Parfumul pulverizat pe haine va lăsa pete uleioase, greu de scos. Obiceiul de a folosi parfumul și pe haine nu este indicat, însă avem soluții dacă te trezești cu pete pe unele textile. Uite cu ce se scot petele de parfum de pe haine. Avem idei și soluții practice, care pot să fie folosite imediat. Află mai multe, din articol.
Parfumul ne completează ținuta și ne definește stilul personal. Este un accesoriu subtil, dar care, folosit incorect poate să lase pete. Astrel, dacă te dai cu parfum și pe haine, atunci nu faci decât să activezi efectul compoziției acestuia.
În continuare, explicăm de ce apar pete atunci când folosești parfumul pe haine și ce ingrediente din compoziție sunt responsabile de acest efect. Mai mult, îți spunem și cum să aplici corect parfumul astfel încât să nu îți deteriorezi hainele.
De ce se pătează hainele când te dai cu parfum
Puțini dintre noi ne gândim că atunci când pulverizăm parfumul preferat, acesta poate să lase urme vizibile pe haine. Efectul are loc grație compoziției parfumului.
Cele mai multe tipuri de parfum conțin uleiuri esențiale sau molecule aromatice sintetice dizolvate într-un amestec de alcool și apă. Uleiurile sau moleculele sintetice dau mirosul specific, dar au și tendința să păteze țesătura, exact ca orice alt lichid gras. Mai mult, parfumurile includ și coloranți, adăugați de producători pentru a diferenția vizual produsul. La rândul lor, acești pigmenți se fixează rapid pe fibrele textile, mai ales pe culorile deschise.
Cu toate acestea, tipul parfumului contează la fel de mult atunci când lasă o pată pe haină. O apă de toaletă are o concentrație mai mică de uleiuri, în jur de 5, maxim 10% și e mai puțin riscantă pentru haine. Dar un parfum concentrat sau un extract de parfum poate conține chiar și 25% uleiuri, ceea ce înseamnă că va lăsa urme mai persistente.
Totodată, nu toate materialele se comportă la fel sub acțiunea pulverizării parfumului. Țesăturile delicate, cum ar fi mătasea, lâna, satinul sau viscoza, se pătează ușor și sunt mult mai greu de curățat. În aceste cazuri, chiar și alcoolul simplu din parfum poate provoca decolorări sau pete mate. De aceea, aplicarea directă a parfumului pe haine nu e recomandată, chiar dacă rutina lui de folosire este percepută și în acest mod.
Cum te dai corect cu parfum ca să nu pătezi hainele

Există o regulă de bază: parfumul se aplică pe piele, nu pe haine. Temperatura corporală și efectul natural de transpirație intensifică aroma și o face să dureze mai mult. Zonele de puls, precum încheieturile, gâtul sau în spatele urechilor, sunt considerate locurile ideale pentru a te da cu parfum.
Pulverizarea pe textile, în special pe cele fine, aduce doar riscul de a lăsa o pată inestetică.
Recomandarea de folosire a oricărui parfum ar putea fi imediat după ce ai făcut duș. Pe pielea curață și uscată, moleculele de parfum se fixează mai bine, ceea ce va face ca parfum să persiste. Este bine să aștepți câteva minute înainte de a te îmbrăca, pentru ca alcoolul să se evapore. La fel de bine ar fi să îți hidratezi pielea cu o cremă neutră pentru a spori efectul parfumului.
Dacă vrei ca aroma să se simtă și pe îmbrăcăminte, o variantă mai sigură este folosirea unui spray special pentru textile, similar sau complementar cu parfumul ales.
Cu ce se scot petele de parfum de pe haine sau alte textile
La fel ca în cazul altor pete persistente, scoaterea celor provocate de parfum se face doar dacă acționezi rapid și corect. Ți-am pregătit trei tipuri de soluții pe care le poți încerca pentru a scoate petele de parfum.
Soluția casnică: detergent de vase și apă rece
Primul pas este să tamponezi zona afectată cu un șervețel, pentru a absorbi excesul de parfum. Apoi, clătește haina pe dos cu apă rece, astfel încât lichidul să fie împins afară din fibre. Aplică o picătură de detergent de vase direct pe pată și masează ușor, fără să freci agresiv. Lasă câteva minute să acționeze, apoi clătește și spală haina conform instrucțiunilor de pe etichetă.
Soluția practică: bicarbonat de sodiu și oțet
Dacă vrei o metodă simplă, cu ingrediente din bucătărie, bicarbonatul de sodiu și oțetul alb pot face minuni. Presară bicarbonat pe pată și lasă-l câteva minute să absoarbă uleiurile. Apoi pulverizează o soluție din apă și oțet alb, în proporții egale, și las-o să acționeze.
După clătire, haina se spală normal. Bicarbonatul neutralizează și mirosurile persistente, iar oțetul dizolvă reziduurile. Totuși, pe materiale fine, oțetul trebuie diluat mult și testat pe o zonă mai puțin viziblă a haine, pentru vedea dacă o deteriorează sau nu.
Soluția comercială: produse speciale pentru pete
Dacă nu vrei să experimentezi, ci să mergi la sigur, atunci există pe piață numeroase soluții profesionale. Spray-urile și gelurile pentru pete, pe bază de enzime sau oxigen activ, sunt foarte eficiente pentru urmele grase și colorate.
Tot ce trebuie să faci este să aplici produsul conform instrucțiunilor, să lași câteva minute să acționeze și apoi să speli haina. Important este să verifici pata înainte de a pune haina la uscat: căldura apei de spălat poate fixa definitiv urmele. În cazul materialelor care au mențiunea „numai curățare chimică”, cel mai sigur rămâne să apelezi la o spălătorie profesională.