UTILE

Ghid de curățare a mobilierului de grădină: din ratan, plastic și lemn

publicat pe 01 nov. 2024

    Curățarea mobilierului de grădină trebuie să fie făcută periodic. Doar așa o să te poți bucura de beneficiile relaxării la aer liber. Iată un scurt ghid de curățare a mobilierului de grădină. În funcție de material, ți-am pregătit sfaturi care te pot ajuta să ai grijă mai bine de mobilier. Detalii în articol. 

    Mobilierul de grădină oferă spațiului exterior un aspect plăcut și creează un loc perfect pentru relaxare. Pentru a te bucura de beneficiile mobilierului de grădină și pentru a-i menține aspectul impecabil, trebuie să îi acorzi îngrijirea necesară. 

    Îți prezentăm în cele ce urmează metode eficiente prin care poți să cureți mobilierul de grădină și sfaturi care te ajută să îl întreții corect. 

    Când cureți mobilierul de grădină

    Curățarea mobilierului de grădină este recomandată de două ori pe an. O dată la începutul primăverii, după perioada de iarnă, după care încă o dată la sfârșitul toamnei, înainte de venirea sezonului rece. 

    De asemenea, este bine să îl protejezi de intemperii ori de câte ori este nevoie cu huse speciale sau depozitându-l într-un loc adăpostit. Expunerea constantă la soare, ploaie sau umezeală poate deteriora materialele, mai ales lemnul și ratanul natural.

    Protejarea mobilierului de grădină: 

    Folosește huse de protecție: Acoperă piesele de mobilier cu huse impermeabile, care să le protejeze de ploaie și razele solare.

    Ține mobilierul la adăpost: Dacă ai posibilitatea, depozitează mobilierul de grădină într-un garaj, o magazie sau un spațiu închis pe timpul iernii.

    Aplică tratamente de protecție: Mobilierul din lemn necesită aplicarea unui strat de ulei sau lac pentru a-l proteja de umezeală. Mobilierul din metal ar trebui să fie acoperit cu un strat protector împotriva ruginii.

    Cum cureți mobilierul de grădină în funcție de material

    Fiecare tip de material necesită o îngrijire anume. În orice caz, trebuie să cureți cu grijă și cu soluțiile potrivite astfel încât materialul să fie protejat. 

    Mobilier din ratan

    mobilier din ratan pentru curte
    Mobilierul din ratan este des întâlnit într-o curte, fiind apreciat pentru aspectul său natural

    Mobilierul din ratan este apreciat pentru aspectul său natural, însă necesită o îngrijire atentă pentru a preveni deteriorarea fibrelor.

    Pentru a curăța mobilierul, în primul rând aspiră sau șterge suprafața acestuia pentru a îndepărta praful și murdăria. După care, prepară o soluție din apă călduță și detergent lichid cu acțiune blândă. 

    Folosește o perie cu peri moi pentru a curăța ratanul. Curăță ușor și evită frecarea agresivă, pentru a nu deteriora firele. Clătește mobilierul cu apă curată, preferabil cu ajutorul unui burete umed.

    La final, lasă mobilierul să se usuce complet la aer, de preferat într-un loc umbrit. Expunerea directă la soare poate cauza decolorarea sau uscarea excesivă a ratanului.

    Mobilier din plastic 

    mobilier din plastic pentru gradina ingrijire
    Mobilierul din plastic este cel mai ușor de întreținut

    Mobilierul din plastic este rezistent și ușor de întreținut, dar expunerea la soare poate duce la îngălbenirea lui.

    Curăță mobilierul de praf și murdărie cu ajutorul unui burete moale. Pregătește o soluție formată din apă călduță, detergent lichid și puțin oțet. Soluția ajută la eliminarea petelor și la redarea strălucirii. 

    Ia un alt burete și șterge mobilierul. Insistă acolo unde s-au acumulat pete vizibile. Clătește cu apă curată și usucă mobilierul cu o cărpă moale sau lasă-l la aer liber. 

    Mobilier din lemn

    mobilier de lemn pentru gradina
    Lemul este cel mai sensibil material în fața intemperiilor, așa că trebuie curățat și îngrijit periodic

    Mobilierul din lemn aduce un aer natural și elegant grădinii, dar necesită o curățare atentă pentru a-și păstra aspectul și durabilitatea.

    Folosește-te de o cârpă pentru a îndepărta praful și murdăria. Din apă și săpun cu pH neutru, prepară o soluție cu care să cureți mobilierul din lemn. Nu da excesiv de multă soluție pe lemn și folosește numai o perie moale pentru a freca suprafața. 

    Clătește cu apă curată și usucă bine mobilierul cu o cârpă absorbantă. După uscare, aplică un ulei special pentru lemn sau un strat de lac, pentru a proteja suprafața de umezeală și de razele UV. 

    Cu ce se curăță lambriul din lemn

    Lambriul din lemn are nevoie de o îngrijire similară mobilierului de exterior, mai ales dacă este expus la intemperii.

    Iată ce pași să urmezi: 

    1. Șterge lambriul de praf și murdărie; 
    2. Prepară o soluție de apă călduță și săpun; 
    3. Folosește o cârpă moale pentru a curăța suprafața lambriului, fără să o înmoi prea mult; 
    4. Usucă lambriul imediat după curățare și aplică un strat de ulei sau lac de protecție, pentru a preveni crăparea și decolorarea lemnului. 

    Sfaturi pentru întreținerea mobilierului de grădină

    La final, uite ce sfaturi pentru buna întreținere a mobilierului de grădină poți să aplici pentru a asigura o durată lungă de folosire. 

    Evita expunerea îndelungată la soare: Aceasta poate cauza decolorarea materialelor. În zilele foarte însorite, mută mobilierul într-un loc umbrit sau acoperă-l.

    Curăță mobilierul regulat: O curățare săptămânală rapidă, cu o cârpă umedă, va preveni acumularea de murdărie și va face curățarea generală mai ușoară.

    Reîmprospătarea periodică: Lemnul și ratanul necesită aplicarea unui strat de ulei sau lac la câteva luni, pentru a le proteja împotriva umezelii.

    Repară imediat daunele: Dacă observi fisuri, zgârieturi sau pete, încearcă să le repari cât mai repede, pentru a preveni agravarea acestora. 

    ALTE SUBIECTE INTERESANTE
    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments