. Discuțiile au dus către ideea unei amenajări monocromatice, cu texturi și culori care să te trimită cu gândul la vacanță și la plaje însorite. Șantierul a durat aproximativ patru luni și a presupus o investiție de 35.000 euro.

    Pentru a obține decorul aerisit visat de Anca, arhitecta Cristina Stroe a mixat subtil influențe împrumutate din stiluri diferite de design. Rezultatul este o împletire de minimalism cu influențe mediteraneene / wabi sabi / românești. Fiecare încăpere a apartamentului funcționează ca parte a unui întreg, iar elementele care leagă vizual întreaga amenajare sunt pardoseala din microciment, lemnul, cromatica neutră, în tonuri pământii și negrul integrat cu măsură, pentru contrast.

    Microcimentul, turnat peste șapa originală, este prezent peste tot în apartamentul de pe Mihalache. A fost prima alegere care a imprimat amenajării aerul de vacanță pe care Anca și l-a dorit atât de mult. Faptul că pardoseala nu este întreruptă de praguri creează sentimentul unui spațiu fluid. Ajută, în acest sens și arcadele care marchează trecerea dintr-o încăpere într-alta. Arhitecta recunoaște că  a avut mari emoții în alegerea culorii microcimentului. Fiind folosit pe o suprafață atât de mare, era important ca nuanța aleasă să fie cea potrivită.

    Pentru a atenua răceala microcimentului, arhitecta Cristina Stroe a folosit texturi care să încălzească vizual spațiul. În living, un element care ajută, în acest sens, este covorul care te duce cu gândul la lână și la vestimentația tradițională românească. Corpurile de iluminat, cu abajururi din hârtie și forme organice, reușesc, la rândul lor, să armonizeze decorul. La fel, și lemnul sau textilele folosite în amenajare. Negrul este folosit ca element de contrast subtil în toată amenajarea, fiind prezent, mai ales, la nivelul corpurilor de iluminat.

    Mobilarea este minimală, pentru a păstra decorul cât mai aerisit

    Pe partea de mobilare a spațiului, alternează soluțiile custom-made cu piese IKEA, cum ar fi masa din dining, de exemplu, patul cu cadru de lemn și noptiera din dormitorul matrimonia. Canapeaua din living, în schimb, este realizată pe comandă. În dormitor, arhitecta Cristina Stroe a cumpărat uși lamelare din Dedeman, pe care le-a atașat, ulterior, pe schelet de dressing.

    A montat același tip de uși în hol. Principalele spații de depozitare sunt în hol și în dormitor, lucru care a făcut ca amenajarea să rămână relaxată și aerisită. În living, care este spațiul cel mai folosit din tot apartamentul, mobilarea este minimală: o canapea confortabilă pe colț, un loc de luat masa, televizor, comodă suspendată și o bibliotecă interesantă de la Opinion Ciatti. Și în bucătărie, spațiile de depozitare sunt atent gândite. Din punct de vedere estetic, marmura este elementul care definește decorul încăperii.

    Foto: Kateryna Zolotukhina

    Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de arhitecta Cristina Stroe.